Ahh, that feeling when the first sip of coffee touches your soul

by Liz

“Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.”

Imunitate 0. Aruncăm răceli de la unul la altul. Ne preluam tusea și ne duelăm în nasuri roșii. ‘Am nasul roce!’ a decretat Janett acum mulți ani în urmă încercând să spună că are nasul roșu și rece. Și așa a rămas forever nasul ce simte toamna. Roce.

Paharul meu de cafea, azi dimineață, avea o felie de lapte pe el iar prăjitura de la birou se consumă numai cu Theraflu fierbinte. Printez bilete de avion cu numele meu dar nu cu destinația dorită. Aprob strănutând și-aș vrea să fiu în București acum. Pentru Flo și pentru Flo.

Oamenii se ceartă și se înjură online. Prietenii mei. Pe tema câinilor. A Roșiei. A TedX-ului. A BGG-ului. A naziștilor. Nu cu argumente. Cu jigniri. Nu de-acuma. De ceva ani chiar. Așa îmi trebuie dacă am prieteni mulți și din ambele tabere. Dar eu nu prea le știu tabăra că eu cu ei doar beau. Și mi-e deajuns că-s cu tine în aceeași tabără. De restul chiar nu-mi pasă. Să se porcească cât vor. O să beau în continuare cu plăcere cu ei. Din păcate.

Ah. Plec până la Milano. În interes de serviciu. Revin.

 Și, de undeva cândva, asta: “If we are the same person before and after we loved, that means we haven’t loved enough.”

No compunction

by Liz

I feel like I have a new life and I’m going to take full advantage of it.

Mă paște o tristețe lungă cât 10 zile și gravă cât o plecare temporară. În rest sunt fericită. Îmi trebuie odihnă și vacanță, aer de departe și muzică nouă, oameni frumoși și îmbrățișarea ta. Planul se îndeplinește, ținta se atinge, luminița de la capătul tunelului se vede și puzzle-ului nu-i lipsește nici o piesă. Imaginea e completă.

Îmi trebuie distanță de oameni care scuipă venin pe toate orificiile și se poartă cu-o  ipocrizie grețoasă, distanță de oameni care se plictisesc în viețile lor goale și-și găsesc ținte de scuipat. Ca să aibă ce linge dup-aia. Meh.

Visez la calorifere calde și saci de dormit întinși pe parchet, la pisici cu mustățile zburlite de la explorat colțuri de casă nouă, la parfum moale de piersică din prosoape pufoase și la lumânări aprinse într-un colț de casă fără rafturi.

Băi, cu toată tristețea asta, cu toată inima strânsă, cu tot golul din stomac, cu toată teama și toată schimbarea, îs fericită. Supraviețuiesc pe supradoză de sirop de pătlagină, îmi beau prima cafea în aerul dimineților de toamnă după ce îmi lipesc buzele de obrazul unui bărbat frumos cu barbă, trag jaluzelele ferestrelor mari ale biroului zâmbind și-mi ling degete lipicioase de la mini amandine cu prea mult sirop. :)

Oamenii nu-s conștienți că nefericirea se vede. Că răutatea urâțește. Că porcitul și jignitul nu te fac elitist. Patetic. Salut din mers. Și-mi las o bucată de inimă pe o bancă din centrul Galațiului unor suflete lângă care aș îmbătrâni fericită amestecându-ne pisicile negre și croșetându-ne gândurile.

Mi se îndeplinesc prea multe propuse chiar dacă lent. Trăiesc cu un scop întotdeauna, iubesc pe cineva anume, primesc cam ce și cât dau și știu ce mă face fericită.

Toamna asta are prea multe cuvinte de adio, prea multe stări de ‘la revedere’, prea multe așteptări simțite și prea multe frustrări răbufnite. Dar cel puțin o fericire pot să o garantez. A mea.

