Încercând să argumentez o realitate neconformă azi mi-am dat seama că trebuie să tac. Și să mă reinventez. Din ce s-a întâmplat și se întâmplă am senzația că-ți oprești doar lucrurile care se potrivesc imaginii de cum ar trebui să fie. Dar nu e. Și nici nu o să fie.

Mă-ntorc și concentrez pe oameni. Ăia de se dau greu de citit și cu multe ziduri. Pff, o joacă! Un joc. Dai tot la o parte și ajungi la suflet, înăuntru, la ultimul strat și tot ce poți să faci e să acoperi repede la loc, să tragi din părți, să bătătorești și să te mulțumești cu prima imagine. Chiar dacă pentru aia nu ai fi stat ci doar pentru promisiunea înăuntrului. Apoi te concentrezi pe ăia prea mișto și complicați în sinceritatea lor debordantă dar întunecată. Îți fac ochii să sclipească și rotițele să zbârnâie metalic. Dar cu ăia vine și tăcerea. Des și dureros. Pe exuberanți și veseli nu trebuie să te concentrezi. Îi vezi de la distanță. Îi simți. Îi lași sau nu să te golească de energie.

Concluzia e tristă și cumva forțată. Nu am răbdare ca niciunul sau oricare să treacă limita și să vadă.

Orice ar fi. Oricum şi oricând. Indiferent de orice şi oriunde. Permanent şi fără măsură. Frumos şi sincer. Fierbinte sau calm, rece sau acid. Verde sau albastră, roşie sau neagră. Cu umerii lăsaţi sau ţopăind de fericire. Cu sau fără sutien, danteluţă sau tricou fără umeri. Cu tricou de turneu sau cu magnet pe frigider. Cu pisică sau cu mai multe pisici. Cu mailuri sau fără. Cu tine sau fără. Dansând sau stând pe jos, privindu-mă. Queer sau straight. Parfumată sau murdară şi obosită. Plânsă sau toată un zâmbet. Cu blog sau fără. Pe facebook-ul meu sau pe al tău. La festival rock sau de muzică electronică. La mine în pat sau în alt pat.

Happy 420 everyone!

Pe deocamdată, o Liz cu o măsea inflamată, cu tratament de antibiotice și multe party-uri fără alcool.