Mi-a fost rusine sa-i cer voie sa-i public scrisorile … dar o voi face cand voi zari in privirea ei
pe cea de dinauntru… O voi face cand se va opri din explicatii interminabile despre lucruri
carora eu le-am inventat definitia… O voi face cand imi va povesti ca altadata ce se intampla in inima ei… O regasesc doar intre doua fraze, cand isi trage respiratia si 
priveste in gol, o secunda, doua, ca apoi sa inceapa iarasi sa se ascunda…
o secunda, doua… nu am timp, mi-am facut un discurs… o voi face asa:
Mai tii minte cand te intorceai de la scoala si te dezbracai in graba de uniforma fericita ca ai mai scapat de o zi plina de ore si profesori, sau doar fericita ca ma revedeai… si ne apucam nebune sa cantam toate cantecele pe care le stiam si pe care le inventam…
Mai tii minte cum se numea serialul ala bulgaresc (cred) … ambulanta?… si versurile cantecului Ochii tai??
Mai tii minte Norii negri…?
Sau… cum ne opream brusc si tipam cand auzeam pasii lui Buni pe scari “Nu am pus uniforma pe baaaat!!!”
Mai tii minte Scrisoarea III recitata pe intuneric sau la lumina unei lampi cu gaz…
Mai tii minte seara cand “a crapat un drac”?? “Ca si leul in turbare…! Ce leu in turbare???”
Mai tii minte cutia de curmale de la tara? Si floarea de pe tort!
Sau Dl David care la orice ora de matematica imi facea aluzie la tine… nici acum nu stiu de ce… ca sa ma simt mandra sau ca sa ma simt prost…
Mai tii minte stergarul cusut de mama si pus in holul scolii, in vitrina, cu numele tau sub el… m-am mandrit 8 ani cu el…!
Stiu ca ti-e greu… si mi-e frica sa te readuc cum erai sa nu iti fie mai greu… si stiu ca ti-e bine…
Stiu ca nu mai esti una ci esti doi… si cand ai incetat sa fii una, culmea, am incetat si eu… acum sunt si eu doi… si impreuna suntem trei.