…prea tarziu…

Citesc incet …ii vad, parca, ochii… ii aud si vocea:
“Am luat iar cartea verde, pixul care trebuia sa ti-l dau azi, un teanc de foi si … pe mine, le-am aruncat in pat si iti scriu.
Nu am o stare de spirit prea stralucita acum si aveam nevoie sa vorbesc cu tine. Am luat totusi telefonul langa mine, in speranta ca te vei trezi si ma vei suna. Stiu ca nu se va intampla, dar nu pot sa nu sper, pentru ca in momentul de fata e tot ce imi doresc. Sa ma suni…
Nu stiu ce sa scriu. Sunt putin dezorientat. Cum pot trai cand simt ca nu mai ai nevoie de mine? Nici fizic, nici psihic. Ti-am spus ca imi doresc sa fii langa mine si tu imi raspunzi … “Bine”. Hm… bine ca imi doresc.
Da, sunt rau. Insa cu mine. Ce mai am eu daca nu mai am iubirea ta? Ma simt gol… Ma simt inutil. Simt ca nu ma mai vrei. Numar zilele care trec de la ultimul “Te iubesc!” al tau.
Zilele astea ti-am mai scris, insa mi se punea pata si le aruncam. Cam ce aveam de gand sa fac si acum, insa, nu, voi continua, iti voi scrie… e tot ce mi-a ramas… acum, sa iti scriu.

Iti aduci aminte melodia care o ascultam intinsi pe jos la L. acasa: I found out in the middle of a heartbeat/and I know that I’m doing right/ together we are still so far apart/ I found out in the middle of a heartbeat/ and the more I try to be your light/ I can’t get any closer to your heart…

Nu vreau, refuz, sa traiesc numai din amintiri. Te vreau inapoi asa cum erai. Aceeasi melodie zicea: Everything we leave are those hungry nights/ But there’s so much left unsatisfied…

… eu eram drogul tau… iti aduci aminte?… serile, noptile la tine…
Acum ti-am trimis un mesaj… Uite, iti promit ceva,… Oricand vei vrea sa ma auzi cantand, pentru tine, oricand, oriunde, in orice imprejurare, in public sau cand suntem doar noi doi, pe scena, pe strada, sub balcon, oriunde, oricand, iti voi canta… imi pare rau acum pentru toate momentele in care vroiai sa ma auzi cantand, iar eu refuzam…

S-au stins luminile in oras. Doar la mine sta veioza aprinsa, mi-e frica sa o sting… In intuneric temerile te ajung mai repede, te innebunesc, te rod… As face orice sa te am langa mine acum, sa te mangai, tu sa dormi, sa te rasucesti, sa iti aranjezi perna, sa realizezi ca esti langa mine, ca sunt langa tine, sa te lipesti de pieptul meu, sa nu poti respira, eu sa imi afund fata in parul tau si sa dormim. Asa…
De ce gandesc numai in trecut? De ce mi-e frica de ziua de maine? De ce imi suna in minte “De ce” de la Vama Veche?…
Am avut un examen zilele trecute…Stiai…Ti-am spus…Asteptam sa ma intrebi ce am facut… Nu m-ai intrebat. Insa in acea seara, m-ai intrebat daca am invatat…
Imi doresc acum sa ma suni, cu vocea adormita sa-mi spui sa nu fiu suparat, ca esti aici, ca ma iubesti si ca o sa fie bine…Uf, … de ce nu suni?
Vroiam sa iti pun o intrebare zilele astea… Nu am gasit momentul potrivit. Vroiam sa te intreb dac te-ai imaginat vreodata imbatranind langa mine. De asta vreau sa citesti scrisorile mele seara, pentru ca daca te-as fi intrebat in timpul zilei, mi-ai fi raspuns…sau nu…

Haide, ia-mi mana in mana ta, hai sa zburam, sa reinventam iubirea, sa-i dam un alt sens, sa fim venerati pentru ce avem noi si nimeni altcineva nu poate avea. Sa ne lasam constiintele, problemele, gandurile la usa, sa ne incuiem inauntru si sa uitam de noi… in noi…
M-am ridicat pe perna, mi-am aprins o tigara, realizand ca nu esti langa mine… Telefonul sta rece si tacut langa mine, a amutit… Si el se gandeste la tine…
Mi-am mai revenit putin… Ma ajuta foarte mult sa comunic cu tine, intr-un fel sau altul, mai ciudat sau mai putin ciudat.
Am recitit mesajele trimise de tine, mi-am adus aminte si de cele pe care le-am sters, din cauza supertelefonului meu, aproape ca am plans, m-am adunat, m-am cules, am luat o gura de Pepsi, am zambit, gandindu-ma la camera ta, la felul um dormi, la pisoiul care toarce undeva, lipit de tine, la poza mea care te priveste din biblioteca, la iepurasul cu urechile dezumflate, la raftul cu lumanari, la sacul de dormit care probabil ca te inveleste acum, la piciorul tau care iese “rebel” de sub el, la ochii tai inchisi, la perna in care ti-ai scufundat fata, la luna care, printr-o crapatura iti alinta fata cu razele ei, la sosetele pe care le-ai aruncat intr-un colt, la soldul tau care se dezvaluie cand te intorci pe cealalta parte, la visele tale, sperand sa fiu si eu o mica particica din ele, la iubirea ce ti-o port, la fiorul ce ma strabate de fiecare data cand te vad, la tine, numai si numai la tine…
Mai, tu chiar nu intelegi ca eu te iubesc?!?!”

…alo?…(zambet somnoros)… acum am citit mesajul… dormeam… te iubesc… nu fii suparat… uite… vin eu de data asta la tine…stiu ca e tarziu… iau un taxi si ma astepti jos… te iubesc mult si nu vreau sa iti faci griji… am fost rece si rea…stiu… ma ierti?…te iubesc… impreuna suntem cei mai tari… acuma te cred… singura nu pot sa fac nimic… ma astepti?

3 comments on “…prea tarziu…

  1. K.G.Pirel says:

    hmmmmm….
    Ceva nou, miroase, un ceas colorat, un colt indoit, o pisica. De ce ai ochii inchisi, cine esti ori ce esti, abur ori duh straveziu de povesti ?

  2. Liz says:

    ceva nou… ceva vechi de fapt…o amintire noua a unei vechi senzatii si un nou regret…dar… pentru tine un zambet calm cu ochii inchisi…

  3. Liz says:

    restul… doar ca sa fie mai primitor… pentru tine…aa… de la tine m-am molipsit de colt indoit…ceasul e pentru regrete iar pisica a fost dintotdeauna…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two × 2 =