Despre decizii, idei tâmpite şi orgolii…

Cunoşti un om şi te fascinează. O recunoşti calm şi frumos. Ridici persoana curând la rangul de prieten bun. Te-mbeti cu zâmbete şi o privire relaxanta. Şi iei şi poate ceri prea mult. Dar ţi se da şi când nu ceri. Şi câteodată ştii că ţi se cere fără să se ceară totuşi. Şi fiecare îşi păstrează pe de o parte plăcerea conversaţiei frumoase şi-ntelepte şi pe de altă parte ieşirea din vinovăţie cu fraze mici stupide şi de neluat în seamă. Şi dacă este totul doar orgoliu masculin? Şi dacă totul este mult mai superficial decât ai crezut? Idei tâmpite am de când mă ştiu… la fel şi-a mea sinceritate. Şi-am hotărât ciudat, prostesc şi prea încrezătoare că pot să demonstrez tăria, independenţa sau nedependenţă prin interzicerea senzaţiilor ce îmi plăceau poate cel mai mult în partea asta a vieţii mele. Şi care mă ajutau cel mai mult. Şi-acum încep procesele de conştiinţă şi întrebările cele mai dureroase. E sincer sau se preface? Eu de ce tremur? Cum s-a ajuns aici? E de abia a doua zi… în ce zi ar fi mai puţin umilitor dacă cedez? Şi-acum încep momentele de recunoaştere. Mi-e dor. Mi-e ciudă. Mă urăsc pentru toată faza asta. Niciodată nu va mai putea fi discuţia la fel de sinceră ca până acum. Dramatizez dar aşa e… ca o despărţire. Şi m-am amăgit că şi lipsa acută şi dorul sunt senzaţii ce altfel nu le-aş fi simţit şi iată că mi le oferă. Şi m-am amăgit cu comparaţii, jigniri şi încruntări în gând şi în subconştient.
Ce-ar trebui să fac? Să-i spun că poate este o greşeală? Să-i reproşez că niciodată nu îmi cere ajutorul când ştiu are nevoie? Să-i spun că poate ne-am interpretat greşit unul pe celălalt? Să-i îi accept o ridicare din umeri sau doar o rugăminte atentă, leneşă şi frumoasă? Să-i reproşez că deşi i-am solicitat ajutorul m-a refuzat? În spiritul deciziei şi orgoliului sau a unei prietenii pe care doar eu o vedeam? Whatever…
Şi tot acum îşi face loc şi răutatea acidă şi ironică. Pentru că e singura armă/scut/apărare/vindecare.
E ori erase&rewind ori ‘escage’ şi next.
L. E.: nu ma atentionati! Am scris ‘escage’ pentru ca asa trebuie scris nu ca fiind escape…phu…

13 comments on “Despre decizii, idei tâmpite şi orgolii…

  1. Monkey-Claudiu says:

    e doar o stare de moment… pune-te in locul celulilalt defiecare data cand zici ceva, faci ceva sau orice altceav..pune-te in locul celuilalt..ce poate simiti, ce poate gandi….

  2. Monkey-Claudiu says:

    orgoliul il consider cel mai urat lucru…in iubire in dragoste nu ii vad rostul deloc… pentru ce??? cand are de a face orgoliul inseamna ca nu mai are de a face intregul.. jumatatea fiecaruia… deminitate exista da!!! respect exista da!!! orgoliu nu !!!

  3. Liz says:

    Ma uimesti, Claudiu… nu stii cata dreptate ai avut pledandu-i cauza… in fine… multumesc…

  4. Claudel says:

    orgoliu exista in pachete mari la barbati :)

  5. Liz says:

    stiu ca exista, Claudel… de asta prima mea impresie a fost ca-i vorba de orgoliu… nu a fost asa… mi-a demonstrat…:)

  6. Monkey-Claudiu says:

    cred ca sti bancul acela cu “da draga”

  7. Liz says:

    stiu unul cu “da, draga mea!” … el avand intotdeauna ultimul cuvant… :)

  8. codro says:

    misto post

    cunosc sentimentul. cum s-a terminat?

  9. Liz says:

    Multumesc, codro… inca nu s-a terminat… pot spune… dar ceva s-a schimbat… din ciudat in mai ciudat… hmmm…

  10. codro says:

    revin cu o rectificare:

    m-am exprimat gresit atunci cand am formulat “cum s-a terminat?”; de fapt vroiam sa spun “cum a evoluat”

    :-)

    anyway, orcice experienta ne imbogateste viata

  11. Liz says:

    da, codro, intelesesem ca asta intrebai… si incercam sa ma eschivez sa recunosc de fapt ca n-a evoluat si m-am legat de al tau “terminat”… comentezi frumos cu nuante ale cuvintelor si din acest motiv ti-am ascultat toate recomandarile muzicale de pe blog… nu-s multe dar sunt atat de diferite…

  12. codro says:

    tnks:-)

    stii, mi-a atras atentia primul rand din postul tau:”cunostii un om si te fascineaza”. In ciuda faptului ca ai folosit putine cuvinte, ai descris o intreaga stare de fapt.

    si in al doilea – trebuie sa recunosc – rand m-am identificat in trairiile care le inducea propozitia
    :-)

  13. Liz says:

    multumesc si eu… chiar implica o groaza de trairi cuvantul asta… si omul chiar le da… am o tendinta ciudata sa caut chestia asta in oameni… clik, scanteie, orice poate da fascinatie… si cateodata analizez prea mult si prea profund persoanele… si gasesc stari doar pentru ca-mi doresc sa fie acolo… stii, codro, chiar el spunea ca e doar efectul placebo aceasta fascinatie… o vad in el pentru ca o cautam in el… anyway, weird…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × 1 =