Doar o clipa.
M-am intors. Incordata si confuza. Tremur necontrolat si mi-e rau fizic. Am nevoie de aer desi vin dintr-o padure unde seara au rasunat Snuff, Through Glass, It’s no good si Sweet Child O’mine. Foc de tabara imens, aburi calmi de alcool si oameni civilizati care nu lasa urme. M-am simtit bine desi trebuia sa ma simt excelent. Sinteam nevoi supreme desi aveam tot ce mi-ar fi trebuit/dorit. Oarecum. Ochii unui prieten drag mi-au amintit cum e sa ii privesti. E tare bine. Sa numeri clipind pana la 64. Limite impuse de pasiuni banuite imi vor interzice prezenta unui om bun. Cort, ploaie marunta si-o voce ce m-a linistit. Rascolit.
O melodie si cateva cuvinte mi-au adus lacrimi in ochi odata ajunsa acasa. Mike and the Mechanics – Another Cup of Coffee.
Cuvintele Angelei ca de fiecare data sunt esentiale.

Multe obstacole sunt mari doar in mintea noastra.Multe rezolvari sunt prea simple ca sa le vedem.Cautam mereu ceva complicat, ne chinuim mintea si sufletul cu atatea intrebari, cand, de fapt, raspunsurile sunt in mainile noastre.
Situatiile fara iesire sunt doar clipe de disperare cand ni se pare ca viata e un labirint. Drumul prin el e uneori mai greu, dar niciodata de abandonat.
Panica accentueaza neputinta. Calmul o invinge. Uneori, cuvintele rezolva starea de tensiune. Alteori o adancesc. Multe dintre poveri sunt mari doar in mintea noastra.
Le ducem cu noi si le adaugam, cu fiecare zi, inca putin amar. Asa ne coboram umerii si privirea. Asa uitam sa mai ridicam ochii spre cer.

“Hai sa fugim in lume!” imi suna de fiecare data sincer si cald. Orasul meu din care vreau sa fug.