Throw your dreams into space like a kite, and you do not know what it will bring back, a new life, a new friend, a new love, a new country. (Anais Nin)

Breakfast in bed

by Liz

Mă trezesc în zgomote de bucătărie și miros apetisant de mic dejun. Nu știu dacă m-am mai trezit vreodată așa. Doar eu trezeam așa amestecând abur de cafea cu miros de pâine prăjită și zgomot de grill sfârâind. Când deschid fereastra aerul mă trezește instant.
Sunt de părere că așa trebuie să fie viața fiecăruia dintre noi, cu mic dejun servit la pat, cu lenevit în apă caldă și în spumă într-o baie mică cu lumina stinsă și doar lumânări parfumate pâlpâind, cu întâlniri somnoroase și prăjituri dulci dăruite să avem ce mânca la birou, cu sms-uri să ne meargă fain ziua, cu reveniri într-un acasă mirosind a clătite cu portocală rasă și pe hol a aftershave, cu filme comentate și scene repetate să le înțelegem, cu răscolit în cutii și făcut planuri de mai departe, cu adormit pe jos sub pisici torcânde…

Viața mea capătă o altă culoare. Am stat până târziu sortând lucruri nefolositoare și gândindu-mă dacă să-i trimit agende vechi de câțiva ani lui Flo. Sau pixul cu multe culori de la Ina. Am prea multe lucruri și dacă vreau să fug în lume acuma aflu ce las în urmă că sincer nici nu mai știam ce am prin toate cutiile.

Am în intenție de mulți ani să părăsesc Galațiul în favoarea Clujului. Și am fost de la început conștientă că e un proces de durată. Chiar dacă mulți pași au fost făcuți și planurile iau contur de la o zi la alta știu că poate să mai dureze încă 3 ani. Tu zici că doar 3 zile. Ca în visele mele apocaliptice în care bag pisicile și laptopul în rucsac și te iau de mână. E mai complicat de-atât.

De câteva zile stau departe de Facebook. Până se liniștește nebunia cu câinii. Că eu plâng la toate pozele și articolele sharuite de lume. Oricum suntem un neam stricat de violatori, bețivi, criminali, maneliști, lacomi și frustrați încrâncenați. Cum să aud de la un om care muncește la aceeași firmă cu mine că prinde câinii și-i duce și-i aruncă de pe viaduct? El crește doi copii. Deci peste 20 de ani vor fi doi ca el. Și pentru ‘oameni’ ca ei nu există leac. Decât fuga departe.
MmmmmMmmmm
Mă întorc la starea mea de breakfast in bed și pisici torcânde lângă cada mea cu spumă.

Trebuie să-mi schimb permisul auto. Curând. Și să-mi fac pașaport. Că n-am. Culmea. Și e și timpul pentru un nou tatuaj. Pisici, dragon, luna, sugarskull sau trandafir. Clișeu. Că le voi avea pe toate pe mine.

Aștept o siglă nouă pentru lizu.ro. Și o modificare mică mică la logo-ul de lizknot. Aștept bannere noi și vesele, avatare pentru toate magazinele și paginile și multele proiecte terminate să pot anunța relansarea. Că toamnă-i numai bună transformarea.
Diseară la Bankers îs Păsările lui Hitchcock. Mâine e vineri. Ce facem de Crăciun și Revelion?

Making a thorough or dramatic change in the form, appearance, or character of

by Liz

Undergoing such a change: “an automobile that transformed into a boat”. Sau excavatorul ăla al tău cu platformă pe care eu tot puneam vikingul. E timpul să-l facem motocicletă.

“For the past 33 years, I have looked in the mirror every morning and asked myself: ‘If today were the last day of my life, would I want to do what I am about to do today?’ And whenever the answer has been ‘No’ for too many days in a row, I know I need to change something.” (Steve Jobs)

Despre schimbare s-au scris și-o să se scrie cărți motivaționale scumpe și prea cumpărate. O să se publice postări pe bloguri prea puțin citite făcându-le super citite, o să se dea like și share mereu. O să se îndrume spre, sfătuiască să și propună câteodată ca soluție. Schimbarea. Dar nimeni nu recunoaște că e frica noastră cea mai mare. Ne place mai mult transformarea decât schimbarea. Transformarea ne sună a evoluție și schimbarea a pierdere.

