Întâlnirea bloggerilor gălăţeni #07

I blog, therefore I am!

I Blog, Therefore I Am

Din lipsă de ocupaţie, speriaţi de lapoviţa de azi dimineaţă, doritori de distracţii şi adunători de găşti ce debitează inepţii filosofice ne-am hotărât să încercăm să adunăm posesorii gălăţeni de bloguri la o nouă întâlnire.
Drept urmare am cerut voie respectos lui Cristi (primul blogger ce a avut această iniţiativă şi care a reuşit să ne adune de 6 ori până acum), si el ne-a susţinut zâmbind şi ne-a promis chiar că va încerca să ne onoreze cu prezenţa sa acompaniat binenteles de frumoasa sa, Alice.
Astfel, după un brainstorming ( cu Cip, Pufi, Dragos) în Împărăţia Lizului prin care, lately, s-au perindat mulţi bloggeri gălăţeni am hotărât ca DUMINICĂ, 5 APRILIE 2009 într-o locaţie pe care o să o dorim permanentă… dar deocamdată e la stadiul de vot democratic… gen TULIPE NOIRE sau SUMMERTIME, să ne adunăm la un ceai fierbinte, bere rece şi zâmbete timide cu singurul scop de a pierde vremea împreună. Cam pe la ora 15.
Nu ştim să dăm sfaturi despre fenomen în sine, nu vorbim despre trafic, views, clicks, rss, feeds şi target. Doar vrem să ne-adunăm cu scopuri superficiale de genul socializării, un motiv în plus de a bea o bere duminică, posibilitatea de a pune o faţă blogurilor pe care le citeşti cu plăcere sau fără plăcere şi-atât.
Oricum mizaţi pe haos total dacă vreţi să câştigaţi. Noi asta facem.
Nu suntem prea optimişti în privinţa numărului de participanţi la această întâlnire dar pentru că o să încercăm să o facem tradiţională, lunară şi foarte fun cred că pe parcurs suta de posesori gălăţeni de blog va renunţa la timiditate şi se va prezenta la viitoarele ediţii.
Dacă aveţi un blog, comentaţi pe bloguri, sau ne citiţi din umbră ne-ar plăcea compania voastră.
Dezavantaje (sau ce-ar înclină balanţa spre a vă ţine departe de această întâlnire):
– ruşine/timiditate … gândeşte că la #08, în mai, deja o să fii din gaşcă.
– noi ne cunoaştem deja majoritatea… nu-i aşa că ne invidiezi comentariile familiare… şi vrei şi tu?
– aere de superioritate… vino să ne critici face to face pentru copilăreştile iniţiative, scrisul despre nimic şi ignoranţa noastră, toate cu o cafea neagră în faţă (amară)!
Eu sunt mândră că am un blog.
Pentru că am blog ştiu că exact acum un an magnoliile erau înflorite în Galaţi, am regăsit prieteni vechi, mi-am făcut prieteni noi.
DUMINICĂ, 5 APRILIE 2009, oră 15 ne întâlnim. Revenim cu amănunte unde exact!
Bannerele sunt pe linia de producţie deci o să puteţi promova întâlnirea dacă o să doriţi. Prezenţa ar fi indicat să o confirmaţi aici pentru o mai bună organizare.
Multumim din suflet!
Later Edit:

Avem banner si cod datorita geniului si dedicarii minunatului Pufi pe care o sa aveti, nu-i asa, placerea sa-l cunoasteti la aceasta, nu-i asa, intalnire.

Intalnirea Bloggerilor Galateni .7

This entry was posted in Blogl.

27 comments on “Întâlnirea bloggerilor gălăţeni #07

  1. anielle says:

    Uite un motiv pentru care regret ca nu sunt din Galati!

  2. Liz says:

    Anielle, dar poti lua parte… facem cinste cu un ceai cald si aromat… :)

  3. Mihai says:

    Cred ca vin si eu :) Am lipsit de la ultimele.

  4. Liz says:

    :) Pe tine te-am cunoscut la primul blogl la care am fost eu… deci hai la prima intalnire organizata de mine…

  5. Puf says:

    Count me in

  6. Liz says:

    Erai numarat si ma bazam pe prezenta ta inainte chiar tu sa stii…

  7. k.g. says:

    si daca as veni si eu?

  8. Liz says:

    k.g., stii doar ca esti binevenit! Esti primul meu cititor! Nimeni nu te poate detrona!

  9. Dragos says:

    bn bua…hai k vin si eu…si stiu k stiai k o sa vin si eu :D:D:D…..n vdm acolo:D:D:D

  10. Alexandra si stelele says:

    vreau!:X

  11. Liz says:

    Alexandra, hai… si nu ar fi prima data pentru tine… :) ne-ar placea mult sa vii…

  12. EinsteinBAH says:

    vin si eu

  13. D.C.Predescu says:

    Celor intersati de intalniri intre oamenii prezenti in online-ul galatean le recomand si pe cele ale forumului galateni.net, care se desfasoara lunar incepand din august 2008.

  14. Liz says:

    DCP, multumim… Eu, una, nu stiam de aceste intalniri…
    Intoarcem binenteles invitatia la intalnirea bloggerilor galateni…

  15. D.C.Predescu says:

    Din pacate (probabil doar pentru mine :) ), intalnirile bloggerilor s-au facut intotdeauna duminica, iar munca nu ma lasa…
    De-aia pe galateni.net am decis sa ne intalnim sambata :D

  16. Dudu says:

    Nu stiu…As veni si eu desi sunt destul de nou in lumea bloggerilor… Ah well..

  17. Liz says:

    Dudu, ar trebui sa vii… mai ales ca ne “cunoastem” oarecum din auzite!

  18. Liz says:

    DCP, noi sambata am rezervat-o de comun acord unii familiei, unii distractiilor particulare…:)

  19. D.C.Predescu says:

    Eh, burjuii astia care au cate doua zile libere pe saptamana :-P

  20. Mihai says:

    Pentru cateva minute am avut impresia ca am rata intalnirea si ca a fost deja. Apropo, eu sunt ala mare si paros din spate, nu?

  21. Steff says:

    Count me in:P dar sambata sau duminica?

  22. Dina says:

    A, lol, eu credeam că e duminica asta, adică ieri.

    Da, vin.

  23. Liz says:

    Mihai, te tineam minte inalt… dar paros??!! Acuma daca vrei neaparat tu… nu o sa ne certam cu tine… :)
    Steff, duminica dupamiaza la 15:03… scrie mare!…
    Dina, m-ai indus pana si pe mine in eroare si te credeam in oras weekendul asta… si-apoi am primit telefoane si mesaje ca am uitat de IBG… multi au avut senzatia ca e duminica asta ce tocmai a trecut…

  24. rrimuna says:

    Încerc şi eu să ajung. Dar pune-mă pe listă cu semnu’ întrebării.

  25. Liz says:

    rrimuna? sau ?rrimuna ? Te-asteptam!

  26. Mihai says:

    @Liz: am extras esenta din monstrul ala mare (parul nu l-am luat in calcul). Pe scurt: nu sunt atat de paros.

  27. Ada says:

    si eeeu!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fifteen − five =