Vorbesc de începuturi și de îndrăgosteală reciprocă, de semne comune, de vise sau nesomn, de vrut și crezut. Cât curaj cretin avem atunci. Câtă direcție! Câtă claritate! Câtă putere!
De asta îmi place mie să trăiesc/iubesc în începuturi.
Ah. N-am pic de chef de muncă deși sunt îngropată în hârtii și telefoane. N-am pic de tragere de inimă să rezolv nimic. Aș sta lipită de-un umăr cald cu parfum familiar și-aș consuma stări zâmbitoare ca starea de azi noapte când am răspuns la telefon.
So many of my smiles begin with you…
Continue reading
Between Order and Randomness
Nu-mi place să promit ore fixe sau să fac planuri comune categorice. De ceva timp. Îmi plac lucrurile, întâlnirile şi planurile lejere, dacă se poate, dacă e de unde şi de ce. Dacă e să fie şi să se dorească.
Pe de altă parte, planurile mele individuale trebuie făcute din timp, la fix şi cu listuţă scrisă. Când plec la drum lung, Herr îmi pune în rucsac foi rupte din agendă cu exact toţi paşii intermediari de la a lua cafea de la automatul de pe colţ cu fisa din buzunarul din dreapta până la toate staţiile de metrou, magistrale, check-in-uri şi terminal sau număr de gate. Ştie că mă pierd şi mă panichez. Trebuie să ştiu exact unde merg, când şi cum. Dar după ce ajung oriunde îmi propun să ajung, nu mai vreau să ştiu nimic sau să fac nici un plan. Aştept comod să se întample, să-mi vină cheful sau pofta şi să mă odihnesc în viaţă. Şi mă odihnesc un timp, aşa random şi cu doar mici sparkles până mă apucă teama că pierd multe nefacându-mi planul. Planul de bani, planul de timp şi planul de socializare; toate absolut necesare ca să nu ratezi concerte mici în urbea noastră gri, party-uri în Daily sau vreun spectacol rătăcit. Ca să nu ratezi festival şi concert în capitală, festival în Europa, vacanţă la munte, mare sau oraş străin, târguri sau evenimente mai scumpe. Ca să nu ratezi exact lucrurile pentru care trăieşti. Şi iar încep să fac planuri cu liniuţe, citesc despre destinaţii, facem calculul în bilete de tren, litri de benzină şi sfârşim prin a cumpăra câte 3 sau 4 bilete de avion într-o singură seară.
Paradoxal listelor, sunt o dezordonată plină de lene confortabilă. Listele sunt pentru a ține departe surprizele neplăcute. Și se întâmplă cu succes, de aceea insist să gândesc planurile în detaliu. De zece mii de ori înainte. Cred că doar planurile care presupun părăsirea pe perioade îndelungate a zonei mele de confort. Pe de altă parte, deși n-am pic de orientare în spațiu, mă pierd des și intru în panică, sunt fricoasă și obsesiv precaută, dau destul de multă încredere însoțitorilor temporari, întâmplători sau permanenți.
Acuma mă gândeam că dacă planurile mari sunt făcute, bilete la câteva concerte luate, şi altele în plan, locurile în avioane rezervate şi prietenii anunţaţi că vor fi înghesuiţi câteva zile, ar trebui să mă calmez şi să las să se întâmple random restul plăcerilor mici precum clătitele cu ciocolată sau partyuri cu bere şi wursts sau să le fac şi lor, ţelurilor ăstora mici câte o listă? Sau un post it…?
A year from now I may wish I had started today
Nu mai știu ce să scriu sau nu mai știu să scriu. Locul 39 în calificări la blogwars. Pe blog la mine scriu rar. Pe pagina de lucru manual scriu și mai rar. Bine măcar că lucrez și pun poze. Măcar atât.
Tușesc încet și uscat și beau cele mai parfumate ceaiuri. Mi-e bine dar mi-e un bine superficial. Așa, degeaba.
—
Îmi trec o mulțime de idei prin cap, pe care le-aș împărtăși pe lizu.ro, găsesc o grămadă de lucruri pe net să vi le recomand, văd magazine pline de frumuseți pe etsy și breslo, aud povești, dau peste proiecte interesante și nu în ultimul rând, mi se întâmplă multe, și-n gând promit să vă scriu despre ele… și-apoi nu scriu. Nu încep. Nu nimic.
—
Pinterestul e boală curată.
—
Pisici, dreamcatchere, cafele, mandale, vrăjitoare, sugar skulls, day of the dead lady, dragoni, flori colorate și cuvinte. Următoarele tatuaje, desigur.
—
După 6 luni de cursuri conversaționale de germană și prea mult dor, știu prea puține cuvinte în germană și am cam multe kg. Ca urmare, la sfârșitul lui februarie încep cursul de franceză și de două săptămâni merg pe loc (cum zice Ina). Și am ajuns departe.
