O lună plină, o cafea cu lapte şi o bomboană.

O lună plină ce mi-a dat dureri de cap. Sau de la bere? Sau poate vinul? Cafeaua sigur nu-i de vină dar nici n-a reuşit să mă trezească. M-am speriat de-o ploaie ca de vară cu tunete gălăgioase şi fulgere orbitoare. Sau invers. Am fost îngrijorată de oameni ce-ar trebui s-ajungă acasă pe-o ploaie atât de nemiloasă. Dar mi-a trecut lejer. Şi-apoi m-a deranjat un dor ce îl credeam ca vindecat. E prima lună plină conştientizată fără al sau zâmbet binefăcător în preajmă. Şi-o simt, ciudată lipsă, intenţionată ca fiind. O fi?
În fine, loc va fi oricând în ale mele stări de spirit pentru discuţie abstractă, zâmbet placebo şi amplificări bizare de senzaţii.
M-am dus exact în locul unde la ultima lună plină stătea cu ochii sclipitori în sus şi mă atenţiona să o privesc. Şi-am fotografiat-o!