Stare de gol. Nici muzică nu prea reuşeşte să mă bage într-o ‘special mood’
Am văzut cinci filme. Patru nu-mi mai amintesc despre şi cu ce erau. Dar The Way of The Gun mi-a plăcut. Vechi. Recunosc, mi-a plăcut în primul rând pentru fantastică combinaţie Ryan Phillippe şi Benicio Del Toro. Chiar de sunt tipii răi n-ai cum să nu-i iubeşti. Sunt speciali şi nebuni. Sunt frumoşi şi cu sclipiri inteligente. Le stă bine în pantaloni albi şi ciocate, în tricouri mulate şi nebarberiti, cu pistoale la cingătoare şi arme mari în mâini, plesnind peste fund prostituatele dintr-un bordel sau mângâind o femeie gravidă pe burtă, făcând planuri de război doar din priviri sau jucând un joc de cărţi cu multe sensuri. Sunt fermecători în faţa unei sticle de wisky sau schimbându-şi locurile din mers în maşină.
Şi scot din ei numai fraze geniale:
Don’t you think it’s funny that if I grab a woman’s ass and she punches me, she’s fighting for her rights, but if a faggot grabs my ass and I punch his lights out, I’m a homophobe? We’re not talking about how long you’re gonna live, we’re talking about how slow you’re gonna die.

Dacă am văzut multe filme care mi-l recomandau pe Ryan Phillippe, pe Benicio Del Toro nu-l ştiam decât din The Things We Lost In The Fire. Unde mi-a plăcut mult. Şi tot pe el îl voi vedea în 21 Grams. Care deja îmi place fără să îl fi văzut.

Azi e zi bună de făcut planuri.

O bibliotecă de colţ, albastră e patată de amintiri frumoase.

Sâmbătă noapte lungă. Supermarketul m-a îmbiat cu păstrăvi proaspeţi şi mi-a reamintit reţetă cu feliuţe de lămâie şi multă folie de aluminiu. Am gătit cu plăcere. Chiar dacă nu la mine acasă. Am învăţat ce-nseamna mojar.

Ce-ar fi dacă?! sună la fel de bine ca What if?!

Ghicitul în cărţi face bine. Chiar dacă-n joacă.

Nu pot dormi din lipsa viselor.

Darling, I’m ready for Paris!