So-called disasters

Apar de niciunde şi nu se mai termină. Le tratez cu struguri dulci şi piersici imense şi mult prea coapte. Dacă aş cunoaşte un bărbat destul de nebun încât să se amuze de plăcerea mea de a viziona Gilmore Girls şi puţin peste limita întâlnită de nebun încât să-mi cânte intro-ul, atât de frumos şi natural, probabil aş crede că nu îmi mai trebuie nimic altceva…

Dar cine are norocul ăsta? Nu-i cazul să mă plâng dacă îmi analizez lobul urechii stângi îmbogăţit cu o minusculă pisică alintată sau lobul urechii drepte pe care strălucesc nu mai puţin de două stele de argint. Deci, da, atingerea ta doare câteodată. De necrezut.

What a season to be beautiful without a reason…!

The optimist proclaims that we live in the best of all possible worlds; and the pessimist fears this is true. Eu îs jumi-juma azi. Şi mi se pare că mai pesimist de-atât nu are cum să sune. Dar zâmbesc pentru că berea încă e bună rece, miezul zilei încă ne-arată de ce am merge în extrasezon la mare şi nopţile se dorm mai bine cu ferestrele deschise.

Pregătesc brăţările pentru târg, îmi doresc şuviţe creţe şi-atât. Nici măcar nu-mi doresc mult. Să-mi treacă oftatul!

Frame every so-called disaster with these words ”In five years, will this matter?”

10 comments on “So-called disasters

  1. Torden says:

    … asta e tare, cu intro-ul de la serialul cu fetele :))… ar trebui sa fie si el un mare fan :)
    … eu ar trebui intr-un caz din asta sa imi gasesc o tipa pasionata de sf-uri… sa ii cant intro-ul de la Stargate :)) :D

  2. Liz says:

    Nu-i asta farmecul… farmecul e sa fie fan Stargate si sa-mi cante Gilmore… :) si sa-i iasa natural si frumos…

  3. Jules says:

    pfff gi-gi :D aș vrea să fi avut timpul și forța necesară să termin sezoanele la vreme… și de stargate să mă apuc. dar eu m-am irosit măritându-mă, iar acum mă irosesc întrebându-mă ce am făcut, unde a fost greșeala și cine îmi mai poate repara drama. și așa, lucrez la calculator, el se joacă la altul, eu muncesc, el pierde vremea, uit de timpul când era aproape invers, și mă întreb cât mai durează până când unul dintre noi va spune stop. ar fi bine, în acest caz, să se aplice regula dezastrului.

    • Liz says:

      Jules, ma sperie starea ta/voastra, ma sperie o ultima sau penultima postare a ta la care aproape am plans… pentru ca probabil eu le iau mai grave decat sunt in realitate…
      Eu stiu starea asta… dar la mine s-a instaurat dupa 4 ani de la fericitul eveniment… starea e un dezastru in sine…
      Propun o noapte de magie in care sa rememoram momente happy de cuplu, sa ardem poze vechi pe film si sa schimbam ce se intampla in ce vroiam sa se intample…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two × 3 =