Day 10

Starea ‘meh’ se instalează cumva și peste noi. Nu-mi dau silința, sar cuvinte în conversație și frazele îmi sună a copil retard. N-am chef de joacă și n-am timp. Îmi pregătesc nu-urile și cred că-i previzibilă reacția. Paradoxal, e timp destul. Meh. Nu reușesc să te văd apucându-mi umerii și scuturând scurt și ferm o dată ca să mi se așeze gândurile și să-mi revină strălucirea în privire. Cred că trebuie să tac. Cred că vreau să tac. Și-am să. Doar până ai să mă strigi pe nume.

Folosesc din ce în ce mai puţine cuvinte. Răspund la telefon şi zic doar alo, bravo, bine şi da. La întrebările care aşteaptă răspunsuri mai complexe de-atât, tac. Într-un sms completez şi cu ‘ai grija’. Într-un mail scriu ‘be safe’. Îmi sună a despărţiri. Toate. Sfârşituri calme.
 În somnul de ieri am plantat restul cuvintelor pe care am de gând să le culeg în somnul de azi şi să le pregătesc frumos pentru începuturi. Începuturile cer cuvinte multe.

Împărţiţi între dorinţa de a face paradă şi frica de a decepţiona, rămâneam aluzivi.” Probabil trebuie sa recitesc Luni de fiere. De undeva trebuie să-mi revină cuvintele în scris sau în glas. Când încerc să conversez cu tine.

I like nonsense, it wakens up the brain cells.

Mergând cu spatele. Back in my safe zone. Ştii ce mi-ar răscoli acuma simţurile? O minciună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fifteen + 8 =