Chiar de e complicat o să învăţ să fac să fie simplu. Chiar de e greu o să încerc să fac să fie atât de uşor. Chiar de pare urât ştiu că de fapt e frumos. E ca o joacă de-a v-aţi ascunselea printre rafturile unui supermarket, ca o dimineaţă cu ceaţă şi nasuri reci, ca un sărut furat când nu mă aşteptam dintr-o întoarcere uşoară a capului, ca o ţigară prea tare şi fumată doar puţin, ca o cafea fierbinte băută din aceeaşi cană de-amândoi, ca un mesaj prea lung ce se vrea citit dintr-o privire şi-o suflare. Şi tensiunea o să dispară după prima jumătate de oră când gesturi tremurate ce sa vor familiare vor însoţi cuvinte agitate şi stupide. O mână poate prea bruscă îmi va controla părul… şi-o frază seacă o va însoţi: E încă ud… o să răceşti… Eu voi schimba cu zâmbet nervos cd-ul ce cântă din amintiri pentru alţi noi. Târziu tăcerea va fi plină poate de remuşcări şi conştiinţe se vor certa uşor între ele. O graniţă lăsată în urmă şi imagini noi… frumoase… vor reuşi să ne calmeze şi să ne facă să ne regăsim… zâmbetul, mirosul şi gustul…
Un motel ca în filmele americane ne va primii primul somn împreună… prea agitaţi să ne iubim, prea speriaţi să credem…
Şi primele cuvinte spuse în engleză cu-al tău accent frumos de ne-român îmi vor suna fantastic de adevărat…
Prea multă alternare de agitaţie şi calm ne va epuiza, eventualy, şi-atunci vom acceptă realitatea noua că fiind de-o viaţă…