Simpleton, impromptu… I wanna dress in your insecurities…

M-a sunat Janett inainte sa deschid RockFM-ul si sa aud. Si mi-am amintit de volumele mari si negre pline de versuri din biblioteca de la Braila.

Pe muntele negru de frunza de vară
Te chem cu accent brumariu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară.

Şi sunt întrebări prin natura puzderii
Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară
Şi vara ne-nchide în toamna afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.

Aicea la munte mai poate să spere
Şi cel care moare că moartea-i departe
Şi noi să fugim şi să scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.

Că suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie poşta şi moartea.


Tresar nervos. Mie mi-a placut. 


Stii unde a zis el “Aici aş muri de o mie de ori.” ? Stii cum ii aparea lui orasul frumos ce il cuprind dintr-o privire pe geamurile mari ale camerei tale? ” Un creier cu gânduri aprinse în el.” 
O sa mergem in parc cu volumul ala mare si negru semnat frumos cu scris alb, o sa te-asezi intins pe iarba si-o sa-ti citesc versuri de Paunescu. O sa fie felul nostru de a-i onora memoria.