In case you didn’t already know…

by

Yeah, you make me happy! Miezul ăsta de noapte mă găseşte îmbibată în cafea cu lapte. Gipsi (iniţial pisica cu numele Pisica pentru a o putea alinta ‘pisica Pisica’) toarce incontrolabil. Scriu articole cu umerii lăsaţi. Recitesc fraze cretine. Vroiam alte amintiri din ziua de azi. Vroiam alt gust pe marginea cănii de cafea şi alt miros la încheietura mâinii. Nu ştii să mă convingi deşi din start ştii că eşti singurul care poate. Foarte uşor. Trebuie doar să ai cea mai mică intenţie. Azi n-ai avut-o. Şi azi-ul e întotdeauna irecuperabil. N-am inspiraţie şi n-am nici chef. Citesc poveşti erotico-vulgare în episoade amestecate cu filosofie comunistă şi mă regăsesc în fiecare personaj feminin mai mult sau mai puţin, în părţi mai bune sau mai rele. Azi aş iubi o femeie. Mâine iar pe tine.

…de pe 16 septembrie anul trecut.

My cat, his drumsticks and your time owl

by

Un vis de o noapte-n urmă visat urât pe trei perne diferite.

Pisica neagră îmi dă superstiţii, zgomot turbat de tobe îmi fură echilibrul gândurilor şi timpul ăsta e nefericit de cât de fericit ar trebui să fie.

O perioadă grea. Ce-nseamna despărţiri, distanţe, schimbări şi griji de stare. Că-i începutul greu de toamnă ce cere de la noi concluzii şi hotărâri, decizii şi direcţii. Pe care nu le-avem şi-ar trebui. Exact ca Luke’s dark day. These are my dark days. Când tac şi poate par indiferentă. M-ascund şi plâng imediat ce nu mă vede nimeni. Când îmi repet, eu mie-n gând că o să fie bine, că o să reuşesc şi că mai e puţin. A mea nu-i dramă, ştiu. Şi poate nici a ta. E doar o perioadă grea ca un drum prea lung într-un compartiment aglomerat în care nu îţi poţi întinde picioarele, ţi-a amorţit un umăr şi lumina de pe hol îţi bate fix în ochi. E ‘vreau mai repede acasă’ repetat obsesiv cu ochii închişi deşi dacă întreb ce-nseamna acasă sau unde e acasă n-aş şti să zic exact.

Winter is coming…

O toamnă, o iarnă şi un sfârşit de an spart în câteva zeci de piese de puzzle. Dacă un om, o întâmplare sau o stare ia forma potrivită să-ntregeasca poza sau tabloul propus sau visat, atunci să vină sau să stea. Şi dacă nu. Atunci să tacă sau să plece.
Bună dimineaţa! Săptămâna asta aşternem. De săptămâna viitoare dormim exact cum ne-am aşternut. Pilota-n colţ, lângă calorifer. Cât de greu poate să fie?

Life would be so much easier if we just had the source code.

Coffee based life form

by

Dimineţile încep cu miros de cafea fierbinte. În cursul săptămânii e coffee to go de la chioşcul de jos, băuta în drum spre birou. Fata de la chioşc apasă butonul de cum mă vede de departe că mă îndrept spre ea. Şi ajung la timp să aud zumzetul aparatului care macină cafeaua înainte să o fiarbă. Sâmbăta dimineaţă şi duminica dimineaţă trebuie să înceapă cu a mea cană imensă de cafea fierbinte la ibric, limpezită cu lapte proaspăt şi rece. Nu pot vorbi, scrie, gândi sau plănui ziua fără să îmi beau cafeaua.
Cineva vrea să descriu lumi. Lumi în care oamenii încap câte doi în cada plină cu apă fierbinte şi spumă cu miros de şerbet de căpşune şi stau cu orele citind cărţi faine în engleză chinuită (de cititor, evident).
Altcineva îmi spune să scriu azi ceva frumos. Şi m-am gândit că aş putea scrie doar în dorinţe. Dorinţele ne sunt frumoase întotdeauna şi, cu destulă imaginaţie, poţi din dorinţe crea lumi perfecte. Lumi în care toate rochiţele sunt fără bretele şi toate ceasurile noi, cumpărate, încep să ticăie brusc după câteva ore bune de când intră în posesia noului stăpân. Şi cred că ticăie în ritmul lui, al stăpânului. Lumi în care canapelele sunt mici, matematica uşoară, cărţile vândute cu tot cu timp să le citeşti, analizele întotdeauna bune şi dragostea împlinită. Lumi clişeu cu pisici (un pisic, doi pisici) negri sau albi, portocalii sau cei mai gri, cu eşarfe asortate pisicilor şi cu tenişi comozi. Lumi cu amandine şi dots, cu prieteni ce ştiu să picteze pisici pe cercei sau prieteni ce ştiu să gătească cele mai bune ciuperci. Lumi în care pereţii se împodobesc cu amprete colorate de palme, cutiile de lemn cu arici îndrăgostiţi şi încheieturile mâinilor cu brăţări de aţă colorată. Lumi în care după ce imi termin cafeaua mai gasesc intotdeauna o gură de cafea în cana ta. Lumi în care concediile de 5 zile se aprobă în câteva minute şi în care 5 zile înseamnă de fapt de pe şapte până pe şaptesprezece ale lunii. O lume în care o să mă iei de mână, o să mă priveşti în ochi şi o să-mi spui: sunt fericită.

