Love/sick

by

Aproape miezul nopţii. Cu o mână răscolesc în bolul cu alune. Ronţăi. Apoi smulg boabe de strugure dulce şi îmi clătesc gustul sărat.

La Tomata am citit câte şi mai câte întâmplate în anul naşterii ei. Mi-a dat dorinţa de a şti şi-n anul meu ce alte evenimente importante s-au mai întâmplat. Pe lângă, evident, naşterea mea. Şi am aflat că m-am născut în anul în care s-a confirmat existenţa lunii lui Saturn, Janus. Anul în care Marin Preda publică Cel mai iubit dintre pământeni (e şi anul în care el moare). M-am născut în anul în care are loc primul festival rock în Uniunea Sovietică şi în care Iron Maiden lansează primul album; anul în care AC/DC lansează Back in Black, CNN-ul ia naştere oficial, moare John Lennon împuşcat, Ian Curtis de la Joy Division e găsit spânzurat, PacMan se lansează; anul în care se naşte Jenson Button (F1), Nick Carter de la Backstreet Boys, se lansase telefonul fix, fără fir (cordless phone); anul cu The Shining, The Blue Lagoon, Star Wars Episode V: The Empire Strikes Back, Dallas şi MASH.
Mai erau multe. Greve, erupţii de vulcani şi câteva detronări.

Ce e mai interesant de-atât, este că treizeci şi unu de ani mai târziu au loc evenimente de trecut în agendă precum: premiera Dexter sezonul 6 pe 2 octombrie, House sezonul 8 pe 3 octombrie, Californication sezonul 5 tocmai prin ianuarie anul viitor, Misfits sezonul 3 pe 11 noiembrie, Big Bang Theory sezonul 5 pe 22 septembrie, How I Met Your Mother sezonul 7 pe 19 septembrie, The Mentalist sezonul 4 pe 22 septembrie, Fringe sezonul 4 pe 23 septembrie. Nu-s în ordine, ştiu.
Facem planuri de toamnă-iarnă cu episoade noi nouţe  nou-nouţe, cu ceaiuri calde cu feliuţe plutitoare de lămâie şi linguriţe prea dulci de dulceaţă de nuci verzi. Dulci de dulceaţă. Hmm.
Până atunci ce-ar fi să mai vedem încă o dată marea?!

Concret şi scurt

by

Azi încă nu-mi pot defini starea, de aceea v-am pus în dreapta poza cu ale noastre căni de cafea când încă erau pline, dimineaţă. Azi e iar despre târg şi brăţări, despre Dunăre şi role, despre biciclete şi căţei, despre dreamcatchere şi păpuşi voodoo. Azi am unghii date cu lac mat, şuviţe de păr prea alb şi chef de somn sub sălciile de pe mal. Azi este despre o cafea prea scumpă, un frigider fără doze de Tuborg tropical şi poze, multe poze.

N-am inspiraţie şi nu mai vreau nimic bun. Vata de zahăr, pe băţ, e toxică, Dots vine cu drame şi cartofii prăjiţi îs prea departe.

Duminica asta o să stăm pe malul Dunării, o să facem brăţări colorate pe care o să le vindem imediat doi metri mai în spate unde standul nostru e bătut de vânt. Zâmbet vouă pentru azi şi mulţumiri celor ce ieri mi-au asaltat standul cu cereri şi complimente.

Still hope to be part of a wordless briefcase exchange someday

by

O dimineaţă prea devreme pentru sâmbătă. O atmosferă de sfârşit de vară mai degrabă decât început de toamnă. N-am chef de scris, doar de simţit. Vreau zile alintate, multă cafea şi Tropical Tuborg.

V-aştept la târg şi azi şi mâine, pe malul Dunării, la foişor. Ieri toată lumea mi-a zâmbit. Azi am să-ncerc să-ntorc favoarea.

Am stare antisocială şi plan extrem de social tot weekendul. N-am inspiraţie şi nici voinţă. Aş sta, aş face noduri, aş citi şi-aş mângâia un câine tolănit. Nimic mai mult. Sau poate aş mânca ceva bun. Dots. Batoane Dots.

Plictisitor, dar vă mai spun că o pisică neagră stând bărcuţă pe-un prosop albastru lângă o perdea de voal portocaliu şi pe o canapea foarte roşie formează o imagine frumoasă tare. Sau tu dormind cu toată pilota galbenă strânsă în braţe, sau tu plimbându-ţi rochiţa cu floricele şi fără bretele prin casă sau…

Toate îs de privit şi de tăcut. Vreau să tac. Tăcerile îs foarte importante. Câteodată mai importante decât orice altceva ai încerca să spui.

