Te face sa iubesti mai mult… te face sa vrei sa iubesti…
Isi merita titlul, actorii si site-ul oficial.
… si vocea de sfatuitor atotstiutor a lui Morgan Freeman…
“There is a story about the Greek Gods; they were bored so they invented human beings, but they were still bored so they invented love. Then they weren’t bored any longer, so they decided to try love for themselves. And finally, they invented laughter, so they could stand it.”
Lumina din fiecare. Ca o speranţă că binele mai poate învinge. Durerea din fiecare. Ca o rană veche peste care se aşază indiferenţa. Uneori nu poţi alege fără să pierzi. Alteori pierzi fără să ai de ales. Sunt clipe când ai spune că poţi atinge marginea timpului. Şi clipe când timpul îşi face singur legea, alergând fără să poţi ţine pasul cu el. Anii noştri unici se duc. Dacă suntem prea exigenţi, când tragem linie, ni se pare că nimic nu s-a ales de ei. Şi de noi. Dacă suntem prea indulgenţi, ajungem la concluzia că am realizat atâtea. Dacă ne gândim la noi ca la altcineva, ar mai fi o şansă pentru a putea privi obiectiv. Am făcut doar ceea ce trebuia să facem. Important este ca mâine să avem motive pentru a fi mai mulţumiţi decât astăzi.
Reprezinta echilibrul meu… ma face sa ma simt acasa oriunde o aud torcand… e descurcareata, independenta si dominatoare dar niciodata rea… si niciodata violenta…
In sinea ei se vede o mica Olga… si eu o las sa creada ca este… iubeste mult si neimplinit un motan negru si frumos…
La Fructul Soarelui am amintiri… si pentru mine Fructul Soarelui e important… e acolo de cand ma stiu… acolo am legat prietenii, am plans lacrimi multe, am cantat, am frant o inima, am tipat cat am putut, mi-am dat intalnire, mi-a fost franta inima, am alergat spre, am comandat un taxi, am fumat o tigara, am simtit ca-mi traiesc visul, mi-a inspirat frica de inaltime, am admirat Dunarea, m-am odihnit, m-am facut ca nu-l vad, inima mi-a batut tare tare… cred ca am lasat o bucatica din mine acolo…
Acum locuiesc la Fructul Soarelui… cred ca viata a facut in asa fel incat sa ma regasesc… eu ramasesem aici… acum m-am regasit…
Sunt la Fructul Soarelui…
L. E.: Monumentul, scluptura-n fier, chestiunea din poza e Fructul Soarelui… nepozat de mine si nu stiu de cine…
Am dezertat de la datorie, conventional, normal, varsta, false principii si coduri de bune maniere… am dezertat urat si-n grup de la norme impuse de un bun simt inventat… am dezertat de la o societate care ne credea a ei… si nu eram!… de ziua lui… a unuia dintre noi, am dezertat… Unii poate luati de val, altii premeditat… eu chiar foarte hotarat… Am abdicat, incalecat, sters si incalcat in felul nostru diferit ceea ce lumea din jurul nostru urma, asculta si se supunea…
Si ce-a iesit? Un chef de proportii… un party nemaipomenit, spart doar de lumina zorilor de zi… unde batutul in teava a fost acoperit de ritmuri de Lambada, profesori cu ochi sclipitori explicau pasi de No communication, toata lumea aplauda la DJ Bobo si Inner Circle, se canta in cor Pretty Woman si se credea noua melodia Meneaito, s-a facut karaoke in cea mai stalcita engleza, s-a dat din cap pe Pheonix si s-a dansat blues pe Guns, tipam in cor “I can’t get no satisfaction!!!” si ne relaxam obositi pe canapele mormaind Anybody seen my baby…si tot timpul lumina a fost stinsa si un singur blitz surprindea pasii de dans si zambetele…
Undeva, un cartier a vuit de muzica si stare de tinerete… undeva, intr-o sambata, intr-un cartier obisnuit cu manele, tipete, injuraturi, bautura in exces s-a ascultat muzica buna, s-a dansat o noapte intreaga in sincron si s-a baut exact cat e nevoie sa te simti bine…
M-am simtit ca la majorate cand ne inghesuiam multi intr-un apartament la bloc si stingeam lumina si dansam pana dimineata…
Luni, daca ne-ai fi urmarit pe fiecare in parte nu ai fi crezut si nici observat tradarea… nu se vedea nici pe haine, nici pe buletine… si totusi o stralucire in ochi din cand in cand taia din varsta brusc ori 10, ori 15, ori chiar aproape 20 de ani…
Tenisii mei au fost acolo… ei pot povesti…
Stare de resemnare cu luciri de verighete subtiri… stare de resemnare cu ridicari usoare din umeri… razi calm acum la bancurile despre casnicii… inainte nu le intelegeai, acum le intelegi si nu-ti mai vine sa razi… stare de resemnare cu definitii noi in ochi… Si totusi stiu ca voi dezerta… intotdeauna am dezertat de la conventional, normal… de la “asa se cade”…
Imi place Adrian Paunescu. Copy/paste pentru mine.
Cântec femeiesc
Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…
Drumul spre noi s-a mai schimbat putin. Si primavara asta prin soare, nori si flori si ploi ne-a schimbat pe dinauntru. Cu-n strop in plus de-aducere aminte. Si ne amintim ce a durut. Si ne zambim in versiuni mai vechi din poze ratacite. Si ne promitem reveniri la inocenta de demult pierduta. Si ne simtim obositi. Si constientizam pierderile. Si trecerea timpului.