Dear eyelashes, wishbones, dandelions, pennies, shooting stars, 11:11, and birthday candles, DO YOUR JOB!

When you’re buying books, you’re optimistically thinking you’re buying the time to read them

by

Mi-a cumpărat ieri Tropicul Cancerului. Mi-a făcut o surpriză. M-a sunat şi mi-a zis că tocmai ieşea din librărie cu tropicul în ţiplă/mână. Nu a aşteptat până acasă să mi-l dea. Mi-a zis cu câteva ore mai devreme să am mai mult timp să mă bucur de surpriză. Aşa îmi place mie. Câteva ore de sms-uri cu fragmente din carte. Mă cunoaşte.

În geantă am Good Omens. În loc de semn de carte am o foiţă de cub pe care notez cuvintele pe care nu le înţeleg. O carte frumoasă şi, culmea, reconfortantă, dar în care înaintez greu. Nici nu mai zic de Kushiel’s dart şi cât îmi doresc să o citesc.

Pe noptieră am Incest neterminată. Nici nu mă mai gândesc că aş reciti Foc. N-o am. O caut. Şi nici n-am terminat Lucruri transparente, cartea cadou. Cartea cu motanul, primită de la Cluj doar am răsfoit-o.

Jocul lui Ender am terminat-o datorită, graţie şi mulţumită drumurilor cu trenul. Şi e o carte aşa mică şi aşa frumoasă.

Vreau înapoi timpul de citit. Vreau înapoi orele în băi calde cu spumă şi cărţi cu colţurile ude. Vreau înapoi liniştea şi starea odihnită şi perfectă pentru citit.
Sunt prea obosită să fac planuri, prea obosită să ascult muzică, prea obosită să încerc. Sau să citesc. Mă odihnesc puţin şi rapid să pot rezista unei noi runde.

Azi îmi depun cerere de concediu. Vă rog să-mi aprobaţi câteva zile libere să citesc. Mulţumesc.

No purpose or place

by

You met me at a very strange time in my life… We have no Great War. No Great Depression. Our Great War’s a spiritual war… our Great Depression is our lives. We’ve all been raised on television to believe that one day we’d all be millionaires, and movie gods, and rock stars. But we won’t. And we’re slowly learning that fact. And we’re very, very pissed off.

Totul în jurul meu, brusc, a început să se agite. Totul se mişcă şi mută, se schimbă şi învârte într-un zgomot infernal. E ca în nopţile când adorm cu fereastra deschisă şi dimineaţa la 5 mă trezesc în zgomotul maşinilor mari care ridică tomberoanele de gunoi, motoare vârâind şi ambalând, lovituri de metal pe metal de la tomberoanele imense ce se balansează în aer, zgomotul prăbuşirii lor pe asfalt la loc.
O întreagă lume care şi-a pus în cap să vorbească tare şi răstit deodată şi să-mi strice, liniştea sau echilibrul.
Ghinioane mici şi infinite, probleme făcute de alţii pe care încerci să le rezolvi, decizii ce le-ai gândit şi sfătuit bine şi care luate invers ţi se întorc tot ţie în cap, momente vechi de neatenţie sau de lăsat garda jos. Ţi se întorc brusc, meritat sau nu, precum căldări de apă rece. Te înfurii şi încerci să le iei pe rând. Te enervezi pe neputinţă şi pe compromisuri. Simţi sacrificii mici până la sânge.
Spui stop mai mult forţat. Te depăşesc toate. Pleci. Neîndreptăţit şi cu stomacul strâns de nervi.
Pui faţă-n faţă omul care eşti şi omul care vrei să fii. Şi urmăreşti.

After fighting, everything else in your life got the volume turned down

Toate ferestrele spre lume sunt închise. Vezi tomberoanele trântite, cu coada ochiului dar tu auzi doar muzica din capul tău.

