Hey baby

Relațiile nu vin cu mostre. Oamenii nu vin cu trailere. Doar iubirile vin cu teasere. Pur marketing hormonal. Și ne-aruncăm cu capul înainte. E tot ce ne-am dorit. E altceva decât am avut vreodată. E exact cum nici nu credeam că există.

O să fie bine… Doar dacă păstrăm senzația de teaser, ne recunoaștem meritul trailerului și catalogăm senzația timpului împreună ca mostre de viață.

Pentru că:

Sfârșitul unei cărți cu paginile lipite, citit cu voce tare, ne poate lăsa cu ochii înlăcrimați și privirile sprijinite una în alta pentru minute în șir.  Îmi închizi telefonul imediat ce am terminat conversația și înainte să adaug un oftat măcar după pa. Îmi răspunzi la telefon prea protocolar și generic. Mă enervezi. Limuzine, hamace, pisici prea albe, tricourile tale și-un raft al meu, i hate massala, palo santo și-am învățat să mănânc spanac. Bei ceai în cel mai snob mod posibil, eu uit unde trebuie să apăs să mi se deschidă ușile potrivite ale dulapului de pe hol, ai cele mai pufoase prosoape și prea multe cărți. Eu te servesc cu ceai la plic și apă încălzită la microunde. Așa descoperi că îți trebuie microunde.

Eu îs toată aproape tu acuma dar și la tine-au răsărit lejer un skull micuț, un dragon cu aripi desfăcute și o poză mare cu-o femeie aproape goală. Deci cresc și eu cumva în tine. Nu-i rău, zic.

De ce? Uite, am să-ţi spun de ce… because, in the end, the love you take is equal to the love you make.

I love you! Allow me to explain it to you through interpretative dance:

Ioi, mă, cum se simte…

If cats could talk, they wouldn’t

Câteodată iubim iarna. Când ninge frumos și nu-i chiar ger. Waiting for you. Nu aud ce imi zici prin doua glugi. Parcă iarna ne îndrăgostim mai profund. Ne vedem doar ochii. Sau doar un ochi. Respirația ne-o simțim mai fierbinte. Suntem mai retrași și mai ascunși dar asta înseamnă mai intimi. Câteodată iubim iarna. The crunching sound when you walk on snow. The dusty smell when you turn the heat on that first time. Parfumul meu în eșarfa ta. Mitten texting. Picioare goale pe o pardoseala fierbinte.  Car windows that get steamy and perfect for smiley faces. Ceaiul fierbinte, ciocolata caldă și cerul gri.

Câteodată urâm iarna. Când e prea frig doar noi cu noi. Când e prea liniște în tine și nimeni nu scrie nimic pe stratul de zăpadă depus pe geamul tău. Știrile te îngroapă mai tare decât stratul de zăpadă. Te simți și ți-o spun în față: sinistrat. Rafturile de la supermarket sunt goale. Seeing your breath makes you shiver. Prea întuneric. Putting on cold jeans in the morning. Câte o mănușă se ascunde. Și câte o șosetă. N-ai sprijin. Tensing your legs when walking over ice so you won’€™t fall. Cazi oricum. Taking out the garbage and having to put a jacket, boots and gloves on. Temperatura scade când e viscol sau când e frig și în tine. Your feet won’€™t warm up. Nici sufletul.

Câteodată iubim. Și frigul nu-i frig. Singurătatea îi doar timp de copt surprize. Liniștea îi doar timp de rememorat dialoguri. Răcoarea e doar pentru că tu arzi.

Câteodată urâm. Fără motiv și-atunci inventăm vinovați sau catastrofe.

Human beings can reach such desperate solitude that they may cross a boundary beyond which words cannot serve, and at such moments there is nothing left for them but to bark.

De unde sunt eu se iubește. Pe frig sau cald. Pe liniște sau zgomot. Pe așteptări sau revederi. Nu ne mai dăm explicații sau nu ne-am dat nicicând. Nu ne mai tragem la răspundere sau nu ne-am tras nicicând. Nu ne cerem și doar ne dăm.