Regretul si remuscarea s-au reinventat chiar daca le negam existenta in principiu. Azi alte amintiri ne par mai importante si alte experiente credem ca nu le-am trait atat de intens cat am fi vrut. Azi reducem impliniri si asteptari din trecut la rangul de lucruri simple.
Zambim trist si ridicam din umeri cand ochi cunoscatori ne vad atinsi de astenie.
Primavara ne vrea noi… se schimba anotimpul… se schimba anotimpul si in noi… se schimba dragostea si sentimentul implinirii in “oare?” si “nu-i deajuns!”. Se schimba independenta mult aclamata in singuratate recunoscuta calm. Se schimba zambet increzator in oglinda in complex mic si-ntepator. Se schimba. Si schimbarea o acceptam din ce in ce mai greu. Cu fiecare primavara. Primavara cand ploua … ploua acid cu stropi mici de pesimism si melancolie… si-ntotdeauna dupa ploaie suntem mai optimisti ca niciodata. Stie primavara ce face.
Gandurile adevarate ale Angelei imi aduc intotdeauna soare intre Toate dezamagirile lumii:
“Dragostea. Aripi care vin de la sine. Bucuria că, pe lumea asta, mai sunt şi oameni care ne înţeleg. Zborul nu se învaţă. Întâlniri pe care le trăim şi nu înţelegem cum de putem fi atât de norocoşi. Bilanţ cu plus. Amintiri de preţ. Sentimentul că vine o vreme când lucrurile, într-adevăr, se aşază. Dumnezeu e drept. Sinceritate până la lacrimi. Acum cred că există şi lacrimi de fericire. Nu suntem nici pe departe atât de singuri. Doar obosiţi de căutare şi purtând cu noi toate dezamăgirile lumii.”
Ieri a fost o zi grea pentru mine. Azi a inceput la fel de greu. Constientizand lucruri pe care nu le vroiam. Intelegand neputinta si limitele. Negand puterea banilor si laudand valoarea sufletului. Dand explicatii incet si trist la telefon. Zambind calm prietenilor care m-au consolat. Gandind triumful invidiei unora. Asumandu-mi un esec care nu-mi apartinea. Ridicand din umeri si vorbind singura prin casa. Planuind razbunari fantastice. Promitandu-mi succese nemaiauzite.
Am pus punct. Am apasat tare butonul masinii de spalat incercand sa-mi imaginez pe rand cuva plina cu gandurile mele si mai apoi cu tintele indignarii. A functionat usor usor. Doua monede pierdute-n buzunare m-au ajutat enorm cu zgomotul lor metalic. Coride, promenade, fantani si iz de pasiune latina… s-au scurs incet cu prima apa menajera expulzata… promisiuni se nasc si-acum dar cu zambet nu cu lacrimi. Sunt lucruri mult mai rele pe lumea asta.
Stii, cand iti dai seama ca raul care ti s-a intamplat nu e chiar atat de mare, si se putea si mai rau… parca realizezi ca si casa iti este mai luminoasa decat ti se parea inainte, si parul ti se aseaza mai bine acum ca a mai crescut, si masina iti surade la departare de patru etaje… parcata stramb dar lucind in soare si facandu-te sa uiti de rata ei, si globul mare de hartie se potriveste mult mai bine acum, si poti plati azi linistita ceva datorii facute cu gandul la magazinele de suveniruri si preturile de aeroport.
… fara legatura…
De 8 martie am fost la Lepsa. Si m-am simtit copil si nu femeie. Drept urmare: in loc de pantofi cu toc au fost tenisi; in loc de streptease masculin a fost tenis de masa.
Am avut timp, curaj si luciditate sa realizez ca primavara asta o ratez din cauza vietii as spune… a problemelor… mi-am dat seama ca daca trag tare, muncesc pe branci, strang din dinti, fac sacrificii… doar primavara asta… poate vara care urmeaza o sa fie speciala, si iarna care vine si anii urmatori. De fapt am realizat ca asa spun in fiecare anotimp, de fapt asa spune fiecare dintre noi… si ratam lucruri frumoase, cu adevarat speciale… asteptandu-le pe cele pe care ni le promitem.
Mi-a luat 4 minute sa fotografiez magnoliile, sa le simt parfumul, sa le admir frumusetea. Scuza multora e “Nu am eu timp de magnolii, parcuri si altele. Eu muncesc, nu stau!” Sunt oameni in orasul asta care nici nu stiu cum arata magnoliile, nu stiu ca avem un parc plin de parfum, si ce e mai trist e ca in goana lor de a-si plati ratele trec poate zilnic pe langa el…
Si eu mai aveam un pic si le pierdeam in favoarea vantului, verii, timpului…
 |
Citesc un blog… copyright, teama de plagiat… citesc alt blog… planeta moare… si mai citesc un blog… stare de poezie. Raman la stare de poezie azi.
De pus/depus pe rana…
Mi s-a sarat obrazul de prelins
Si-n geamat s-a infiorat apusul
Nici umbra zilei n-a-ncetat din nins,
Iar inimii i-e dor sa stea cu Dânsul
Nici nu mai stiu cum s-o numesc acum
Tradare nu-i, c-ar vrea si-un zambet plansul
Si toata ura mea s-a prefacut in scrum,
Iar inimii i-e dor sa stea cu Dânsul.
Si de ma-mpotrivesc din cand in cand timid
Revolte naste gandul rau; pretinsul
Izvor de noapte e acum un ochi avid,
Iar inimii i-e dor sa stea cu Dânsul.
JMS
21.12.2004