One day I will find the right words, and they will be simple

by

Îmi iau sentimentele şi mi le împachetez în ziare vechi legate la capete cu elastice colorate. Bag senzaţii la păstrare, alternate cu amintiri bizare în borcane închise ermetic de capace cu filet. Capsez dorinţe expirate în cutii de tablムgalvanizatムşi-apoi pe toate le aşez pe rafturi ingrăƒmăƒdite într-o căƒmara din care ies prea repede pentru că mă sufoc. Atribui rafturilor etichete ce-ar trebui să mă organizeze în gesturi. Pun mirosul lumânărilor de cafea, cubuleţe de pepene galben, suc de roşii băut în pahare cu picior, batoane de Dots şi ceşcuţe de cafea cu vişinată. Eliberez în mine, respir, mi-ascult bătăi de inimă şi-alung migrene.
Rafturi pline cu viaţa mea. Într-o casă unde am să te duc. La munte.

Mi-e dor tare de tine. Câteodată cred că doar mi te-am imaginat.
Nici măcar nu mi-e dor de cine eşti sau cum pentru că nu te cunosc ci doar de cine îmi imaginez eu că eşti şi cum. Pentru tine şi cum mi te imaginez am să rezerv câteva nopţi de toamnă.

Promisiunile le fac în gând. Cu voce tare vorbesc doar în imagini fără timp. Maşini albastre şi hamace. Rucsace rucsaci rucsacuri, Europa şi-o tarabă de lemn în Piaţa Muzeului.

Cu voce tare am zis la mulţi ani, azi. În gând i-am promis că voi reuşi tot ce ea şi-a dorit să reuşesc. Pentru că la ea găsesc tot timpul rezerve de încredere. În mine.

17 septembrie

by

Despre 17 septembrie am să-mi aduc aminte toată viaţa.

Data asta o să-mi amintească despre toate scrisorile de dragoste scrise noaptea şi lăsate în buzunare sau încălţări să le găsească dimineaţa. Despre sandvişuri la sandvişmaker, fierbinţi şi împachetate pe care i le dădeam cand oprea un minut în faţa porţii mele. Despre 17 septembrie la prânz, când a intrat pe poartă cu buchetul în mână şi m-a vazut în prag şi i-au dat lacrimile. Despre noaptea dinainte când după mult timp am dormit despărţiţi şi am vorbit la telefon. Despre drumurile prin munţi cu matizul roşu sau fiatul uno. Despre convingerea că este pentru totdeauna şi siguranţa că suntem facuţi unul pentru celalalt. Despre mâna mea în mâna lui puternică. Despre vrem copii. Despre suntem cei mai tari şi putem orice. Despre mi-aş da viaţa pentru tine şi aş muri fără tine. Despre flori şi maimuţoi de pluş. Despre petreceri surpriză şi cadouri gandite. Despre prieteni şi concedii. Despre cel mai frumos şi mare brad. Despre nopţi de film şi prăjituri de casă. Despre corturi, jocuri de canastă şi mim. Despre vals şi romanţe cântate la ureche în legănarea dansului. Despre karaoke şi o cravată albastră de firmă pe care am băgat-o la maşina de spălat. Despre dor şi pasiune. Despre dezamăgire şi gelozie. Despre nopţi de plâns şi cerut iertare. Despre ieşiri violente si telefoane aruncate în parbriz. Despre neîncredere şi depresie. Despre singurătate şi te implor. Despre cum am fost şi cum am ajuns. Despre cioburi şi jigniri. Despre nebunie in privire şi aburi de alcool. Despre forţă şi şantaj. Despre mai dă-mi o şansă. Despre degeaba. Despre durere, disperare şi ranit intenţionat. Despre ajutor ţipat în telefon. Despre 17 septembrie şi despre mine.

Azi am să-mi sterg ochii, am să mă foiesc în casa goală, am să mă îmbrac în negru şi am să plec la munte. Acolo unde nu contează că azi e 17 septembrie.

All of my endings are waiting to begin

by

There’s no present. There’s only the immediate future and the recent past.

Lumea vorbeste de happy endings.

Pentru că nu există povești fără sfârșit; …; pentru că întotdeauna e loc de un nou început;… Happy endings are still endings.   De la Endarea cu nume predestinat.

There are no happy endings… doar în filme. şi în cărţile proaste. în viaţă, dacă s-a terminat, ceva n-a mers bine. încă n-am trăit un sfârşit care să fi fost fericit. De pe Blogu’ lu’ boss.

Eu trăiesc de ceva timp într-un sfârşit ce parcă nu se mai sfârşeşte să-mi pot începe începutul. Începutul unui alt sfârşit.

