Undeva in Buzău


M-am întors din mica vacanţă a sufletului. Trei zile am respirat aer curat la poalele muntelui. Mă consider norocoasă să am bunici la ţară, într-o zonă ca-n poveşti. Trecerea de la lumea mea la lumea lor, de fiecare dată când îi vizitez se face treptat. Imaginile rapide din fuga maşinii se schimbă. Cu cât sunt mai aproape cu atât merg mai încet. Când ajung mi se opreşte respiraţia. Văd casa lor veche şi aproape că-i zăresc trebăluind prin ogradă în timp ce eu încerc să trec cu maşina pe puntea improvizată deasupra gârlei. Şi ce poveşti ştiu ei să spună despre gârla asta!. Când îşi dau seama că o maşină trece puntea încet spre casa lor şi respiraţia lor se opreşte. Ridica ochii şi se îndreaptă cu speranţă spre poartă. Şi merg din ce în ce mai repede, gârboviţi de ani şi cu lacrimi de dor în ochi. Sunt bătrâni şi înţelepţi. Locuiesc exact la poalele muntelui. Din curtea lor, din spatele casei, exact de lângă fântână panta începe să urce brusc. Pe-acolo vin căprioare speriate şi agitate. Mă simt ca o intrusă încercând să car în odaie laptopul, camera foto, camera video şi geanta cu jeanşi de schimb. Mă strâng în braţe şi mă pupă de câte patru ori fiecare. Mă alintă în toate felurile posibile. Scot ce au ei mai bun. Îmi burduşesc geanta cu prosoape roz cu floricele din şifonierul cu lucruri noi. Şi batiste colorate şi apretate. Sacoşe grele cu brânză, şuncă, ţuica, vin, prune uscate şi ouă proaspete. Îi privesc şi nu mă mai satur. Ne înghesuim în bucătăria mică în jurul focului şi trecând acelaşi păhăruţ de ţuică pe la toată lumea ne delectează cu poveşti despre miracole de prin partea locului. Sau cum a construit el casa. Sunt oameni buni. Cioplesc luni de zile troiţe şi-apoi fac mese mari să le sfinţească. Sorţul mamaii înflorat mi-e drag. Ilicul împletit al lu’ tataia pe care de fiecare dată îl dă jos şi mi-l pune pe spate când mă vede în grădină îl consider de nedespărţit de căldura corpului lui. Oricâte căni noi le-aş duce ei continuă să bea din două căni ciobite. Oricâte găleţi noi de plastic colorat le-aş duce ei continuă să chinuie până la fântână o găleată crăpată şi cu mânerul şubred. Mâncarea are gust mai bun, cafeaua e mai tare, vinul mai roşu, cozonacul mai pufos şi somnul mai dulce aici. Şi nu mă satur de poveşti cu porci mistreţi şi viituri din munte. Cu focul viu şi saramură ce izvorăşte din mormanul de sare. Râd amândoi de mine pentru că mă bucur când văd găini cu puf pe gheare, parcă au pantalonasi sau cum alint bobocii portocalii speriaţi de gânsacul mare şi rău. Pisicile şi căţelul iar o să-mi ducă dorul.
Plec tristă acasă lăsându-i cu ochii în lacrimi. Merg în urma maşinii până în dreptul punţii. Mamaia îşi aşează baticul. Tataia trage de marginile ilicului cu mâinile aspre. Plec cu mirosul de săpun de casă al pernelor mari şi cu maşina plină de liliac înflorit. Îi sun să le spun că am ajuns cu bine acasă. Să doarmă liniştiţi. Îmi spun că televizorul vorbeşte de când am mişcat noi antena din copac. Şi plouă des. Şi au uitat să-mi dea pătrunjel proaspăt. Să avem grijă de noi. Poate venim şi-n anotimpul următor. Saru’mana.

15 comments on “Undeva in Buzău

  1. mihaella says:

    este atat de norocoasa ca ii ai pe bunici si acel colt de rai.sa-ti traiasca ani multi si cat mai aproape.

  2. 5zambete says:

    eu te consider norocoasa ca ai bunici. mi-ai facut dor de bunica mea cea mai buna :(

  3. anielle says:

    Liz, ai povestit atat de frumos incat am simtit ca am fost si eu cu tine la tara:).

  4. sofie says:

    oricât de departe am merge şi oricâte locuri extraordinare am vizita…nici o altă vacanţă nu ne poate unge mai bine la suflet decât cea petrecuta la binici…mai ales dacă stau undeva la poalele unor munţi…aer curat, animăluţe, zâmbete calte, priviri ocrotitoare :)…

  5. vyblog says:

    Subscriu la ce a scris anielle. M-am simtit ca un medalion ce a stat permanent la gatul tau vazand efectiv aceleasi lucruri.
    Minunat!

  6. Angela Ribus says:

    Liz… Undeva in Buzau sunt si parintii mei, care au aproape varsta bunicilor tai. Dincolo de povestire, pe mine imaginea cu acei ochelari multi m-a induiosat. Iti dai seama, daca ar putea povesti ei, ochelarii, cate au vazut. Mi-e dor de tine. Si de ai mei…

  7. Anonymous says:

    Liz, te provoc: urmatorul post sa fie unul rautacios, dark, twisted, fucked-up, sick etc. Ce zici? :>

  8. Liz says:

    mihaella, multumesc, stiu ca sunt norocoasa… multumesc de urari..
    5zambete, vroiam la inceputul postului sa te citez… am fost la tara din cauza ta! Mi-ai facut dor cu excursia ta la Buzau, si nu numai tu!
    Anielle, asa simt si eu cand povestesti excursii sau amintiri despre oameni si locuri..
    Vy, Sofie chiar ati fost…

  9. Liz says:

    Angela, am fotografiat incontinuu cat am stat acolo si peisaje si gaini si pisici… fotografia asta este facuta in bucataria de vara… si mi-a placut… multumesc…
    Si mie mi-e dor de tine si poate la intalnirea bloggerilor pe care o punem la cale pentru luna asta apari…:) si ne strangem in brate macar cateva secunde…

  10. Liz says:

    Anonim, de ce esti anonim? Sigur ma cunosti si stii ca sunt in stare sa scriu si un post rautacios, dark, twisted, fucked-up si sick oricat de blanda si buna ma proclam… altfel nu ma provocai, zic!

  11. Anonymous says:

    A, da? Si fraierul de mine nu te credea in stare…

    O monstra ceva, sa-ti dovedesc ca nu poti? Bine, pare putin fortat – sa faci un post si sa-l scrii “dark” doar ca vreau eu, dar.. de ce nu? Provocare… Creativitate… Imaginatie… Umileste-mi cutezanta de a te fi provocat. :P

  12. Liz says:

    Nu vreau sa-ti umilesc cutezanta si nici nu cred ca as putea! Doar eventual sa raspund unei provocari ce se vroia atinsa clar de imaginatie, creativitate, bla bla… si chiar o provocare interesanta avand in vedere ca de-abia am scris un post sensibil peste limita…
    Dar toata “discutia” a capatat asa o nuanta fosforescent ironica plina de “fraier”, “nu te cred in stare” si hai sa “dovedim” incat a stricat toata provocarea… yac!

  13. Anonymous says:

    :(

  14. Liz says:

    Comee oon! :)

  15. Flo says:

    Puteai si dumneata s-arunci o vorba inainte, sa nu ma sperii din titlu si sa nu ma bucur atat pana la sfarsit. Focul viu, asta inseamna ca sunt pe undeva prin Lopatari :)

    Vai, ce frumos :)

    Sa fie sanatosi si fara frica, inca multi ani de-acum incolo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × two =