—
Stau încruntată lejer și îmi cam lipsește pasiunea. Fotoliul roșu din fața calculatorului s-a reparat singur. Și mi-am adus aminte cum l-am stricat. Încep să trăiesc ca o babă, din aducerile aminte. Herr gătește românește și bine, apoi mănâncă tot tot doar el și mie îmi cumpără colanți pentru sală și biberon dinala cu capac pentru apă. Cred că mă frustrează puțin fericirea asta perfectă și cuminte. Sau toate cuplurile când se întâlnesc slash îndrăgostesc își propun să cucerească lumea, mână în mână, apoi sfârșesc să sforăie confortabil în colțuri cuminți de apartamente luate în rate?! Hm.
—
“It had long since come to my attention that people of accomplishment rarely sat back and let things happen to them. They went out and happened to things.” ― Leonardo da Vinci
Ohne dich ist alles doof
Când lipsesc din peisaj e o lipsă clișeu. De prea mult bine sau prea mult rău. Cu rimă cu tot. În ciuda ultimei mele postări ‘sinucigașe’, am lipsit de prea mult bine. Am stat sub o pătură și-am râs înfundat. Am chicotit și gâdilat. Am dansat, țipat și respirat. Am dormit. M-am odihnit.
Herr a venit încărcat de cadouri și m-am simțit ca Olguța la Medeleni când scoteam din cufărul de călătorie (rucsacul de laptop cu multe buzunare) Continue reading
My brain is trying to kill me
“Iarna, femeile pleaca din vietile barbatilor. E a cincea lege universala. Te supui sau mori.”
Gândesc ca un vinil zgâriat. Același gând repetat absurd. Și își pierde sensul dacă nu are continuare. Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc. Chiar că n-are nici un sens.
Mi-e lehamite de câte planuri îmi poți nărui. Am obosit să inventez și sper un plan și să-l văd pâlpâind degeaba, doar în capul meu. Cabane, munți și străzi cotropite, dimineți, clătite și concerte. Dă-le naibii! Mi-e ciudă de lucrurile ce le poți demonstra doar făcând pași în spate și lăsându-le să moară pe limba lor. Mi-e ciudă pe oboseala de a mai ține totul în viață. Vreau să mă odihnesc în omul meu, vreau să dorm douăzeci de dimineți târzii și să mă enerveze o instalație veche de brad cu muzică falsă. Mi s-au terminat și mie încercările. Aiurea când ale mele însemnau ale noastre.
The pure and simple truth is rarely pure and never simple.
All hope is gone…
Sunt lucruri pe care le facem din reflex. Dintr-un impuls de moment și le uităm senzația imediat. Am avut timp azi să mă gândesc la lucrurile pe care le-am făcut pentru ultima oară fără să știu că va fi ultima oară când le fac și nu le-am dat atenție. Nu le-am păstrat senzația.
All hope is gone…
Închide ochii și ia-mă de mână. Imaginează-ți o mașină caldă, o ploaie rece și-o stradă întunecată. Și liniștea.
Imaginează-ți o cameră cu geamuri imense, un întuneric luminat doar de farurile mașinilor și-un zgomot de filtru ce-mprăștie miros de cafea.
Imaginează-ți o mochetă aspră, pereții transpirați ai unei camere de la subsol sau demisol și-un iz de pisică impregnat în aer. Imaginează-ți sacul de dormit și picioarele desculțe lipăind prin magazin.
Imaginează-ți ninsoarea, sania și rimelul meu întins.
Imaginează-ți un colț de cameră cu mese întinse, degetele împletite și cineva cântând Death Cab for Cutie la chitară. Imaginează-ți Sweet Child O’Mine dansat îmbrăcați în același pulover. În același timp. La propriu.
All hope is gone…
Te-am văzut de prea multe ori plecând. Și de mult mai multe ori am plecat eu. Când pleci tu, eu fac strategii să mi te-aduc înapoi. Când mă opresc din plâns și mușcat din pumni. Când plec eu, alerg până când uit cine sunt. Pentru că m-am definit prin tine. Și-atunci mă sperii. Tare. Patologic.
And that is what’s wrong with me. Pentru cei ce mă credeau perfectă și încă nu mi-au văzut atacurile de panică și cum sunt când nu mai sunt puternică.
You prove wrong to those who say that nothing is impossible. Because you do it for some time, now. The impossible. For me. Nothing.
Homes
Fiecare blogger pe care îl citim ne lasă, mai mult sau mai puțin, să intrăm în viața lui. Un pic în casa lui. În camera lui.
Am să vă povestesc de casele bloggerilor pe care îi citesc eu, case în care n-am fost niciodată, habar nu am cum arată, aberez imaginativ, dar case în care intru aproape zilnic citindu-i. Așa simt eu ca e “acasă” la ei.