Continue reading →

Cum m-ai vindecat și salvat, la schimb

by Liz

Pe mine toamna asta m-a luat prin surprindere. Am fost plecată la munte și nu mi-am dat seama că de la munte m-am întors cu tot cu norii și cu temperatura de toamnă. În doar o zi aerul condiționat a fost uitat iar geamul nu poate sta toată noaptea deschis că e prea răcoare în cameră. Azi noapte căutam înfrigurată pilota pe sub canapea.
Refuz, de obicei, să mă gândesc că vara a trecut până nu se termină august și până nu mă trezesc din mahmureala de după ziua mea. Mna, anul ăsta a venit mai devreme cu tot cu o răceală triplă, empatică și caraghioasă. Dacă insistă să rămână pe poziții până vineri seară apăi în premieră de ziua mea am să fierb țuică ca să o alung. Cine a mai pomenit de țuică fiartă în august?

În rest, numai de bine. Prieteni care traversează mări și țări vin să mă strângă în brațe. Alții mi se lipesc de suflet de tot.

Eu tac, zâmbesc și mă îmbrac puțin mai gros. Tușesc. Beau coldrexuri și gust un pic de whisky. Te-aștept s-apari și nu mai cred c-o să.

Toamna asta mă desprinde bizar de Galați. E toamna perfectă. Iubesc bărbați frumoși cu zâmbete naive dar mângâieri nerușinate. Iubesc doar femei care nu mă invidiază. Te-aștept doar pe tine să mă întregești. Doar. Toamna. Asta. Departe și pentru totdeauna.

For anything else I will plead temporary insanity. Și-ncerc să-mi amintesc cum se simte mâna mea în mâna ta.

 

There are good days and there are bad days, and this is one of them

by Liz

If life is a waste of time and time is a waste of life, then let’s get wasted and have the time of our lives!

Azi sunt la a patra cafea și primul pesmet copt. Amestec gândurile și iubirile. Interpretez renunțările. Te iubesc-uri prea multe se-aud prea tremurate și de prea departe încât nici vocile nu se disting. Îmi iau liniștea din gesturi reflexe de dragoste. Făcute paradoxal pentru prima oară. Nu, nu din instinct.

E greu să ţi se impună să fii cel mai tare. E greu tot timpul să ai de atins un level, să ai de demonstrat că meriţi locul, omul, sentimentul. E foarte greu să nu dezamăgeşti cu cea mai mică delăsare, cu doar o frică sau o lene. E greu să inventezi cuvinte când niciodată n-ai ştiut. E greu să uiţi eşecuri mici şi să-ţi găseşti puterea de a continua aproape imediat. E mult mai uşor să taci. E mult mai uşor să plângi că doare şi să aştepţi. Mult mai uşor să fugi. Fără măcar să ţi se potrivească gestul. E uşor să ignori, să îţi bagi gâtul între umeri şi căştile în urechi. Continue reading →

How strange is to be anything at all

by Liz

Mi se cojește ultimul an de pe mine ca foile de ceapă. Foșnesc și cad. Acuma rămâne de văzut dacă de sub ele ies proaspătă sau doar dau plâns.
Mi se cojește ultima iubire lacrimă cu lacrimă. Mă strepezesc promisiunile și mi se face frică de prezent. Vreau ieri cu tine din nou sau mâine cu tine sigur. Nu azi. Numai azi nu. Continue reading →

Everybody’s looking for something

by Liz

Some of them want to use you
Some of them want to get used by you
Some of them want to abuse you
Some of them want to be abused

Toată lumea vrea ceva de la mine. Eu nu vreau nimic de la nimeni. Dar și ăsta e motiv de supărare.

