Înapoi în mansardă. Înapoi în Galați. Înapoi la job. Înapoi la tine.

Lumea mă îndeamnă să scriu. C mă vrea la mare. Tu trimiți sms-uri de dragoste la persoana a treia. Eu umblu cu gândul departe mângâind obraji bronzați și sărutând buze uscate.

HostelWorld îmi trimite chestionare despre weekendul petrecut în capitală.

Păreri neavizate despre Rock the City. No cola, no pepsi. Mult mai bine organizat decât anul trecut. La fel ca acum doi ani. Praf mult pe care circle pit-urile îl ridicau înspre plămânii noștri. M-au plictisit Within Temptation (taaare) și Black Label Society ( sorry), m-au încântat Ugly Kid Joe, Machine Head și Soulfly (vaaaai, Soulfly). Am oftat în pauză în care din difuzoare s-a auzit Godsmack. Am plâns la Guns. Mi-a plăcut o tipă goth ce cânta Evanescence și un fan înrăit din primul rând. Mi-a plăcut de o copilă ce a plâns toate 3 ore cât a cântat Guns. Mi-a plăcut să stau trei zile să ascult rock, să beau bere, să mănânc bunătăți și să râd cu lacrimi până noaptea târziu, în cameră, când ni se bătea în ușă că disturbam somnul străinilor latini. Mi-a plăcut că DJ Ashba mi-a dat mie pana lui cântată. Mi-a plăcut cafeaua din fiecare dimineață și berea nefiltrată din Parcul Tineretului. Nu, despre pizza nu scriu nimic. Mi-a plăcut posterul, mi-au plăcut tatuajele, interviul, oamenii, soarele, înghețata, cabina de duș, sprayul de păr și zmeura. Mi-a plăcut Luna Amară, toată, și solistul de la Old Green.

Ever stop to think, and forget to start again?

N-am inspirație și stare de nimic. Nu-s tristă, nu sunt supărată. Puțin epuizată de prea mult. Când toate-ți merg și-ți ies cumva spre bine, prinzi lent un soi de falsă încredere în viteza de cucerire. Mărești pasul înspre tot și toate. Cumva, cândva, ajungi să fii depășit de evenimente, situație, consecințe, cerințe sau chiar rewarduri. Clachezi, vrei înapoi, simți tot mai departe zona de confort și ți-e ciudă de lucrurile pe care le vezi prăbușindu-se. Te-ntorci încet înapoi la tine. La mine. Simți pierderea, eșecul, calculezi și te îmbărbătezi. Ți-e ciudă și poate regreți pașii prea mari, prea rapizi, prea devreme. Dar nu-i nimic de regretat, de fapt. Terenul cucerit chiar și pentru o secundă, rămâne vizibil. No more fog of war on the map. Și-oricât de încolțit și alungat în colțul hărții te simți, îți vezi mai clar direcția și ținta.

Chef de călătorit.

Hai.

Special Edit: [Bună dimineata, Dana! :)]