Lately am senzaţia că trăiesc în văzul tuturor. Prea în văzul tuturor. Toată lumea mă vede, toată lumea mă cunoaşte, toată lumea mă recunoaşte (colege de liceu plimbând cărucioare pe stradă, colege de facultate în restaurante aglomerate…) Toată lumea mă vede.
Aiurea mi se par cei ce sunt foarte activi online cu mine. Discută, mă întreabă, propun şi mulţumesc respectuos. Away from keyboard, sunt doar spectatori. Nici măcar un salut sau o sclipire de recunoaştere. Dar următoarea întâlnire online e mult mai plină de substrat: te-am văzut şi ieri la eveniment şi alaltăieri acolo şi azi, erai cu nu ştiu cine. Păi bravo. Şi nu puteam discuta acolo? A, nu. Nici măcar dacă ne cunoaştem. Eh.
Am să continui să-mi trimit bezele cu femei frumoase care n-au uitat gestul, zâmbetul şi blink-ul. Am să stresez femei dragi cu sms-uri de ieşit din duş şi căutat cele mai ascunse bănci din Galaţi, am să mulţumesc prietenelor cunoscute, culmea, online şi care îmi înţeleg absenţa din ferestre de chat la fel cum îmi acceptă prezenţa fizică în seri superbe.
Vreau să m-ascund. Pentru că nici cei care mă cunosc, nu mă cunosc. Şi nici n-aş vrea să mă cunoască. Eu nu trăiesc online. Şi dacă doar acolo mă cunoşti, nu mă cunoşti.
Online-ul e comunicare. Nu e viaţă. Poate fi afacere, promovare, mijloc, unealtă. Nu viaţă.
Viaţă e când îţi strâng mâna la plecare după ce ţi-am zâmbit toată seara, sau după ce am scos limba la tine într-un cadru care nu se potrivea. Viaţă e urmaritul live al pisicilor fără coadă prin grădini şi oferitul de flori mov, fredonatul de cântece folk cântate în faţa ta sau îmbrăţişarea care aproape te dărâmă cu bucuria revederii. Viaţă e stat întinşi pe iarba dintr-un parc pentru copii şi numărat stelele. Viaţa e exact ca un pepene rece şi dulce mâncat râzând în hohote la un film bun. Online mă puteţi contacta doar cu ora exactă şi locul unde le putem face pe acestea. Pentru că acestea contează efectiv. Vorbesc online cu oameni. Cu voi. Vorbesc destul de mult. Dar vorbesc cand avem ce vorbi si cu oameni ce-ar putea purta aceeasi discutie si face to face. Cu vorbe rostite. Nu tastate.
De aceea nu salvez discuţiile pe mess, nu recitesc mailuri decât poate declaraţii prea frumoase şi înştiinţările de târguri, nu transcriu sms-urile şi nu mă dezvolt mai mult online decât irl.
Cine m-a văzut aşa, mă are şi-acum. Cu obligatoria clauză de sinceritate. Mulţi m-au pierdut. Multe. Life goes on.
Normal people are so hostile. Dexter.
… trist…
… dar nu ma mira, oamenii sunt capabili de asa ceva…
I visited this page first time and found it Very Good Job of acknowledgment and a marvelous source of info.
Până la urmă, o să facem și o hartă…:)))