***

I’m not here to save you! Povestea noastră nu va fi niciodată despre cum ne-am ajutat reciproc să battle depression chiar dacă ne-am cunoscut într-un spital de nebuni.

you do realize you are dating a hippie hipster feminist humanist, right?

***

E ca intr-un film. Winter, be gone. Iarna, femeile pleaca din vietile barbatilor. E a cincea lege universala. Te supui sau mori. (Kaos Moon)

***

You loved me briefly – sună a titlu de carte deși era un reproș. L-am simțit.

***

Vreau să se facă liniște. Vreau să-mi citești o carte întreagă întins pe canapea și să-ți ridici ochii doar să-mi spui ‘sfârsit’. Vreau să mă tragi încet mai aproape în fața unui ecran prea mare pe care-mi proiectezi filmul cărții, și-apoi să-mi comentezi ușor în diferențe dintre film și carte.

***

De azi.

***

Liz

Every way out takes you back to the start

Eyes closed, soul closed, ears covered. For two weeks. Draperiile trase, pisicile torcânde și geamul oscilo să între ger și-odihnă.

Stare de rău fizic. Sau somn. Sau poate dor. Mi-s mai bine decât mi-am imaginat. Ți-s.

Iar dacă sănătatea ne revendică o viată, mai avem opt pline. Time to reborn. În slow motion. My slow blink it’€™s a peace sign. Dar sunt oameni care văd amenințarea într-un semn de pace.

Ne plângem de nopți foite și doar eu nu mi-aș recunoaște insomnia de frica acului cu somnifer.
First day out. First night out.
No one looks back on their life and remembers the nights they had plenty of sleep.

How To Spoon An Octopus

Despite all evidence to the contrary, I am not crazy.

Așternuturi roase de cățel agitat. Nu mă mai prinde miezul nopții trează dar ora 6 dimineața e  energică cât o plimbare lungă și-o cafea cu lapte, cât o discuție easy, gentle and smooth. Totul e bine când zâmbetul are gust de orbit roz și șuvița de păr parfumat acceptă fin complimentul.

I worry that you worry that I don’t like you but the idea of you liking me. Now read it backwards.

Shush. Conduc. Nu mă fă să râd! Din Cometei, când ieși în Turzii, e obligatoriu dreapta.  2012 Liz

Sometimes, all you can do is lie in bed and hope to fall asleep before you fall apart. Or fall in love.

And the dirty dance of demons begun

Când deschizi un bidon mic de sana cu mâini tremurânde poți picta o geacă străină cu mii de puncte albe ce pătează temporar și arată în aceeași măsură frumos și dubios.
Migrenă de la insomnie. Unghii albastre și explicații pe care nu îmi place să simt că le datorez. Un proiector luminos stradal ce ziua e aprins și noaptea stins. Și tu optimist făcând planuri pe 8 luni de-acum încolo. Sau eu.

O zi mai tăcută decât de obicei. Gol, liniște și zâmbet. Eu, în mine, m-am întors. Mă simt înapoi acolo.

Cicatricile arată bine. Perfect rotunde. Eu am una în formă de pisică pe mâna stângă. De la o bezea friptă. Și una pe mâna dreaptă. Cu multe semne de cusături.

 Mă uit la pozele mele vechi și știu exact pe cine iubeam și cât.

Pain is strange. A cat killing a bird, a car accident, a fire…. Pain arrives, BANG, and there it is, it sits on you. It’s real. And to anybody watching, you look foolish. Like you’ve suddenly become an idiot. There’s no cure for it unless you know somebody who understands how you feel, and knows how to help. ~ Charles Bukowski

a fucking cabinet?

Average every day psycho goddess

Nu mai pot fuma decât în curtea unui spital prea frumos, căutând raze de soare și scrumiere. Printre clădirile alea vechi m-am pierdut într-o seară pe întuneric și pe un frig total nepotrivit pentru pantaloni scurți și flip flops.
În fața pavilionului 4 am trăit cea mai frumoasă ninsoare din iarna asta. Și ultima ta dimineață energică și cu zâmbet optimist.
Îmi consemnez ca și victorii mici: the giggling, the frozen photo și trezitul meu mai dimineață decât am putut vreodată.

