(foto)
Zile calme cu încercări banale de rău fizic. Mesaje calde, cafele sorbite lent şi oameni speciali lângă mine. Vindecări, visuri ciudate cu uşi culisante şi iarbă foarte verde. Te-am crezut când mi-ai spus că a venit primăvara.
Mi-am dorit să te văd din nou râzând cu poftă, fericit. Mi-am dorit să-ţi văd iar planurile realizate în ochi, puterea, nebunia şi forţa atitudinii. Mi-am imaginat că alergi nebun într-un hipermarket străin, că mă tragi zâmbind larg în faţa vitrinelor unui petshop şi mă asculţi cum îţi explic fascinată care e mops şi care e buldog francez ca mai apoi să ne minunam împreună de hamsteri dormind în cele mai ciudate poziţii, de broaşte ţestoase în echilibru precar şi iguane scumpe. Mi-am imaginat cum stăm la standul cu cd-uri şi ascultăm pe rând în căştile imense muzică dansând tembel şi-apoi să ne isterizam împreună de manualul care învăţa cum se cântă la tobe. Mi-am dorit să te pândesc de după standul cu cărţi mari cum cânţi la clapele expuse şi-apoi să mă tragi lângă tine pentru un duet fără formă care nouă ne sună perfect. Mi-am imaginat pierzându-ne printre standurile de la Media Galaxy şi cum tu închizi pe rând, în joacă, fiecare sistem din care se auzea o muzică ritmică. Şi pe mine încrâncenându-mi privirea şi mârâind la asistentul care te privea urât. Mi-am dorit canapeaua roşie din burete moale din holul magazinului să ne lase să ne odihnim probându-ne căştile pe rând la mp3-uri. Mi-am imaginat şi dorit fiecare privire strălucind, fiecare cuvânt spus tare, fiecare joacă trăită intens. Mi-am dorit să văd în tine determinarea de a face ce ţi-ai propus şi încrederea că poţi orice.
Toate pot să mi le imaginez şi doresc bând ceaiuri prea aromate în mansardă semi întunecată şi râzând fericită oamenilor care mă înţeleg.
We spent some time together walking, spent some time just talking about who we were… You held my hand so very tightly and told me what we could be dreaming of. We spent some time together drinking, spent some time just thinking about days of joy as our hearts started beating faster, I recalled your laughter from long ago.
We spent some time together crying, spent some time just trying to let each other go… I held your hand so very tightly and told you what I would be dreaming of. There’s nothing like you and I so why do I even try?
The perishers – Nothing like you and i
Asculta mai multe audio Muzica
ghici cine a dat paici :D
deci mia placu ideea cu stinsu sistemelor :D (presupun ca TV,DVD,PC, TOT CE FUNCTIONA ACOLO)
Am lasat urma, am plecat, voi reveni!
Moving back instead of forward seems to me absurd
Me, Myself and I
Penetrate the smoke screen I see through the selfish lie
Do You Know What I Know? Your money and your wealth, your silence just to hear your self. Do You Want What I Want?
Desire not a thing…
Love the title, love the bubbles, love the closure music… mersi de cantec, prima strofa a picat asa la fix dupa ziua de azi :).
mifo, am ghicit.. ce castig?
Alex, s-ascult, sa cant, sa cred? sa vreau?
richie, iti doresc si-a doua strofa si refrenul si poate si a treia… fara final…
Una dintre melodiile mele preferate de la The Perishers! Alaturi de 'Let There Be Morning'.
Si Best Friends… :)