Trăim aşa cu o senzaţie de temporar, ce facem acum e pentru mai târziu… şi nu mai ajungem odată la acel mai târziu. Proiectăm un plan într-un viitor pe care nu-l mai ajungem. Nu trăim pentru acum. Azi. Pentru noi acum. Trăim cumva pentru nişte noi pe care îi putem sau nu vedea în viitor, trăim cu o presupunere de adulter, o nesiguranţă fără semnătură, o neîncredere preventivă şi un tipar proiectat pentru un viitor doar imaginat(eventual de societate şi nu de noi). Noi suntem ăştia de azi, ăştia care azi ne privim în ochi şi cât ne iubim sau urâm azi e ceea ce contează. De asta câteodată arunc finaluri revocabile, de asta simt că iubesc pentru totdeauna chiar dacă nu cred în monogamie, pentru că momentul când o spui, o faci şi o simţi e cel care contează nu cel care a trecut şi nici cel care crezi/speri că o să vină.
Nu putem trăi doar programat. Doar pentru rezultate ulterioare. Doar pentru sau prin siguranţă fabricată. Trebuie să trăim în moment, în azi, în viitorul imediat. Ăla în care sunt sigură că mă ţii de mână. Pentru că pot simţi palma ta lipită de palma mea.

Ascult azi Circle – Slipknot

So, so you think you can tell heaven from hell?

by

Mi-e ciudă pe oamenii care nu vor să iubească la fel cum mi-e ciudă pe oamenii care nu recunosc că iubesc. Şi mai sunt câteva categorii.

Dragostea înseamnă să agăţi de o braţară două pietre culese împreună şi să străbaţi apoi jumate de ţară să-i faci o surpriză. Dragoste înseamnă să-i spui te iubesc din tren şi-apoi să te bucuri că nu şi-a dat seama că eşti în drum spre ea. Dragoste înseamnă oftatul confortabil în prima îmbrăţişare pe ziua aia sau refuzul fierbinte şi pasional de a da drumul la îmbrăţişare oricând. Dragoste înseamnă să o aştepţi când iese de la examenul de licenţă fără să ştie. Dragoste înseamnă să îi iei celuilalt fiecare vis mărunt şi să încerci să i-l faci realitate. Înseamnă să cumperi cadouri de dor, sau să-i priveşti ochii zâmbind în timp ce porţi mândră urma vineţie a sărutului pe gât, înseamnă să se vadă fără să spui, să se simtă doar când priveşti, să se împrăştie când recunoşti. Şi astea le-am văzut în jurul meu. Le-am simţit. M-au molipsit. Prietenii mei iubesc aşa.

Azi sunt alintată şi lentă şi ştiu c-ai să mă ţii lipită de tine încercând să mă vindeci. Reuşind.

Dragostea înseamnă cafea fierbinte sorbită clipind şucar, bruschete calde ronţăite şi ouă ochiuri mâncate cu aceeaşi furculita.
Azi lăsăm fricile şi grijile deoparte pentru că e mijlocul lui septembrie şi pentru că azi te iubesc puţin mai mult.

And did they get you to trade
Your heros for ghosts?
Hot ashes for trees?
Hot air for a cool breeze?
Cold comfort for change?
And did you exchange
A walk on part in the war
For a lead role in a cage?

Inspirational azi: Vreau să stau şi eu aici.

There are nights when the wolves are silent and only the moon howls

by

Nopţile cu lună plină mă ţin trează. Cu lumina, cu starea, cu ideea.

Azinoapte pisica mea a reuşit cumva să deschidă plasa de la geam, să iasă pe pervazul îngust, să închidă plasa la loc şi să vină în dreptul geamului să plângă că vrea înăuntru, prin plasă. Am intrat în panică evident pentru că nu aveam cum să deschid plasa fără să arunc pisica în gol, şi ea nu înţelegea de ce nu o primesc înăuntru.

Rău fizic. Am renunţat la alune. Azi doar struguri.

M-au apucat iar grijile şi stările încordate dar nesomnul m-a făcut alintată. Am pus nervii şi stresul pe seama lunii, pe seama frustrării, pms-ului, elfilor, stratului de ozon, animalelor din pădure, lui Voldemort sau câinilor de preerie. Dar când nu-i sezonul niciunei categorii sau cauze mi se face brusc teamă că e permanent, că am înnebunit. N-am răbdare, n-am putere şi nu prea am voinţă. Nu suport, nu pot şi nu vreau.

Pentru sfârşitul de săptămână mi s-a îndeplinit muntele, nu marea. Deci sâmbătă noapte voi practica un fel de terapie tâmpită dar funcţională, numărând stele vizibile pe cer senin, în munţii Vrancei. Şi instaurarea calmului prin cură de răcoare rarefiată.

Cafea cafea cafea. De ce n-am în sidebar o poză cu pisica mea?! Voi.