Vulnerable light

by

…as my memory rests but never forgets what I lost…

Lumina zilei de azi chinuie. Dă stare de somn întrerupt, de lene moale şi de cafele cu frişcă. Lumina de azi e odihnitoare deşi dă un fel de oboseală plăcută.
Am senzaţia că toată lumea se forţează şi agită aiurea zilele astea. Toţi vor să demonstreze cumva că întorşi din concediu pot ţine ritmul, pot relua activitatea la potenţial maxim şi pot reveni la încruntările zilnice. Nimeni nu recunoaşte că vara te reprogramează, îţi şterge memoria şi te lasă vlăguit de senzaţii. Nimeni nu recunoaşte că aerul de munte, mirosul de mare şi starea de libertate din vacanţă îţi fac aproape imposibilă readaptarea la miros de cerneală de print, zgomot de imprimante, bâzâituri de fax şi aer închis de birou.
O zi cu o lumină de tras fotoliul mai aproape de fereastra întredeschisă, de încercat să prinzi cât mai mult din ea pe pagina unei cărţi vechi, de respirat aer ud şi de gândit la toamnă.

Inspiraţional de azi. Corey si Steph.

So-called disasters

by

Apar de niciunde şi nu se mai termină. Le tratez cu struguri dulci şi piersici imense şi mult prea coapte. Dacă aş cunoaşte un bărbat destul de nebun încât să se amuze de plăcerea mea de a viziona Gilmore Girls şi puţin peste limita întâlnită de nebun încât să-mi cânte intro-ul, atât de frumos şi natural, probabil aş crede că nu îmi mai trebuie nimic altceva…

Dar cine are norocul ăsta? Nu-i cazul să mă plâng dacă îmi analizez lobul urechii stângi îmbogăţit cu o minusculă pisică alintată sau lobul urechii drepte pe care strălucesc nu mai puţin de două stele de argint. Deci, da, atingerea ta doare câteodată. De necrezut.

What a season to be beautiful without a reason…!

The optimist proclaims that we live in the best of all possible worlds; and the pessimist fears this is true. Eu îs jumi-juma azi. Şi mi se pare că mai pesimist de-atât nu are cum să sune. Dar zâmbesc pentru că berea încă e bună rece, miezul zilei încă ne-arată de ce am merge în extrasezon la mare şi nopţile se dorm mai bine cu ferestrele deschise.

Pregătesc brăţările pentru târg, îmi doresc şuviţe creţe şi-atât. Nici măcar nu-mi doresc mult. Să-mi treacă oftatul!

Frame every so-called disaster with these words ”In five years, will this matter?”

Make peace with your past, so it won’t screw up the present

by

(tumblr)

Dimineţi devreme de duminică după nopţi imorale cu vin alb şi ţinte mici de-argint. Încă simt fierbinte jumătate de spate lipit moale de braţul meu stâng. Trăiesc fiecare minut pe rând cu frica fatală că nu îmi voi aduce aminte nimic din ce se întâmplă acum. Nu ştiu de ce…

Trag greu după mine un trecut negru. N-am omorât pe nimeni să trebuiască încă să plătesc pentru greşeala de a te fi iubit. Cumva încă plătesc. Pentru că mi-am dat seama că trebuie să mă opresc. Mi-am acceptat întotdeauna iubirile trecute ca fiind parte din mine, le-am recunoscut şi am fost mândră de fiecare sentiment în parte, de fiecare om în parte. Nu credeam că am să ajung să mă încrâncenez în invocări stupide de divinităţi răzbunătoare care să te facă să simţi prin ce trec. Prima senzaţie de palmă rece, fulgerătoare şi extrem de dureroasă pe care o vei simţi va fi pentru că ţi-am dorit-o eu. Fericirea, sinceritatea şi iubirea n-au nici o legătură cu modul tău de a trăi. I pitty you…

Dragostea şi prietenia au gustul piersicilor coapte, au mirosul fresh, oceanic sau dulce şi cald şi culori puternice precum albastrul marin sau roşul vamp. Dragostea şi prietenia înseamnă  fac orice pentru tine.

Şi oricât de multe dezamăgiri ai adunat, oricâte nopţi de plâns isteric ai bifat, oricât de mult ai pierdut pe încredere prost direcţionată şi înşelată all that truly matters in the end is that you loved.
Două steluţe şi-o pisică. De-argint. Un dreamcatcher roşu aprins şi-o brăţara nemţească. Curaj invidiat într-un zâmbet moale. Liniştea mea din tine. Duminică la prânz, cafeaua încă fierbinte în cană. Un târg, un plan şi-o viaţă. Vreau să creştem mari şi să o facem fericită…

Până atunci over prepare, then go with the flow!