Acasă la Tomata e cald. Are crenguțe desenate pe pereții luminoși și e o casă în care te trezești devreme tare, faci o cafea și tastezi calm la un laptop cu lidul neaparat roșu. Se-aud lăbuțe de mai mulți căței pe hol chiar dacă apare doar unul. E o casă cu ferestre luminoase și draperii scumpe și cu multe fotografii înrămate pe rafturile bibliotecii. Da, casa ei e ca o dimineață caldă.
Acasă la Richie nu ajungi direct. Intri pe poartă, treci prin curte, te joci cu un câine sau nu, și-apoi intri în casă. Camera lui e luminată cald de lămpi de citit. Rafturile pornesc direct de pe parchet și-s destul de organizate încât să intimideze, și se ridică pline până aproape de tavan. Cărți, filme, suveniruri. Un singur fotoliu și ăla miroase a parfum bărbătesc când te așezi. Hm. Rar și discordant dar frumos se mai văd eșarfe colorate, mănuși de damă pe-un colț de masă sau post-its fosforescente pe birou. La Richie e liniște de film, carte sau somn.
Acasă la Evergreena e fain. În camera ei e lumină colorată și așternuturi moi și pufoase sunt aproape permanent întinse pentru că e o cameră de visat. Neapărat un animal de pluș de strâns în brațe și ar trebui o pisică. E o cameră în care o pisică s-ar plimba confortabil. Camera ei dă spre balcon. Sau trebuie. Rafturile sunt joase și au tot timpul cel puțin două pahare de vin cu picior înalt. Vinul neapărat roșu. Un pahar cu urme de ruj. Pereții sunt diferiți la culoare și perdeaua e mai scurtă și nu ajunge până jos. E o cameră în care te așezi direct pe covor după ce dai drumul la muzică. Nu pe canapea sau pe scaune. Direct pe jos, sprijiniți de mobilă, ca la mine acasă.
Când ajungi la Arashi știi exact că ai ajuns exact unde trebuie, te simți perfect și habar n-ai cum o să-ți petreci timpul acolo. E o casă dinaia în care de fiecare dată găsești ceva de care să te minunezi. Ceva foarte nou. Sau foarte vechi. Într-un colț stau prea multe rucsacuri teanc și biroul e prea plin de foi și cursuri, par de fiecare dată aceleași și niciodată nu știi ce e pe ele. Și nici nu-ți pasă. Fotoliile sunt făcute să te odihnească, miroase a cafea la orice oră și lumina câteodată adoarme. Biblioteca e mare și plină de cărți groase dinalea de au coperțile cartonate și colorate. Și întotdeauna vezi o carte care pare acolo dintotdeauna dar poți să juri că n-ai mai văzut-o acolo de câte ori ai fost până atunci. E casa care ai vizita-o la nesfârșit că te îmbogățește. De fiecare dată.
La Boss intri încet și ieși trântind ușa. Că așa se iese de la ea. Casa e toată la vedere de cum ai pășit înăuntru. Are canapea roșie exact ca a mea și un singur colț de casă e întunecat. Restul e luminos. E o cameră fără uși interioare, înconjurată de terasă. E o casă mică, primitoare și care agită. Și cu doi oameni în ea și tot ți se pare goală și te îndeamnă la party-uri zgomotoase. Îți vine să te apleci să cauți picupul și vinilurile sub canapea, răscolești în frigider după ultima sută de vodkă și cumva găsești oricând pișcoturi străine și scumpe în cutii sigilate de tablă. Și când ieși și trântești ușa îți ia și senzația de siguranță că tocmai ai fost acolo… îți vine să te întorci să mai intri încă o dată.
Va urma…
Un început ca o continuare
Sunt amețită de gânduri și idei. M-au năpădit toate. Și știu că mă înțelegeți. Chiar și cei care nu cred în planuri, promisiuni și rezoluții și-au pus, nevoiți sau de bună voie, toate planurile, direcțiile și ideile în standby câteva zile cât să treacă artificiile, bautele și fripturile. Și-acum trebuie reluate, începute sau continuate. Pe mine m-au năpădit toate deodată.
De mâine mă reîntorc la birou. Lucrez într-un birou aglomerat și oarecum vesel. De mâine începem anul nou de muncă cu nimic altceva decât cu restanțele de anul trecut. Hm. Un început ca o continuare.
Petrecerea de revelion a fost frumoasă tare. Veselă, punk, colorată și exact cum trebuie să fie o petrecere. Oamenii mei, aer de Brăila, București și Târgu Mureș, șuvițe albastre, mohawks, narghilea cu fum de pepene galben, dansuri în sincron, tunuri de confetti, crenguțe de vâsc, papioane, rochițe, glitter, şampanii dulci și hohote de râs. Adi și Cami au scris despre. Pentru că a fost o petrecere ce merită povestită. PUNKvelion 2013.
