Mai bine îi reproşezi lui PE MINE.

(foto)
Interlocutor/oricine/persoana a II-a/tu în sensul de voi/şi tu, şi tu, şi tu, şi tu

Am să îţi spun de ce, poate astfel a ta minte se va putea orienta spre lucruri minunate şi mai potrivite vârstei voastre frumoase. Mi se amestecă de ce-urile şi explicaţiile dar nu-mi doresc să fiu mai coerentă decât eşti tu în motive şi concluzii imorale.
Eu, pentru că atunci când era nepopular nu-l vedeai şi eu l-am văzut. Pentru că atunci când era nefericit, recalcitrant şi cu o stare generală rea tu ai ştiut să-i întorci spatele şi să aştepţi să fie zâmbitor pe când eu m-am îngrijorat şi poate l-am vindecat. Pentru că atunci când s-a întors după o săptămâna nici tu, nici tu, nici tu nu ai ştiut să îi arăţi că ţi-a lipsit, de ziua lui nu ai ştiut să-i spui blând la mulţi ani şi când a avut nevoie de linişte, tu ai ştiut să-i dai tensiune şi încordare. Pentru că tu nu te bucuri de ce primeşti ci pretinzi şi ceri explicaţii, pentru că tu, când ţi-a declarat şi cerut ai spus nu şi-apoi ai arătat cu degetul, pentru că nu ai ştiut să fii consecventă în sentimentul declarat şi azi îl iubeai, mâine nu . De asta am prezenţa, prietenia şi loialitatea lui şi tu nu. Păcat că tinzi acolo, ar trebui să tinzi spre inimă. E încă liberă.
Şi ştii măcar din ce porneşte pasiunea ta distructivă, înainte să arăţi cu degetul spre mine şi să pui pe seamă mea ceva vrăji cu găini şi cuţite (dovadă de oameni prea slabi depăşiţi de lucruri simple şi loialităţi frumoase)? Ştie să-ţi facă complimente fine atunci când le simte pentru că a avut cine să-i spună că femeilor le plac complimentele sincere. Ştie să respecte o dragoste declarată şi să nu-şi bată joc pentru că a avut cine să-i explice cât de rar şi frumos e sentimentul şi omul ce iubeşte. Ştie să fie sincer cu el însuşi şi să recunoască dacă simte sau nu ceva pentru persoana de lângă el pentru că a avut cine să-i povestească sentiment după sentiment şi senzaţie după senzaţie. Ştie să-ţi zâmbească şi susţină privirea pentru că a avut cine să-i spună că e fermecător când o face şi da stare de bine. Ştie să fie sincer cu cei din jur pentru că a avut cine să-i spună că e cel mai important lucru. Ştie. Şi te respectă, te priveşte, te complimenteaza şi-ţi dă atenţie. O să ajungă poate să te iubească. Pentru că ştie şi vrea. Să te las să te pierzi în intrigi şi prejudecăţi? Să te las să imaginezi conflicte murdare şi relaţii imorale? DA. Dacă tu preferi să dai la schimb timpul de iubit pe timpul de ţesut intrigi scârboase. Da. Păcat că pierzi şi timpul altora de iubit. Şi-apoi mai ştiu că îmi încasez eu loviturile pentru că nici tu, nici tu, nici tu…,… nu aţi găsit nimic să-i reproşaţi. Intenţionat, nu te-a rănit nicicând. Şi tu, şi tu, şi tu ai avut şansa ta şi culmea încă o ai. Respectul pentru tine e acelaşi, interesul şi senzaţia chiar de nu e maximă e la fel. E absurd să-i reproşezi că nu te iubeşte când nici nu a pretins vreodată că o face. Mai bine îi reproşezi lui, PE MINE.
Cum scapi de Liz? Simplu. Arata-i că poţi fi mai blândă şi mai bună decât mine. Demonstrează-i că eşti acolo lângă el şi îl iubeşti la fel de tare şi când e zâmbitor, frumos şi exuberant şi când e trist nefericit şi plin de-amărăciune. Nu doar din promisiuni şi vorbe. Arată-i că el e pe primul loc oricând şi-n orice situaţie. Că ai nevoie de el la fel cum el are nevoie de tine. Că nu te joci cu sentimente şi gesturi. Că respecţi, apreciezi şi admiri. Că ceea ce îşi doreşte el e ţel pentru tine. Te va prefera mie. Îţi garantez.
Sau şi mai simplu. Când te va iubi, nimic şi nimeni nu va mai conta înafară de tine. Nici eu. A avut cine să-i explice şi lucrul ăsta.
Până atunci să ne vedem sănătoşi la clătite, frapeuri şi lemonade. Şi când ne despărţim şi-ajungem acasă, în faţa oglinzii să spunem tare şi sincer adevăruri despre noi şi ce simţim. Cât de diferite sunt de ce aţi arătat toată ziua! Nu?

2 comments on “Mai bine îi reproşezi lui PE MINE.

  1. lungimedeunda says:

    Ce genială e poza. Începând cu mâinile alea şi terminând cu părul sau rochia, mă duce la atâtea chestii cu gândul…

  2. Liz says:

    Toate chestiile la care ma ducea si pe mine cu gandul m-au facut sa folosesc poza. Chiar e geniala…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

nine + six =