I never fall apart, because I never fall together

Momentul când ţi se termină cuvintele, momentul când doar vrei să uiţi, momentul când doar te iubesc-ul contează, momentul când oboseşti să lupţi, momentul când descoperi magnoliile neînflorite, momentul când idle e sinonim cu dream, momentul de azi când m-ai întrebat pe trecerea de pietoni cum şi cât de tare doare.

Astăzi cineva care mă cunoaşte cel mai bine, cineva care m-a făcut cine sunt mi-a spus că sunt zile în care desluşeşte destul de greu înţelesul postărilor chiar dacă descriu evenimente la care a fost acolo, de faţă. Mi-a spus-o ca scuză pentru cei care înţeleg anapoda sau încearcă să înţeleagă altceva decât câteva fraze aruncate în stilu-mi personal.

Am încetat din activităţi grele şi cu sens bun şi educativ, am încetat din a da discursuri de oscar, a salva lumea, a visa la pacea mondială şi din a mă justifica argumentat. It’s not what you are that counts, it’s what they think you are. Deci nimic nu ajută pentru ei.

Mă întorc liniştită spre tine. În tine. Acolo unde pot să dorm liniştită jumătate de oră auzindu-ţi vocea într-o maşină ce goneşte cu 150 la oră. Acolo unde lacrimile tale dor, zâmbetul tău vindecă şi dinţii tăi înroşesc centimetri pătraţi de piele.

Două inele la fel pe degetul arătător. Ţi-am povestit de inelul Arabelei. Ţi-ai închis ochii şi l-ai rotit. Exact cum credeam că o să faci.

People should fall in love with their eyes closed.