The Search for Something More

Orice împlinire târâie sinistru după ea o depresie idioată de pierdere de sens. De scop. Ne excităm artificial mintea cu speranța unui alt om ce ni-l putem imagina mișto din două rânduri, trei cuvinte, câteva share-uri faine și-o poză blur de profil. Ne căutăm un nou scop. Mai întâi în oamenii de lângă noi. Începem să-i privim altfel, testăm limite și ne analizăm propriile reacții când rămânem doar noi cu noi. Adaptăm părți din noi din speranța găsirii aceleași fericiri ce-o credem în alții. Adoptăm gesturi, cuvinte și plăceri străine nouă. Când oamenii de lângă noi sunt epuizați în toate sensurile posibile și din toate unghiurile, ca prieteni, amici de băută, obiect de fantezie, rolemodel, crush, fuckbuddy poate sau semirelatie eșuată, trecem mai departe. Căutăm semidepresivi o nouă scânteie să ne aprindă beculețele, să ne învârtă rotițele și să ne fluture stomacul. Un om cu o compatibilitate de plan, de zâmbet, de muzică, de noutate, de ambiție sau de sex. Ceva, orice.
În căutarea asta bizară ne schimbă starea și-un film bun, o muzică, o carte. Fără om. Ne trebuie o țintă sau un target valoric. Un deadline personal. O destinație sau un nivel de confort. Un tipar sau o convenție. Ceva, orice. Ne agățăm de bloguri cu păreri superioare și categorice. Ne plac femeile care emană putere și sex. Bărbații care se arată singuri și neînțeleși. Complicații stricați. Introvertitii cinici. Flegmaticii nihiliști și pretențioasele misterioase. I always fall for those.
Unii duc la extrem singurătatea, depresia, nefericirea sau căutarea. Copiază absurd, mint urât, se prefac mișelește. Și-și adâncesc starea. Se dau mai complicați decât sunt. Se vor mai. Și nu-s.

Eu n-am pic de nihil în mine. Îmi găsesc sensul existenței în cele mai superficiale chestii. De la torsul unei pisici, o cafea caldă cu lapte, o baie cu spumă până la o felie de pepene împărțită, mirosul unui petec de piele sau zâmbetul tău. Dar am momente când îmi scapă plăcerea, de atâtea ori suficientă, printre degete și stau încruntată câteva zile.
Îmi trece.

9 comments on “The Search for Something More

  1. Dana says:

    placerea si fericirea sunt doua stari pe care nu ai voie sa le scapi… am invatat fericirea in pasi mici pt ca ai stiut sa o descri atat de fain. este un lucru mare sa fii asa si te admir foarte mult…asa ca haiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii la mare si iti vor trece toate :-))))))))

  2. Ana says:

    Şi berea… Ai uitat de bere!

  3. septimmia says:

    A mea imi spunea mereu ca noi dupa X, Y, Z ca evenimente, ce facem? ca si cum scopul suprem ar fi fost atins si nu mai e nimic dincolo. Si eram triste. Intotdeauna se gasea insa un scop la cateva luni distanta care ne tinea pe linia de plutire.

  4. The Search for Something More – My Coffee Cups—…

    “În căutarea asta bizară ne schimbă starea și-un film bun, o muzică, o carte. Fără om. Ne trebuie o țintă sau un target valoric. Un deadline personal. O destinație sau un nivel de confort. Un tipar sau o convenție. Ceva, orice…”…

  5. Abisurile says:

    Am citit undeva ca , pentru a fi fericit, trebuie sa stii sa-ti dozezi cerintele. Sa nu ceri mai mult decat ai nevoie. Fericirea e la indemana oricui daca stie care ii sunt limitele cerintelor, necesarului. Ce poate fi mai feeric cand esti groaznic de insetat decat o gura de apa rece? De ce sa ceri sampanie intr-un astfel de caz?

    • Liz says:

      Ai dreptate.
      Ziceam de senzatia aia cand iti pui scop suprem gura de apa, ajungi intr-un final la ea, o bei si gata. Gol. Nimic. Setea potolita. Now what?? Orice implinire te lasa fara scop.
      :) Mi-am amintit de-o gluma despre un om caruia ii era sete noaptea si zicea continuu, intins in pat, vaaai ce sete imi e, vaaai ce sete imi e… pana cand colegul de camera se ridica exasperat si ii aduce un pahar de apa crezand ca o sa-l faca sa taca. Dar dupa ce si-a potolit setea, omul a continuat: vai ce sete mi-a fost, vai ce sete mi-a fost…
      Trebuie sa ne fie sete. Continuu.

  6. Ark says:

    Nihilismul este, din punctul meu de vedere, doar o stare tranzitiva intre un sistem de valori, creat in jurul unei experiente, persoane, target,etc spre un nou sistem de valori.
    Asa cum ziceai si tu, atunci cand epuizam de sensuri, oamenii din jur, “prietenii” (cred ca nu poti epuiza prietenii, pentru ca daca o faci, sunt doar o alta faza in viata noastra), teluri, etc, nu facem decat sa trecem de la un sistem de valori, la altceva.
    Nu privesc starea asta ca un lucru rau, la fel cum nu privesc nici singuratatea ca un lucru negativ. Il privesc simplu ca si pe o stare, o tranzitie in care scapi de lucrurile pe care le apreciai, ca altceva sa-i ia locul, la ceva ce gasesti doar in interiorul tau.
    Oamenii, din punctul meu de vedere, nu sunt o entitate complet definita din punct de vedere al sentimentelor (nici macar nu simtim la fel trairile interioare), ci sunt intr-o continua schimbare, dezvoltare. Si la fel cum exista starea de fericire, bucurie, implinire, este necesar sa existe si o stare opusa. Poate fi starea asta, o urma de nihilism? Iar daca nu, atunci cum pot oamenii sa aprecieze pe deplin starile pozitive?

    • Liz says:

      Suna chiar apetisant nihilismul cand il povestesti asa. Dar, mnu. Nu e nevoie sa-mi fabric singura stari negative si sa le propovaduiesc cand lumea-i plina de pumni in cap si suturi in fund. Cu cat suntem mai incercati de experiente negative si incarcati cu pesimims si ‘nu-uri” cu atat mai putin apreciem starile pozitive. Cam asa e in viata reala si in oamenii de langa noi. Dar pe hartie da frumos sa poetizam ca doar pentru ca ne e greu apreciem cand ne e bine, and so on…
      Anyway, is ganduri de-acum 3 ani publicate… Imi place cum gandeam acum 3 ani… :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

17 − eight =