Îmi beau cafeaua prea tare și încerc să ignor că e abia începutul săptămânii de muncă. Evit elegant treburi de serviciu și răsfoiesc pierdută foile de pe birou.
Clipesc puțin prea des. Am văzut Adore aseară. Am plâns. Am văzut altceva în filmul ăla. Orice altceva decât ai văzut tu. E chemistry în filmul ăla. Cel puțin de o parte. Ceea ce îl face bun.
Câteodată un kilogram de struguri albi poate adăposti un număr foarte mare de gărgărițe. Șase? Sau era aceeași care reușea cumva să se întoarcă de pe fereastră în aceeași farfurie de lângă laptop.
Ieri am plâns prea mult. Plâns dinala calm și care descărcă. Plâns terminat în oftat zâmbitor. Plâns care vindecă. Plâns care clarifică direcții, stări, senzații și situații. Toate pornind de la dor.
Simt din ce în ce mai clar cum mă desprind de Galați. A fost o desprindere lentă, foarte lentă, cea mai lentă… Simt din ce în ce mai aproape toamna de Cluj, frunzele uscate, aerul rece și mâna mea în buzunarul tău.
Ah. Orașul ăsta nu mă merită oricum. Am să-i dau oftat eliberator și invidie nerecunoscută. Că legendă rămâne. :)
—
Azi mă simt bine. Cu direcție. Cu om. Cu viață.
Azi toate bucătăriile mi le imaginez prea luminoase și mirosind a șnițele de pui tăvălite sau nu în pesmet sau a clătite moi picurând a nutella. Azi toate camerele au covoare prea pufoase și proaspăt periate și toate pisicile sunt prea alintate. Azi din toate boxele se aude muzica mea, din toate telefoanele vocea ta și toate gândurile încep cu tine.
Numai tu mă faci să mă simt că orice căutare nu mai are nici un sens și că tot ce trebuia să găsesc, am găsit deja.

Sweet dreams are made of these
Who am I to disagree?

“She’€™s being sarcastic —€” she knows that materialism and typical “sweet dreams” won’€™t lead to happiness… but then again, nothing leads to happiness..”
—

Not me. I’m not looking for anything. And for some time now.

Never underestimate the power of jealousy and the power of envy to destroy

by Liz

Never underestimate that!

Scoți din context, sudezi, servești rece, înghiți în sec, te-neci isteric, sughiți o perioadă și-apoi te trezești și te privești cu milă dar și părere de rău că n-ai avut mintea de pe urmă. Știu. Am fost acolo. De prea multe ori.

Pain is strange. A cat killing a bird, a car accident, a fire…. Pain arrives, BANG, and there it is, it sits on you. It’s real. And to anybody watching, you look foolish. Like you’ve suddenly become an idiot. There’s no cure for it unless you know somebody who understands how you feel, and knows how to help. ~ Charles Bukowski
Și toată lumea fuge de nefericiți. Sau isterici. Sau răi. Sau mult prea fericiți. Ăia zen îs la mare căutare. Ăia care știu cine sunt, ce vor, cât merită și-s fericiți doar ei cu ei fără să arunce venin, fără să pretindă, fără să privească de sus sau să se creadă dumnezei ci doar primind. Mno, de la ei pornesc religii. Chiar dacă și ei au fost nefericiți și negri în trecut. Dar au știut ce trebuie să păstreze din om, din dragoste, din priviri și din despărțire. Și-au respectat.

Sometimes loneliness is what we need. Sometimes loneliness is what we deserve. Continue reading →

Keep calm and stop loving me

by Liz

Despărțirile dor. Ne place să credem că le putem gestiona civilizat, realiza cumva în trepte și cu grad minim de suferință. Nu există așa ceva dar măcar străduința de a le face așa ne dă somn mai bun noaptea. Și-apoi mințim cu gândul că ne despărțim. Mințim cu gândul să nu se ajungă la despărțire. Mințim despre despărțire. Mințim despre despărțire și după ce ne despărțim. Adoptăm varianta care face cel mai bine sufletului nostru și o repetăm de atâtea ori încât devine partea noastră de adevăr.

Des și necondiționat de dragoste sau direcția în care se duce dragostea noastră, Continue reading →