Acvariul a învățat să funcționeze fără sunet… într-un final. Câteodată trebuie doar să taci. Și-am tăcut.
M-am mutat din biroul-mansardă în fața unei ferestre mari prin care văd norii plimbându-se. Mirosul permanent de cafea caldă e bonus. Și zâmbetul din dreapta mea.
Cititul în cafeaua la filtru mi-a dat speranțe de-o primăvară frumoasă și energizantă. Florile în sfârșit ajung la prețul normal (cum se bucură aricii reali ce-ncep iarăși a mișuna prin boscheți). Salata zilnică sprijină din toate puterile ora de sport și muzica a reînceput să cânte.
Pentru unii e neinteresant că eu am reușit să-mi păstrez mințile. Pentru alții e simplu tot ce ține de mine și complicat ce ține de ei într-o lume în care ei insistă să pară simpli și m-arată cu degetul ca fiind complicată. Niciuna dintre variante nu mă deranjează. Sunt simplă când vreau să fiu simplă și complicată când vreau să fiu complicată. Culmea, ce ține de mine e cum fac eu să fie, niciodată altfel.
Propun o noapte în așternuturi cu multe cale verzui, o plimbare prin tot orașul și-o noapte în așternuturi negre. Cât de curând.
Oricât de stresantă ar fi ziua, seara sau situația, am un impuls bun de a scrie după primul tău te iubesc șoptit. Și-mi place că mă faci și mai conștientă de prezența ta încercând să faci liniște forțată după ce observi că scriu. Treci ușor încordat prin cameră și-apoi te grăbești să dispari bănuind încruntare. Pierzi zâmbetul meu amuzat și continui cu zgomote înfundate în alte colțuri de casă. Mi-e drag fiecare zgomot.
Brace yourself! Se întorc serile cu ferestre deschise și ieșirile până la magazin în papuci. Se-ntoarce mieunatul de nuntă al pisicilor de prin grădini. Se-ntorc standurile cu ochelari de soare ieftini. Se-ntorc țigăncile cu lăcrămioare. Revin în forță tenișii, eșarfele și traistele textile. Se umple iar de liliac, magnolii și tatuaje.
Azi vă arăt o fotografie.
O geantă de pe Etsy. O rochiță maiou tot de-acolo. Și o altă geantă faină.
Acest portofel scump. Dar și acesta, minunat.
De pe Breslo mi-aș lua o traistă de pânză, un tablou lucrat și unul pictat.

Melodia din titlu.
But what was normal in the evening by the morning seems insane…

Cunosc cele mai frumoase femei. Știu, sunt norocoasă. Ele îmi zâmbesc mie și numai mie în felul ăla special și deosebit. Dimineața are altă lumină în zâmbetul lor, seara decurge altfel învăluită în parfumul lor, dupamiezele trec altfel ascultându-le glasul, clipele sunt speciale citindu-le scrisul.
Azi una m-a îmbrățișat, una mi-a lăsat o urmă roșie de ruj pe obrazul drept, una mi-a râs fericită și zglobie, una a roșit artistic, alta sau aceeași s-a fâstâcit, pe alta am făcut-o să se simtă interesant, una mi-a zis că mă iubește, alta mi-a dat butterflies, alta o veste bună, una o încruntare, una mi-a amintit promisiunea de fericire făcută una alteia, alta mi-a dat dor tare de ea, una sau aceeași mi-a felicitat și pisicile mele, alta m-a felicitat împreună cu pisicile ei…
Una e model, alta jurnalist, una translator, alta mama, una director, alta redactor, una asistent manager, una profesoara, una studenta, una blogger, alta artista, una gospodina, una poeta, alta inginer…
Toate sunt exagerat de frumoase, sunt deștepte și puternice, au zâmbet hipnotizant și câte o superputere unică.
La mulți ani, femeie!
Ana, Andreea, Ina, Anca, Mihaela, Cami, Cristina, Simona, Aida, Carmen, Violeta, Ramona, Ruxandra, Nicoleta, Mioara, Dana, Adriana, Elena, Iulia, Roxana, Diana, Raluca, Geanina, Stefania, Laura, Oana, Patricia, Lucia, Flori, Lorelei, Angela, Alexandra, Mirela, Aura, Gabriela, Constance.
La mulți ani, Madelin, Manon, Boss, Dina, Jules, Miruna, Ilana, Tomata, Alice, Iren, Flo!

Când ai câte o explozie bruscă de energie, te crezi atotputernic și-ncerci să le faci pe toate deodată. Evident, îți dai seama că puseurile de încredere în tine trebuie canalizate cu totul altfel pentru că nimic nu pare rezolvat, nimic nu pare nici măcar aproape de final, nici măcar lucrurile ce în mod normal nu-ți consumau din energie. Zâmbești tembel unui pește senil ce și-a depășit cu mult speranța de viață și te oprești ridicând din umeri, din orice. Te oprești ca și cum ai dreptul. Ca și cum nu pentru că e ultima soluție ci pentru că așa ai tu chef. Sau n-ai tu chef. Așa pur și simplu. Și stai așa și-aștepți să-ți fie dor.
Am fire de păr albastre, am soare de primăvară, am miez de nucă și unghii verzi. Și am dor. De tine. Și de dorul tău.
Aici ascultați versurile, că vocea nu m-a impresionat. Iar aici citiți leacuri perfecte antidepresie sau de pură plăcere.
A peek inside the home of the vegan cats. My home.
Starea de azi. Reglează-ți respirația. Ia-ți avânt.
Via Shannon am găsit draperiile astea atât de frumoase și-am aflat cum arată câinii sub apă.
Încerc să aflu ce se întâmplă cu mine. Lucruri bune, desigur.