I’m starting to question my tendency to doubt myself

by

Bine aţi venit pe lizu.ro

Starea închisă şi de umeri grei pe care o am o să mă ajute cumva să intru în ritmul obişnuit de a posta pe blog. Cumva pe blogspot postam din reflex toate stările şi gândurile mele şi nu vreau ca acest lucru să se schimbe pentru că cei ce m-au citit atâţia ani de aceea probabil au continuat să revină pe al meu blog frustrat. Doar că acesta mi se pare aşa elegant şi nou nouţ şi mi-e frică să nu-l stric cumva cu angoasele mele.

Încet încet am să-l fac acasă. Am să public în ferestrele lui prea albe poveşti de dor şi cu pisici negre, poveşti de dragoste sau sclipiri de neîmplinire, poveşti de călătorii visate sau avute, un plan sau o idee idioată, un zâmbet cretin sau o senzaţie dată de-un om frumos, o muzică dintr-o obsesie sau un film văzut după miezul nopţii. Şi-atunci o să îl simt eu. Atunci o să-l iubesc. M-am pierdut prea mult în tutoriale de cod şi widgets şi am uitat că lizu.ro e eu dacă scriu în el.

Sunt nedormită de la un coşmar ce-mi tăie răsuflarea de câteva zile. Sunt fără energie de la o grijă ce mi-o consumă pe toată, sunt puţin pesimistă pentru că s-au adunat prea multe. Dar e o vineri abia începută, e un sfârşit de săptămână în care aştept şi eu ploaia aia de vesteşte toamna şi care la unii a ajuns deja şi vine o dupamiaza în care o să mă plimbi şi-o să-mi spui că va fi bine, o să-mi cumperi shaorma picantă şi-o să râzi de îngrijorarea mea.

Cele mai bune bomboane de ciocolată încă sunt pe biroul meu, cea mai frumoasă brăţară lucrată e la mâna mea, cei mai frumoşi cercei cu pisici negre îi port la urechi şi cea mai frumoasă bluză cărămizie cu cea mai frumoasă eşarfa patată de mov aşteaptă o seară racoroasă. Mi-e dor să presimt că toamna mea e pe cale să se întâmple.

I can’t remember the last time I wasn’t at least kind of tired

by
 Încerc să îmi odihnesc ideile. Poate aşa o să dispară vâjâiala asta din cap. Ieri m-a certat finuţ şi superior. Doar pentru că am avut sentimentul că trebuie să-mi cer scuze pentru că îmi place un om. Şi-apoi de ce aş menaja pe toată lumea în discuţii şi-aş miza pe extrasinceritate când de fapt singura persoană cu care ar trebui să comunic e cea care îmi place?! I-au venit sfaturile frumos şi matur. Nu mă aşteptam. Mulţumesc. Aşa îţi sfătuiam şi eu pasiunile? Deşi presimt că voi fi speechless următoarea dată iar comunicarea se va rezuma la un zâmbet tâmp am să mă reduc cumva doar la această direcţie. I could go on and on but let’s move on shall we? Say, you’re me and I’m you and they all watch the things we do and like a smack of spite they threw me down the stairs… haven’t felt like this in years… the great magnet of malicious magnanimous refuse! Let me go and plunge me into the dead spot again! That’s where you go when theres no one else around it’s just you and there was never anyone to begin with now, was there?

Cred că e timpul să apari din nou. 
 Am învăţat că sunt oameni cu care mă simt bine să tac. Am învăţat că e mai bine să nu încercăm să trecem la nivelul în care ne simţim bine vorbind ci mai bine ne bucurăm de nivelul probat. Am învăţat că cine sunt nu-mi poate spune nimeni. Nici cum să fiu şi nici de ce. Mi-e bine chiar dacă e greu. Regretele îmi sunt doar clişee uzate din dragoste şi-s mici şi nesemnificative chiar dacă le percep eu mari. Lista cu lucruri făcute până acum e mai mare decât cea cu neîncercate. Lista cu lucruri propuse şi realizate e mulţumitoare. 
 Între timp se fac şi liste calme cu vin roşu şi vin alb, cafele tari şi alune sărate, cuburi de gheaţă şi muzică în surdină. Înainte de zori, fac 31 de ani. Zâmbind oamenilor care mă iubesc. Mi-am programat dorinţele, mi-am programat gândurile pe care să le trimit, mi-am programat planurile care încep de mâine.  Nu vreau cadouri. Vă vreau doar pe voi. 

