I’ve tried to sell my soul but no one’s buyin’

 

Vama Veche

(Like my friend’s page on Facebook! Thank you!)

Niciodată n-am simțit Vama mai a mea decât anul ăsta. Poate când eram în primul an de facultate și faptul că mă duceam în Vamă era mai important decât orice găseam acolo. Și-am fost de multe ori dar în ultimii ani începuse să fie din ce în ce mai urât. Am ceva povești horror de ultima dată, acum doi ani când o ploaie torențială m-a alungat acasă de pe plaja bătută în lung și în lat în căutarea unei muzici bune sau unor oameni frumoși.
M-am pregătit anul ăsta și-am făcut loc în mine doar pentru răsărit, un val și-o mână de nisip.
Am găsit o Vamă mai domestică dar spre bine. Mai visătoare. Fără pokemoni (copii teribiliști) și fără rastafarieni, jajablesieni și cocalarieni. Sau prea puțini să se vadă. Oameni care cântau în cor și ridicau lampioane. Zeci. Oameni cu rock, punk, grunge și folk în pahare. Oameni cu briza în privire și nisip în păr. Primul om strâns în brațe a fost la 2 minute după ce am intrat în Vamă. Evergreena.
O noapte făină. Două pahare de wiskey cu cola. Două paie colorate. Queen. ACDC. Refill. Aceleași două pahare cu alte paie. Alt barman. Nirvana. Iar ACDC. Aceleași două pahare. Alt barman și alte paie. Muzică făină și nisip în teniși. Iar Nirvana. Apoi Expirat. Și Amphora. Și Stuf. Iar Expirat. Și Molotov. Iar Stuf. Aceleași două pahare. Alte paie. Răsărit, somn de câteva ore și limonada de dimineață în Stuf. Apoi ciorbă caldă La mal. Și hamsii. Apoi Serj la maxim. Și-o plimbare cu mașina în căutarea unui loc la umbră. Cu paharul de limonadă pe mașină. Și cu oameni arătând cu degetul paharul plimbător.

Știți mașina de scris de pe bar de la Stuf? De-acolo scriu postarea asta. Nisipul se simte rece sub tălpi acolo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × 4 =