Moonless

(tumblr)

    Încă hibernez. Aştept să se încălzească puţin să pot mişuna.  
    Foarte clar e că nu ne plac oamenii nefericiţi. Îi acceptăm lângă noi doar cât să-i mângâiem finuţ pe umăr şi să le zicem “te-nţeleg… o să fie bine…” şi-apoi ne dorim să plece de lângă noi. Nu ne plac oamenii nefericiţi, nici cei sincer nefericiţi şi aplecaţi de mult prea multe grele şi urâte şi nici oamenii nefericiţi fără motiv anume sau poate chiar fals nefericiţi. Îi acceptăm şi căutăm pe cei superior depresivi, oamenii care se bat cu pumnii în piept că sunt neînţeleşi şi neacceptati, cei ce îşi cred nefericirea superioară universului în care noi, muritorii de rând, trăim. Apropierea acestora ni se pare că ne înnobilează şi pe noi cu aura misterioasă de geniu pustiu. Nu-i totdeauna aşa. Ne plac oamenii fericiţi, pur fericiţi şi zâmbitori şi ori de câte ori invidia ne permite, o să căutăm apropierea lor. Ne plac şi oamenii fals fericiţi, cei care, deşi se ştie cât de căzuţi sunt şi cât de greu le este, zâmbesc şi spun că totul este bine, glumesc şi joacă teatru vesel. Îi acceptăm chiar dacă ne falsifică imaginea gri a vieţii lor sau chiar dacă mint uneori cu neruşinare.  
    Paradoxul e că singurătatea te face trist şi nefericit. Şi nefericirea te lasă singur. Şi tot aşa. 

This entry was posted in Coffee.

2 comments on “Moonless

  1. Serj says:

    It sounds like a "Circle of trust"… Tuff criterias.

  2. Rainbow says:

    Adevarat.
    Ne plac oameni tristi, fiindca noi suntem cei "buni" si cei reusiti.
    Nu ne plac cei care sunt mai buni decat noi.
    Bravo pentru post.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twenty − nine =