Îmi place să-mi conştientizez dupamiezele perfecte în timp ce vorbesc la telefon admirându-va siluetele mergând alene în faţa mea. Întoarceţi pe rând capul să vedeţi dacă vin. Ambele priviri sclipesc aşa cum îmi place mie.
 Mi-ar plăcea să rămân blocată pentru totdeauna în mijlocul intersecţiei doar cu voi, evitând verdele semaforului şi râzând fericită.
 Mi-ar plăcea să mă plimbi cu sania pe zăpada asta pufoasă şi dacă mi-ar fi ruşine, mi-ar plăcea să insişti până nu mi-ar mai fi. Mi-ar plăcea să mă tăvăleşti prin zăpada neatinsă dintre brazi şi-apoi să râzi cretin de mine. Să-mi faci poze încontinuu şi să te opreşti doar să-mi săruţi obrazul rece şi să-mi sugi fierbinte un deget îngheţat.
 Am găsit fulgii de nea perfecţi, ascunşi subtil în mănuşile mele.
 Eu sunt Liz. Am unghii negre şi papuci de casă roz. Neapărat pufoşi. Dansez dezechilibrat pe muzică mai dură decât voi fi eu vreodată. Am nasul roşu după ce plâng. Îmi place să mă cred mai fericită decât sunt.