Atinselea

Am primit o leapşa antică şi oleacă mov de la Mihaela, despre obiecte pe care mi-aş dori să le găsesc/admir/cumpăr dintr-un anticariat.
    Îmi plac lucrurile vechi şi încărcate de istorie, sunt o colecţionară de diverse obiecte şi am adunat în timp din familie sau din anticariate multe lucruri vechi şi frumoase, am moştenit pasiuni odată cu întregi colecţii de antiques şi cred că aş pierde ore întregi plimbându-mă prin antiques stores.
    Din familie am moştenit bijuterii frumoase, nu foarte valoroase dar vechi şi pe care le port cu drag cu gândul că bunica mea le-a purtat la un bal sau ‘o mama’ (e un apelativ la mine în familie pentru femeile/mătuşile mai bătrâne decât bunica mea, nu ştiu dacă se foloseşte sau e inventat la noi în familie “o mama” cu accent pe ultimul a) le-a primit cadou comandat special pentru ea. Am un tablou cu nud pictat pe catifea, am ceas de perete cu cuc şi contragreutăţi, am cutiuţe de lemn mai vechi decât triplul vârstei mele şi sticluţele cu dopuri de sticlă în care bunicii mei, orăşeni, îşi puneau flori la macerat în alcool să facă parfum fin.
   Am crescut într-o casă veche cu etaj şi pod, cu pian şi bibliotecă mare, cu poveşti şi istorie de casă boierească care avea camere pentru servitoare şi pârghii de sârmă pentru chemarea lor cu clopoţei.
    Am colecţii de plăci de vinil, colecţii de şerveţele (inscripţionate de la restaurante vestite în anii 70 sau 80), brichete vechi şi vederi, timbre şi bacnote. Astea sunt colecţiile de lucruri nefolositoare (mai puţin vinilurile), pe care le strâng doar de drag.
   Dintr-un anticariat mi-aş dori să-mi pot permite şi cumpăra un patefon funcţional sau gramofon. Nu ştiu exact diferenţa dar voi ştiţi la ce mă refer. Şi, binenteles, la fel ca Mihaela, un samovar care să împrăştie aburi de ceai aromat. Şi nu în ultimul rând, dar la fel de costisitor cred, un apothecary cabinet, un dulap cu multe multe sertare care să mă facă să gândesc ce s-a depozitat de-a lungul timpului în ele, să aibă urme în interior de la folositul sertarelor, să aibă unele sertare mirosind a carmol sau medicamente şi altele a flori de câmp uscate. Astea ar fi pe lângă ediţii vechi ale romanelor preferate, mai multe plăci de vinil, stilouri cu peniţă şi fără rezervor, pe care le bagi des în cerneală (să nu va spun de suportul de lemn pentru stilou, călimară şi sugativă-ştampilă pe care îl am)…
   Această minunată temă de articol, plecată de la o Doamnă anticar, evident, şi ajunsă la mine de la Mihaela, via Pinocchio se ia după bunul plac de aici.

8 comments on “Atinselea

  1. Mihaela ( Catwoman) says:

    Daaa, ador casele asa, din pacate, casa in care am crescut eu nu mai exista :(. Dar pot citi :). De exemplu, din "La Medeleni" imi placea sa-mi imaginez casa, interioarele, sa le vad cu ochii mintii.

  2. Liz says:

    Ador La Medeleni… :)

  3. Mihaela ( Catwoman) says:

    Aaa, clar:) Mereu am suferit, copil fiind, pentru ca mie imi placea Olguta, dar aratam precum Monica :))

  4. Liz says:

    Eu am plans la urmatoarele volume cand creste Danut si se indragosteste, sau Olguta si Vania…

  5. Mihaela ( Catwoman) says:

    Ooo, clar, părinţii mei au fost inspiraţi, mi-au dat volumele pe rând, pe măsură ce creşteam suficient ca să le înţeleg… Aşa că impactul a fost şi mai mare, cumva.

  6. Mihai Motrescu says:

    am un prieten care are magnetofon si picap…chiar imi place atmosfera…merg la el sa bem un ceai el pune o melodie la picap si face o pipa:) e ceva ce nu poti intalni oriunde

  7. Liz says:

    Mihai… benzile de magnetofon se deterioreaza in timp… dar sa asculti si-acum o placa de vinil… nu se compara cu nimic… am rock romanesc, am folk si disco vechi… si da, se-aude ca si cum trebuie sa te lasi pe spate, sa iti aprinzi pipa si sa te relaxezi. Iata, mai sunt inca oameni care apreciaza retro sensations… :)

  8. Dna Nartica says:

    Dna. Nartica a citit toate ideile gasite si face bilantul. Datorita recurentei acestora, nu vor lipsi: motanul, lumina, tutunul, scaunele, multele carti vechi si samovarul sau ceainicul. Totodata, Dna Nartica isi va confectiona si o imagine a ei. In timpul procesului de creatie s-ar putea sa mai fie incluse si alte propuneri din simpatie pentru acestea. Dna Nartica estimeaza maxim 2 saptamani pentru finalizare (fiindca in loc de vacanta intre semestre creatoarea Dnei Nartica va munci de zor intr-un workshop)si ii va anunta pe toti partiicpantii la leapsa cand totul va fi gata.

    Mii de multumiri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

14 − 5 =