Un început ca o continuare. Direcția o știu. Trebuie doar să descopăr ce-am făcut cu ambiția. Și să o reactivez.
Din când în când se mai aude câte o pocnitoare întârziată aruncată de oameni care încearcă să lungească starea de standby sau să sublinieze continuarea și nu începutul.
Zâmbesc. Aștept o prietenă care vine din Iași cu tot Clujul în privirea ei gri. Și-o să continuăm începutul ăsta frumos.
Flip, Sip, or Strip!
Au mai rămas trei zile din anul ăsta. O nimica toată. Sau exact cât trebuie ca să ți se schimbe tot universul. În trei zile poți străbate jumate de continent până la mine, în trei zile pot muri, mă pot îmbolnăvi din nou, mă pot îndrăgosti, îmi pot da demisia (pentru că, da, azi sunt la birou), pot dezerta de la planurile comune de party, mă pot certa cu tine sau mă pot sinucide cu câteva sute de de ce-uri.
În trei zile se poate plănui o superpetrecere de revelion. Cu cât mai multă lume cu atât mai mulți nemulțumiți și mofturoși. Cu atât mai fun dacă everybody will bond. În trei zile poți avea program scurt de muncă, merge la un grătar, vizita un oraș vecin, colinda prin hipermarketuri, bea ceaiuri calde în cafenele mici, conduce fără scop prin oraș, vopsi și tunde părul, cunoaște cinci oameni noi, umple un portbagaj cu băutură, despodobi și împodobi din nou bradul scuturat de pisici, bea opt pliculețe de fervex, lua două salarii, pierde trei kilograme, găsi suflet pereche, pierde suflet pereche, scrie o postare și trimite patru sms-uri erotice. Sau se poate dormi. Mult. Cu pauze de nimic.
Unele depind de alegerea mea/noastră. Unele nu. Unele depind de alte alegeri. Unele dau alte opțiuni.
Eu aleg să sfârșesc anul ăsta pe ton vesel. Cu zâmbet și păr tapat. Aleg un 2013 bun. Curat. Și neapărat cald. Dar sălbatic, nebun și pasional. Plin de schimbare, călătorii și sentimente. Aleg să fac nu să dorm, să iubesc nu să mă cert/invidiez/fiu geloasă, aleg să zic și demonstrez nu să tac, aleg să vin nu să plec, aleg să nu mai aștept. Aleg să ceva nu să nimic.
Vă doresc pârtii cu zăpadă curată, cărucioare de market pline de sticle cu băuturi fine, carduri alimentate, mașini puternice, case calde, frigidere pline, fulare parfumate, tangouri la sentiment, numărătoare inversă plină de optimism, sărut fierbinte la 12 noaptea, îmbrățișări în grup, șampanii pe covor și neapărat un suflet în care să vă oglindiți perfect.
Douămiidoisprezece
Nu ştiu dacă în alţi ani am avut impulsul, timpul sau nevoia să trag aşa linie la sfârşit şi să analizez dacă dă cu plus sau cu minus. Dar m-a prins anul ăsta un guturai şi înafara faptului că te umple de pastile, îţi ia mirosul şi gustul şi te îngroapă într-un morman de şerveţele mentolate, guturaiul te izolează şi-ţi dă timp. Timp să te gândeşti, să tragi câte linii vrei şi să faci toate calculele posibile.
2012, la mine, a dat cu plus la Continue reading
Santa Baby – Musical Mood
Santa baby, slip a sable under the tree, for me
I’ve been an awful good girl… Santa baby, and hurry down the chimney tonight
Santa baby, an out-of-space convertible too, light blue
I’ll wait up for you dear… Santa baby, and hurry down the chimney tonight
Think of all the fun I’ve missed
Think of all the fellas that I haven’t kissed
Next year I could be oh so good
If you’d check off my Christmas list
Boo doo bee doo
Santa honey, I wanna yacht and really that’s not a lot
I’ve been an angel all year… Santa baby, and hurry down the chimney tonight
Santa cutie, there’s one thing I really do need, the deed
To a platinum mine… Santa cutie, and hurry down the chimney tonight
Santa baby, I’m filling my stocking with a duplex, and checks
Sign your ‘X’ on the line… Santa baby, and hurry down the chimney tonight
Come and trim my Christmas tree
With some decorations bought at Tiffany’s
I really do believe in you
Let’s see if you believe in me
Boo doo bee doo
Santa baby, forgot to mention one little thing, a ring
I don’t mean a phone… Santa baby, and hurry down the chimney tonight
Hurry down the chimney tonight
Hurry down the chimney tonight