 

Târziu in noapte a venit Simone…

by
…

    Şi fumul gros de stări nervoase a coborât brusc la nivelul covorului. I-am ascultat bronzul perfect, ciocolatiu, cu urechea lipită de buricul ei. Ne-am amintit cum ne-am cunoscut, cum ne-am plăcut, cum ne-am iubit, cum ne-am certat, cum am trecut prin momente bizare, cum am bârfit şi cum încă putem face schimb de senzaţii. Am ascultat Stone Sour acustic şi ne-am zâmbit cald. Ne-am dat seama că ştim prea multe una despre cealaltă. Aproape tot.

    O seară caldă în care, în tăcerea sorbiturilor mici de nesquik şi în liniştea muzicii ascultate, întinse pe canapele, erau adunate toate amintirile noastre, toate bârfele, toate dimineţile vesele, toate nopţile cu plâns, toate telefoanele încordate, toate aventurile, toate problemele împărtăşite, toate bagajele, toate orele de făcut cercei şi nevorbit, toate pasiunile povestite cu ochi sclipitori, toate pozele şi planurile, toate momentele alintate şi ameţite, toate gripele cu pastile şi ceaiuri fierbinţi, toate momentele când am urât-o şi m-a urât la schimb, toate peste care am putut să trecem împreună sau separat şi toate secretele lumii. M-a vindecat dând petece de piele caldă, agitând dulce un evantai turcoaz sau ascunzându-şi zâmbetul sub pernuţe maro de catifea. 
    Ştie ce mă deranjează la ea dar cu toate acestea o consider perfectă cum este. Ştiu ce o derajeaza la mine şi că mă consideră perfectă aşa. 
   Apare rar şi de dor. Dispare cu primul apel pe telefon în lumina farurilor din parcarea mea întunecată. După ce îmi spune tot, mă întreabă tot, tace mult lipită de mine, râde vesel, plânge fierbinte, îmi adulmecă sticluţele de parfum de pe etajeră, îmi chinuie pisica pe care o am de la ea şi îmi aruncă o ultimă privire în care, nevorbit, promite că în viitor, cândva, ne vom întâlni şi mira de cât de fericite suntem. Şi cât de nefericite am fost. 
   De la ea am pisica neagră, geanta cafenie, mănuşile lungi fără degete, fularul negru cu franjuri, căciula de iepure punkist, scoicile din acvariu, cănile sparte în bucătărie, îndemnul ei alintat şi des de a scrie despre ea, sute de fotografii pe care mă lasă să le arăt şi mândria că e a mea chiar dacă nu e. 

The quiet place

by
De la Docica citire:
“Sunt oameni care în ciuda inerţiei social-istorice se încăpăţânează să ignore tiparul. Oricât i-ar încătuşa necesităţile epocii lor, rămân totuşi cu un picior în afara timpului. Sau cu o parte de suflet.
Sunt oameni frumoşi care în pofida banalităţii sociale au curajul să rămână intacţi. Se înfurie sau se întristează sau se tem, dar păstrează constant o realitate a lor în care frumuseţea nu se măsoară în armonii fizice, retuşuri chimice sau săli de fitness, ci în priviri, atitudini, tonuri, zâmbete.
Multe căutări au puncte moarte, unele descoperiri sunt redundante. Fiecare e liber să-şi imagineze că e liber.”
Ieri am atins punctul maxim al stresului. Da, până la ameţeală, râs isteric şi agitaţie fără puterea de a-mi concentra privirea într-un punct sau pe o persoană. Groaznic. A trecut. Şi abia târziu mi-am cunoscut vindecarea.
A war regarded as inevitable or even probable, and therefore much prepared for, has a very good chance of eventually being fought…
Nu vreau tensiune cum nu vreau avertismente. Nu vreau grijă şi nu vreau mese separate. Nu vreau vinovaţi şi nu vreau detalii. Ce ştiu, văd şi simt eu e suficient. Mă retrag în safe zone. De-acolo pot respecta şi preţui pe toată lumea în egală măsură, mă pot bucura că i-am cunoscut sau că i-am revăzut. Îndepărtez ce pare obositor, prea greu de înţeles, therefore nesincer. Şi am să aştept ca toată lumea să fie iarăşi fericită, să iubească şi viseze. Atunci am să apar din nou.
Am obosit şi mă ascund. Am ameţit şi trebuie să mă aşez. A little too much…
În jurul meu miroase a bergamotă, ienupăr, coriandru, santal şi patchouli. Am căutat toate astea cinci elemente pe net pentru că nu-mi amintesc vreun moment în viaţa mea când am ştiut să le pot identifica în minte. Dar parfumul cu aroma lor combinată îl recunosc cu tresărire.
And I found a really quiet place on the internet.