În linişte deplină facem brăţări colorate şi cercei hippie. Din când în când ne-atinge lastfm-ul cu o melodie şi ne-apucă fredonatul. Stare calmă. Chill. Din oră în oră mai pornim aerul.  

  

 Azi e programată şedinţa foto, baia în spumă şi două ore întinşi pe iarbă.  

  

 În mijlocul camerei e o nebunie generală şi amestecată de aţe colorate, chupa chups aromate, mărgele de lemn, pisici negre, căni de cafea cu lapte, pahare de şocată şi perne moi. 

  

 Ca de duminică, aşa… 

Fiecare om are o lumina aparte. De fapt cred că fiecare viaţă are o lumină aparte. Lumina ei unică şi specială. Şi fiecare oraş are lumina lui proprie şi diferită. Fiecare anotimp are altă lumină şi fiecare ploaie are o lumină aparte. Fiecare loc are propria lui lumină şi fiecare casă are propria ei lumină. Şi fotografiile au lumina lor proprie în care nu e doar lumina locului, omului, oraşului sau anotimpului încremenit ci şi ceva din fotograf, poate din aparat şi din momentul efectiv ales să traisca veşnic.  

 Nu ştiu. Zic lumini. Poate îs doar senzaţii. Care ţin de culori şi amintiri, asocieri şi afinităţi. Nu ştiu. Le observ şi mă lăfăi în stări de bine. 

 — 

 Mă odihnesc şi simt bizar cum pielea mă strânge. Cel mai frumos moment la mare de până acum  a fost când în apă, de pe mal, te vedeam  doar pe tine … cât vedeam cu ochii. Nici un alt om, nici val, nici vapor. Doar tu, o înserare uşoară şi-un altfel de intimitate. Imensă şi frumoasă. Seara, la mare, pe un mal aproape pustiu. 

  

 — 

 Fiecare val vine cu o altă culoarea/lumină/senzaţie. Unul cu nuanţa verde a algelor, altul cu transparenţa meduzelor. Unul cu albul spumei, altul cu viteza şi puterea loviturii în mal. Unul cu răcoarea primului pas în apa şi altul cu instabilitatea nisipului ce se retrage.  

 —- 

 Vă salut cald din dupamiaza mea cu miros de cafea şi nerăbdare de baie răcoritoare în mare. Postez pe blog, zâmbesc, încui uşa căsuţei de lemn şi plec pe plajă. De-ar fi toată viaţa cu lumina asta.