De mult nu m-au păscut aşa tristeţi fără motiv. Mă bântuie din nou momente şi întrebări grele. Degeaba. Am nevoie de-un răsărit, pe deal, la Tirighina. Am nevoie de odihnă şi linişte acasă la mine. Am nevoie de zâmbetul tău frumos şi cald la prima oră dimineaţă. Am nevoie de toamna asta. Mi-e teamă şi în acelaşi timp de-abia aştept un vânt răcoros, un pulover pe gât şi o ciocolată caldă. Vreau un film bun, o carte care să mă inspire şi o melodie obsedantă. E primul an în care mi-e frică de ziua mea. Nu de vârstă ci de zi în sine.
Azi mi-a plăcut. Am reuşit să nu aud telefonul sunând. Azi am făcut o păpuşă voodoo. I-am cusut o inimă roşie pe piept. Azi am privit ore în şir oameni frumoşi. Şi-un om frumos. Azi mi-a părut rău de mine. Azi nu m-am mai simţit tare şi puternică ci mică şi pe punctul de-a plânge.
Şi oricâţi s-ar lăuda că mă cunosc, sunt puţini care o fac. Mă vedeţi zâmbitoare în Împărăţia Lizului ascunsă după laptop sau în parc la Spicu alergând după Edi (al meu nepot) sau întinsă pe iarbă în parcul Eminescu privindu-l în fiecare dupamiaza cum adună crengi şi conuri şi minunându-mă că nici un gardian nu-mi spune nimic doar pentru că am un biberon în mână, sau traversând oraşul cu o doză de Sprite rece în mână şi alături de nedespartitul meu bun prieten. Sau lenevind dupamiezile libere pe fotoliile rotunde din mansarda cafenelei Geenie. Lucruri care câteodată mi se par pline de sens şi câteodată fără un sens anume. Şi o să ţin minte întotdeauna to do lists făcute stând pe trepte în centrul oraşului sau sacoşele de hârtie pline cu orbit roz şi şerveţele. Şi-o să-mi lipsească cum îmi lipsesc acum serile de iarnă lângă sobă cu Cip, Vera şi Pufi, cu discuţii filosofice, lacrimi, drame şi ceai fierbinte. Aţi reuşit să rămâneţi cei mai importanţi pentru mine.
Mâine o să mă transforme pentru că mâine e ziua lui Edi. Şi o să zâmbesc. Mâine face 3 ani. Şi tot o să poarte Pampers, o să bea din biberon şi o să plângă alintat. Dar măcar ştie să numere până la 10 şi în romană şi în engleză. Acum trei ani conduceam un Cielo care avea pe banchetă din spate un buchet imens de flori. În drum spre maternitate. Azi o să îl plimb de mână prin parc şi o să îi spun La mulţi ani! cu speranţa că îşi va aminti.