În ciuda tuturor sunt bine. Aştept ceva care să mă zguduie, să-mi scuture gândurile şi să-mi dea stare de blank. Şi-apoi să scrie-n mine ce i-o tuna să scrie. Cerneala colorată pe umărul meu drept trebuie să ia forma unei vrajitoare.

Full moon, my friend! Grab a whiskey jar and a coke and come up here to celebrate! Your nameday, G, whatelse?!

Dacă pisicile mele ar avea blog, Zombi ar posta numai poze cu Boo și povești de fostering/parenting iar Pespi și-ar spune Pesp și ar scrie numai despre tine.

După prea mulți oameni noi în viața mea și pe canapeaua mea, începusem să cred că sunt greșită și stricată. Toate nopțile de filosofie amară sau psihanaliză erotică se încheiau cu: Liz, ai o limită și nu reușesc să trec de ea! Toate, fără excepție. Toți s-au lovit de geamul ăla transparent care se aburea instant când îmi șopteau ceva prea aproape. O recunoșteam sincer și instant ca fiind conștientă și intenționată sau inconștientă. Iar pe tine te-am lăsat să-mi bagi în cap că nu încerc destul. Acum știu cu siguranță că nu-i așa. Awkwardness-ul mi se dizolvă lent dar vizibil în fața anumitor oameni. În fața ălora în care recunosc bucăți din mine. So, yeah, fuck you, I’m awesome!

Azi, unghii roșii și bucle, Jazz in the street și cei mai faini oameni de sărbătorit. My life is finally starting to make sense again.