No White Chocolate Fishes today.

Cu un ceai aromat în mână am deschis fereastra larg să privesc cum ninge. Mi-am dat seama că nu-mi era teamă că-mi pierd pisicile. S-ar vedea dacă ar sări. N-au unde să se ascundă în atâta alb. Continue reading →

     Sunt momente în viaţă când întâlneşti oameni surprinzători, neaşteptat şi brusc. Şi le recunoşti sclipirea compatibilă cu a ta. Ei riscă să te captiveze şi fascineze în aşa hal încât cu voia ta ajung să-ţi domine viaţa ta interioară sau cea socială. Cred că asta aşteaptă fiecare dintre noi. Omul cu sclipirea compatibilă care să ne dea peste cap universul ordonat şi să ne amestece întreg sistemul de valori. Dar şi ei sunt doar oameni. Şi oamenii vin şi pleacă. Sau rămân şi se transformă.

Dacă ai întâlnit până acum oameni surprinzători şi care ţi-au tulburat apele, conştient sau inconştient, aştepţi următoarea furtună. Ţi-o doreşti sau poate chiar o cauţi. Dar căutarea poate fi riscantă. Poate fi o amestecătură de Fata Morgana cu efectul Placebo şi care să lase golul mai mare în urma iluziei de umplere. Ca un joc de puzzle cu o singură piesă lipsă. Şi o găseşti. E exact forma care îţi trebuie. Dar mult, mult mai mică. Sau poate nu continuă desenul şi nu-l întregeşte. Deci e degeaba!
Cip imi zicea demult: Sau câteodată găsești o bucată chiar mai marea și atunci arunci puzzle-ul ce erai și reclădești unul nou, din temelii. Și așa oamenii aceia devin toată lumea ta, o lume mare, frumoasă, în care senzațiile sunt colectate în durere sau plăcere, niciodată calm. Găsești o piesă mai mare și te reclădești în jurul ei.
Şi-apoi te mulţumeşti să speri în existenţa oamenilor speciali. Sau creşti şi-nveti s-aduni senzaţii din orice. Devii mai înţelept, şi-nveti să-ţi exploatezi slăbiciunile şi plăcerile, să-ţi intensifici pasiunile şi adorările, să întregeşti puzzle-ul cu forme create special de tine.

Urmeaza un februarie pe care il vreau asa:

19 februarie 2010
I really don’t mind what happens now and then
Plutesc în derivă şi în stări de confuzie totală. Urăsc iubirile perfecte. Pentru că se termină. Dar le consum avidă. Ceaţa de-afară mi-a dat o migrenă insistentă. Tu faci terapie prin mesaje pe telefon cu mine. Ceai cald şi credit insuficient. Fac noduri colorate şi citesc o carte bună.
În viaţa fiecăruia trebuie să existe o persoană salvatoare. Acea pesoana care ştie, simte când suferi şi răscoleşte oraşul în căutarea ta. Care te găseşte cu ochii roşii şi umflati de plâns şi te săruta răcoros pe pleoape. Care te stange în braţe şi îţi spune că o să fie bine. Care te întreabă naiv de la ce e cheiţa atârnată de lănţişorul de la gâtul tău. Care te aude cum plângi isteric trântită în hol, lângă uşa de la intrare şi urcă câte două trepte odată. Care te ţine, apoi, o noapte întreagă în braţe mângâindu-ţi părul. Care ţi-aduce frezii în plină iarnă doar să te vadă zâmbind. Persoana care îţi ştie şi îţi împărtăşeşte pasiunile, care îţi înţelege privirea şi îţi vrea binele. Care ştie că, oricâte iubiri perfecte veţi întâlni de-acum încolo, oricâte iubiri separate vă vor îndepărta temporar, vei fi acolo şi va fi acolo. În lumea unde trăiesc persoanele astea nu există orgolii, miciuni şi răutate. Există doar sinceritate, încredere totală şi dragoste. Acolo se întâmplă cele mai frumoase iubiri, prieteniile perfecte şi abundă stările de fericire împlinită. Ajungem acolo doar riscând.

25 februarie 2010
I don’t fancy you, I really really love you…
Decât să stai jos, pe un scaun în autobuz, ţinându-mă de mână mai bine stai în mijlocul autobuzului în picioare salvându-mi echilibrul între hohote de râs. Mad driver, thank you! Azi am confundat lucruri. Un buchet de covrigei vanilaţi şi o pungă de ghiocei. Ochelarii mei s-au vindecat. Accent britanic şi expresii noi. Sid seamănă cu Harry şi Cassie cu Luna. Yeah, I know! Fredonari obsedante. Vreau să plutesc. If you like me, look up! If you like me, look up!
“Do you know what hurts the most about a broken heart? Not being able to remember how you felt before. Try and keep that feeling, ’cause if it goes, you’ll never get it back……..Then you lay waste to the world, and everything in it.” Not true.
“I know it’s love cause all you want to do is kiss him and stuff…brilliant stuff.” True.
Sid e genial.