O am în minte pe Flo care se minunează continuu de clădirile spitalelor din Cluj.

***

The Noonday Demon mă sperie. Being in touch with the real terribleness of your life. Bine că îmi dă un superficial pat pe umăr. There there. Ca pentru Liz din 2009 love reduces the complexity of living, și cea din 2018 but love can also be exhausting. 

“Depression is the flaw in love. To be creatures who love, we must be creatures who can despair at what we lose, and depression is the mechanism of that despair.”

***

Răbdare…

***

Cum mă consider eu prea deșteaptă și cum în fața ta mă simt proastă tare. Cum mai mult tac.

Sunbeam Therapy

Atypical Monday. Nothing makes sense anymore. 

O ninsoare de weekend care mi-a dat cea mai faină stare și-o ezitare care mi-a dat lacrimi. Or fi fost fulgi topiți pe față. O luni în care uit programul, șirul gândurilor și sensul. Lucrez din inerție, ascult muzici de DBE9 și beau cele mai faine cafele. Modific litere, cifre și caractere speciale. Încerc. You felt right.

Dimineața devreme o început să aibă sens. Și mersul pe jos într-o dimineață ce o debutat cu -4 grade. Perioade bizare în care parcurgi kilometri și săptămâni, scanezi oameni și analizezi sclipiri degeaba, trăiești în gol și pe gratis, bei și pică greu, mănânci și se depune, zici o glumă și râzi singur. Devine obositor s-aștepți să te înțeleagă cineva. I am searching for someone whose demons would play well with mine.  Pfff… Now what?

Trying to find the loophole.  You know that the pursuit of happiness is guaranteed in writing? Do you believe that? A bunch of f**king spoiled brats. Where’s my happiness then?
It’s the pursuit that’s guaranteed.
Yeah, always a f**king loophole.

 Și dacă, totuși, fac mai mult rău decât bine, îmi spui?

La Cluj e îngrozitor de frumos

La Cluj e îngrozitor de frumos. Are dreptate Flo.

Trec zilele cumva lent de zici că au trecut 3 dar n-ai dormit decât o noapte. Trăiești mai mult și mai intens chiar dacă pare că-n părțile astea oamenii nu-s atinși de nimic. Combinațiile ideale de stări de spirit, adaos de alcool, drame și atacuri de panică, muzici și planuri de vară ies des dar niciodată fals. Nimeni nu încearcă. Nimeni nu pretinde.

Am oameni buni și frumoși în viața mea și câteodată obosesc încercând să-i cuprind. Dar de cele mai multe ori nu mă mai satur de ei. Îți dau cu toții o siguranță cosmică și de neschimbat sau alterat prin nimic și oricât de departe ai pleca știi că la întoarcere îi găsești aici, calmi și calzi, bând cafele negre, discutând ultimele noutăți, vorbind la telefon mai mult decât mine, fumând puțin, glumind continuu. Și nu-mi rămâne decât să-i iubesc și să mă îngrijorez pentru umbrele temporare ale vieților lor, pentru răscolirile interioare pe care am învățat să le citesc în priviri și să mă bucur nespus pentru fericirile lor trăite personal și vizibile prin zâmbete curate. Băi, ce oameni frumoși!

Trăiesc vieți suprapuse și cumva faine toate. Trăiesc o viață între ‘Good morning, my Liz! Good luck today! Have a full bar and a beautiful event!’ și ‘Good night, my Liz! #rezista’. Trăiesc o altă viață de la joi la joi și de la playlist la playlist. Trăiesc o viață și de la o vară la alta. Trăiesc verile de la un cort la altul și serile de la o masă la alta, pe terasă. Trăiesc nopțile libere de la o carte la alta. Și viața cu anotimpuri ciudate de la un revelion la altul. Și viața aia cu dor de la o vizită în Galați la alta. Și-mi trăiesc mansarda asta faină cu minim două pisici negre, de la o chirie la alta.

Începe să fie bine. Chiar dacă unii oameni îmi pleacă. Chiar dacă Dragnea încă nu a căzut. Chiar dacă încă n-am mașină.

