Îmi pare rău că nu eşti my best friend… Dacă ai fi ar trebui să intrii în clişeu.
Cineva care ne-a văzut împreună ne-a întrebat dacă suntem “surori”. Altcineva m-a catalogat ca fiind în clasa a 11-a şi pe el l-a întrebat ce meserie are. Un amic “cretin” (afectuos vorbind) ne atribuie gânduri imorale şi ilegale. Din invidie, zic. Alt bun prieten se simte exclus şi poate chiar îi pare rău că ne-a făcut cunoştinţă. O pietena exuberantă concluzionează zâmbind că ce îmi place mie îi place şi lui şi invers. Un “boem şi cinic” coleg ne analizează profund şi ne cataloghează pertinent ca best friends. Şi toţi ne invidiază. Şi totuşi…
Prietenii cei mai buni pot sta fără să vorbească fixând un ceas digital ce-şi schimbă minutele şi doar simţindu-se bine în compania celuilalt sau pot vorbi la telefon minute întregi despre diverse. Prietenii cei mai buni îşi ştiu garderobele pe de rost (spunea un site). Aprob.
Când unul zâmbeşte, şi celalat zâmbeşte orcat de supărat ar fi. Când unul plânge, şi celălalt va plânge.
Sentimentul frumos, blasfemic şi exagerat de la “Când te-am întâlnit mi-a pus Dumnezeu mâna în cap” până la ” Dumnezeu stă în poziţia lui Buddha în capul meu” e reciproc. Şi e rewarding să îşi atribuie toate lucrurile extraordinare ce li se întâmplă în ultimul timp, unul celuilalt.
Prietenii cei mai buni zâmbesc stupid la amintirea glumelor comune. Şi-apoi îşi povestesc. Se culturalizează reciproc. Îşi fac reproşuri din cele mai ciudate că apoi să se complimenteze cel mai profund posibil. Tot ei ascultă muzică la o singură pereche de căşti împreună deşi device-urile lor separate reproduc acelaşi playlist. Şi se pot plimba cu drag prin ploaie. Sau prin soare.
Prietenii cei mai buni bârfesc exagerat, îşi împrumută principii şi preferinţe de tot felul şi pentru ei nu există întrebări ce nu se pot pune. Pentru că ei îşi permit orice.
Dacă tu ai fi prietenul meu cel mai bun, eu ar trebui să mă bucur de indragosteala nouă şi frumoasă pe care ţi-o citesc în ochi şi poate chiar să ţi-o fi dorit cumva. Dacă ai fi prietenul meu cel mai bun te-ai supăra alintat când aş ştii toate bancurile pe care ai vrea să mi le spui şi mi-ai recunoaşte dreptul de a recita de fiecare dată “ţi-am spus eu!?.
Dacă ai fi prietenul meu cel mai bun ar trebui să te recunosc în descrieri online şi să mă văd pe mine, cu mândrie, între rânduri.
Dacă tu ai fi prietenul meu cel mai bun ar trebui să mă accepţi aşa cum sunt şi să-mi respecţi sentimentele şi fobiile şi poate să încerci să mi le vindeci cu naturaleţe, să fii spontan şi copilăros atunci când eu sunt şi serios atunci când situaţia o impune. Să-ncerci să îmi oferi ce simţi că mi-aş dori să-mi amintesc cum e. Banal precum o plimbare cu autobuzul sau o piesă de teatru. Profund ca o degustare din cele mai ciudate cafele într-o cafenea serioasă. Protector ca o alungare de cerşetori mici şi negri. Serios ca o invitaţie la un concert rock anunţat de un afiş ce ne-ar ţine prizonieri într-un pasaj. Nebun ca o cinste cu bere Stejar într-un club unde ai juca la playstation dorindu-ţi susţinerea mea morală.
Dacă ai fi prietenul meu cel mai bun ne-am putea alerga prin supermarketuri cumpărând/căutând/recomandând de la dvd writere şi suporturi de cd-uri în formă de butoi până la dvd-uri cu gay karaoke, cutii de tablă nefolositoare şi beţişoare de urechi, animale de pluş care cântă dând din urechi sau doar având ceva bile grele în părţi dorsale, căşti mici şi negre şi genţi hippi pentru al meu laptop.
Dacă ai fi prietenul meu cel mai bun am pierde ore hoinărind pe străzi, râzând nebuni de cizmuliţe roşii, mergători cu leoparzi strălucitori, babute care joacă la aparate de poker şi oameni îmbrăcaţi în trening “ce stau să izbucnească-n sport”.
Dacă ai fi prietenul meu cel mai bun, probabil, ţi-ar fi frică să nu mă fure o altă prietenie şi mie mi-ar plăcea încruntarea şi încordarea ta când ai simţi ca mi se oferă ce tu nu mi-ai oferit vreodată. Şi bucuria copilărească a tampeniilor pe care le facem în tandem. Şi relaxarea secretelor comune. Chill! I’ll always be your friend because I know too much!