Voi, cei ce mă urâţi, să jubilaţi…

  Pentru că ştiu că existaţi… puţini, absurzi şi plini de o invidie bizară… Vă dedic starea mea…
 Momente maxime de fericire sunt alternate de prăpăstii adânci şi fără fund în care cazi, cazi, cazi. Vara mea e neagră acum. Nu facem IBG duminică. Nu facem IBG curând. Acuma duc războaie prea multe şi prea grele, respir atât de greu şi doare cam tot. Întunecat, fără culoare şi miros… Gălăgie groaznică şi crampe urâte… Ameninţări şi stare de înec lent… Asfixieri şi cuvinte care nu se-aud.. repeţi repeţi repeţi… nici tu nu te auzi…Migrene şi comprese reci… Tuneluri strâmte…Senzaţie de claustrofobie…
 Pe fundul apei… dau din mâini spre suprafaţă…
 În mijlocul tunelului alerg pe un pietriş adânc spre o lumină…
 Într-un coşmar mă autoconving să mă trezesc…
 Cu mâna pe talpa fierului de călcat fierbinte şi-ncerc să o desprind…
 Înăuntru, vrând afară…
 Aici, vrând acolo…

3 comments on “Voi, cei ce mă urâţi, să jubilaţi…

  1. S says:

    ….hmmm… de ce te-ar urî cineva?…

  2. Ruxi says:

    Ai grija de tine. La cat de deosebita, calda, frumoasa, sensibila esti, nu cred ca cineva te-ar putea uri.

  3. Liz says:

    S, Ruxi… cateodata e greu sa cred ca din senin primesc lovituri atat de grele si-i mai usor sa ma gandesc ca poate cineva isi concentreaza ceva ganduri rele asupra mea… Sunt destui cei ce nu ma inteleg… si cand nu intelegi, respingi, renegi si arati cu degetul…
    O sa treaca…
    Va multumesc…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × 1 =