Merci. Pup. Deocamdată,

Liz

Shyly obscene smile

//everything but happiness is neurosis//

Nu ies din casă fără fard de pleoape. 2018 e prea viu. Superficial și obscen. Cumva puternic.

Anul trecut ieșeam din casă fără măcar să mă uit în oglindă și da, ajungeam în lume nepieptănată și cu cearcăne. Eventual și pastă de dinți pe față. Ochii în pământ, oftat de încurajare și discursuri motivaționale în gând. Așa trăiești și semi funcționezi într-o depresie ce se întinde ca o mlaștină jegoasă și-ți fură efectiv viața din zeci de luni ce le credeai ale tale de fapt și de drept. Nu poți, nu vrei și nu simți nimic bun, niciodată, ‘pentru totdeauna’. Doare și habar nu ai ce. Oameni care te iubesc și nu înțelegi de ce, prieteni care te susțin și tu nu vezi sensul.

Dar trece. E groaznic, e greu, e imposibil de suportat câteodată. Dar trece.  Terapie. Tratament.

Încerci să înțelegi ce ți se întâmplă dar nu poți. Doare, e prea greu și nu vrei decât să se oprească. Să se termine. Și-apoi trăiești din nou. Și nu-i chiar brusc.

Și-ți dai seama că habar nu ai ce a funcționat sau că de fapt toate funcționau deși pe moment nu păreau. Oamenii care îți acceptau zâmbetul chinuit și veșnica oboseală. Muzica nouă. Chinul de a inventa energie. Sportul. Muntele. Pisicile și cățeii. Călătoriile. Declarațiile. Răbdarea. Cadourile. Munca. Nimic nu părea să funcționeze. Nimic nu mai dădea tropăit de picioare și entuziasm sincer. Dar vindecau.

Nu știu dacă e permanent, dacă plasturele ăsta n-o să cedeze și cumva o să-mi explodeze depresia pe interior și-o să-mi înnegrească albul ochilor și-o să-mi coboare colțurile gurii pentru totdeauna în jos.

Deocamdată ascult dark country și fac un playlist demențial, citesc mult și zâmbesc nerușinat. Deocamdată muncesc, învăț și întreb. Deocamdată resping optimismul exagerat și clipesc des când voci de bărbați puternici tremură în răspunsuri simple. M-am umplut de răbdare și am senzația că am tot timpul din lume.

So much of life is determined by pure randomness

Azi de la 6 mă duc la Clubul de Carte. S-a citit Mireasa Tânără a lui Alessandro Baricco și toată lumea e maxim de entuziasmată. Mă duc eu să le zic că nu mi-a plăcut atât de mult dar cumva am citit-o cu plăcere. De obicei de aia mă duc la cluburile de cărți. De la 7 sunt în HASH să mă bucur de stoner la HASH Stoner Evening. Anul trecut am avut 3 faze diferite cu muzica. Am avut faza doom, faza stoner și faza permanentă de neofolk. De fiecare dată ziceam că aia e muzica pe care vreau să o ascult toată viața și nimic altceva. Mood-uri. Joia următoare o să fie nou descoperitul dark country/southern gothic. Dacă se nimerește și Flo în Cluj o să fie minunat.

Începe să-mi placă iar tare de tot de mine, am unghii verzi și mi-e dor de părul ondulat, mi-e ciudă pe oamenii care-și ascund ziua de naștere pe facebook și-mi caut o mașină sh care să mă ducă mai des la Galați.

În martie mă duc la Dota Major la București cu M și niște alți oameni care nu știau că București e în România. Îi educăm noi. Și-apoi e timpul să i-l prezint lui Flo pe bărbatul ăsta care mă iubește nespus de mult.

Cu fiecare cățel pe care îl țin în foster (pentru NUCA)  și care ajunge apoi la casa lui din Germania eliberându-mi iarăși viața de responsabilitatea plimbării, dispariția misterioasă a diverselor lucruri folositoare și stresul zilnic pentru bunăstarea lui, realizez clar că nu pot trăi fără cel puțin un cățel.

În Cluj se trăiește frumos. Scump. Dar frumos.