M-am obișnuit ca femeile să-mi complimenteze postările. Mă pierd când un bărbat o face. Inevitabil mă întreb ce o fi înțeles. Mi-e frică să întreb ce a înțeles. Nu vreau să sune acuzator sau a insultă.
—
Nu o să ningă niciodată peste un câmp de maci. Zăpada miroase a tine oricâte coji de mandarine aș presăra. Îmi place să știu cine sunt. Îmi place când apar oameni care mă fac să uit cine sunt. Și să vreau să mă redescopăr.
—
Mă uit la filme, mă plimb prin frig, mănânc gogoși pudrate și mă simt puternică. Nu-mi uit niciodată planurile și fiecare pas e în direcția potrivită. Îmi vine din ce în ce mai greu să public postările pasionale. Le scriu și le salvez și-apoi apăs spre publicare doar rândurilor oarecum neutre. Păcat. Sau poate-i doar o perioadă.
—
La întâlnirea bloggerilor gălățeni am cunosc oameni frumoși. Dar și oameni care nu mă iau în serios. Ah! cât de obișnuită sunt că viața să le demonstreze contrariul fără ca eu sau ei să cer sau ceară. Galațiul încă mai ascunde comori. Dar toate-s pe picior de plecare.
—
Nu m-am gândit să stabilesc locul în care mă aflu întrebându-mă dacă sunt singură, dacă sunt într-o relație, dacă vreau o relație, dacă am prieteni, dacă vreau altceva. M-am întrebat doar din plăcerea răspunsului și ordonarea emoțiilor dacă iubesc, dacă sunt fericită, dacă oamenii din jurul meu merită sau dacă eu merit ce primesc. Și după caz am dat, am răspuns, am evitat, am făcut pași înspre sau înapoi. Întotdeauna intenționat.
—
Mănușile, pisicile, globurile, eșarfele, brățările, insignele, laptopurile, cutiile, instalațiile și declarațiile te așteaptă. Hai. E prima noastră iarnă.