Mi s-a intamplat azi.

O vreme atât de urâtă într-un timp atât de frumos. Ploaia şi vântul curăţă aerul. E mai clar acum. Ochii sunt mai strălucitori, parfumurile mai intense şi stările mai bine trăite. O noapte prelungită cu veselie până la 4 sau 5, nici măcar nu ştiu exact cât, lasă urme chiar şi pe trupul meu. Mă mişc încet şi moale. De dimineaţă mi-am găsit adăpost înfăşurată strâns într-un fular gros şi ascunsă bine după o şapcă călduroasă. Nici degetele nu vor să iasă din mâneci lungi şi largi. Toată dimineaţă am clipit des şi dureros. Am condus încet neobservând poate pentru prima oară Dunărea. Păcat. Cred că azi are o culoare frumoasă tare. Am dat drumul la căldură. Un pic cam tare. Azi am ajuns la destinaţie dezorientată de o privire verde. Mi s-a întâmplat azi o fază frumoasă şi foarte ciudată. Eram distrata, moale şi obosită. Şi ascultam Placebo la maxim în maşină. Înaintam încet şi greu printre multe maşini. Nu mă grăbeam. Savuram muzica. Cântam. Semafor. Verde, sigur se face roşu până ajung eu. Îmi atrage privirea o siluetă. Un el de această data. Greu revin cu o privire pe o siluetă masculină. Trebuie să fie prea rebel, să-mi inspire prea multe să o fac. Iată că acest exemplar a reuşit. Poate mersul. Poate rucsacul (mă obsedează ideea unui băiat frumos cu un rucsac în spate). Poate capul puţin aplecat în jos şi totuşi privirea îndreptată în sus (am mai văzut şi trucul ăsta). Poate pentru că avea ochii verzi şi nu prea am avut contact cu priviri verzi până acum. Poate faptul că părea “into the music” ce ajungea la el prin două fire subţiri şi albe ce se pierdeau undeva… nu reuşeam să-mi desprind ochii de ai lui. Poate intenţionat. A observat că îl priveam. A observat că am lăsat puţin geamul jos doar să nu se aburească şi să am o imagine destul de clară a lui. Şi-a modificat puţin mersul. Placebo urla în difuzoarele mele. El se simţea privit şi îi plăcea. Când a ajuns aproape de şirul de maşini ce aşteptau la semafor printre care şi eu, a încetinit. Şi-a scos cel mai lent posibil mâna din buzunarul hanoracului şi a tras de unul din firele cu căşti care s-au desprins şi au căzut peste gulerul său ridicat. Brusc imaginea feţei lui s-a modificat şi cu un gest rapid a reaşezat casca în ureche şi a scos-o la fel de repede. S-a uitat la mine dilatandu-şi pupilele şi oprindu-se din mers. Mi-a zâmbit frumos. Verde semaforul. Am plecat. În oglindă am văzut că s-a întors şi s-a uitat după maşină lung. Mi se făcuse brusc frig. Stare de lucru interzis. Şi acum o simt când mă gândesc. Oare asculta aceeaşi melodie. Care ar fi probabilitatea? La calculator, întoarsă cu o senzaţie ciudată de frig am avut o discuţie frumoasă cu un prieten bun care mi-a acceptat starea şi mi-a menţinut-o doar pentru că a văzut că-mi face bine. Şi lui acelaşi efect îi atribui.
Frumoasă surpriză de toamnă. Mi-e ciudă că nu îmi amintesc cu ce era îmbrăcat. Că nu m-am întors pe-acolo. Că… nu ştiu. Mi-e ciudă şi mulţumesc.

8 comments on “Mi s-a intamplat azi.

  1. Monkey-Claudiu says:

    ha ha haaa ..ca la 16 ani:P

  2. Oana Anca says:

    imi plac privirile verzi…iar verde si rosu sunt culori complementare, nu?:)

  3. Liz says:

    da, claudiu, ca la 16 ani, exact!
    da, oana, verde si rosu sunt complementare… tu reprezinti rosu din cate stiu… iti doresc verde in cazul asta…:)

  4. Oana Anca says:

    Eu am ochi verzi, Liz. Si nu numai…:)
    Merci de urare. Si eu iti doresc rosu si verde. Impreuna:)

  5. tezeu says:

    Asta inseamna, Oana, ca tie ti-ar cam trebui niste rosu ;) (vin oare?… doar o sugestie)

  6. Liz says:

    tezeu, which o(a)ne/a? :) mi-am amintit ca si parca si tu-mprastii verde…

  7. tezeu says:

    Cu adevarat… oare care Oana? Amandoua aveti cate ceva verde si da, eu disip niste priviri verzui, dupa cum mi se tot spune…

  8. Oana Anca says:

    Tezeu, eu am nevoie de rosu si verde; impreuna si laolalta :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

six + eleven =