All these words I don’t just say

by

So close, no matter how far… Couldn’t be much more from the heart… Forever trusting who we are and nothing else matters …
 M-a apucat o groază teribilă de viitor. De plan în sine. De lipsa planului. Nu mai am răbdare să ascult aberaţii şi să văd oameni buni împiedicându-se de nuanţe. Sau oameni proşti proclamându-şi puterea.  

 Recunosc şi mulţumesc pentru sprijin şi energie dar puterea de a mă salvă ţi-am dat-o eu. Pentru că pot. Lăsându-mi toată greutatea pe tine nu fac decât să mă pregătesc să mă desprind de tot. Simţi şi ignori. Dacă ştiu să fiu, să iubesc, să exist lângă tine înseamnă că ştiu şi să mă desprind calm şi fără regrete. Şi am început să o fac de demult.  
  
 Aseară mi-am terminat puterea de a argumenta. Aseară mi s-au terminat cuvintele ce-mi alcătuiesc principiile. Aseară am adormit vorbind la telefon. Şi nu mai vreau să vorbesc la telefon. Îmi e deajuns că toţi oamenii dragi mie sunt departe, foarte departe. Nu vreau să te ştiu departe, nici temporar. Întoarce-te în noaptea asta acasă. La mine. Eu nu pot exista într-un noi la distanţă. O prietenie o lungeşti pe chat, pe webcam, într-o vacanţă sau doar cu gândul că celălalt e fericit. Şi asta ştiu şi pot să fac cu dăruire.  O dragoste îţi moare luând cu ea tot ce-ai în interior. Nu există relaţie la distanţă. Mă iubeşti atunci eşti aici, te iubesc, atunci sunt acolo. Nu aştept şi nu rabd. Pentru că nici timpul nu face asta.  
   
 Nu e un ultimatum şi nici o condiţie. Nu e o despărţire sau un adio. E o stare. Şi e tot ce noi împărţim.  
  
 Aseară o femeie frumoasă vroia să-mi plângă în braţe. Aseară o femeie frumoasă te-a urât pentru că ştie că eu când plâng o fac în braţele tale. 
  
 De azi am să răspund “Nu ştiu…” la tot. Iar la “Ce ai?” am să răspund ‘nimic’.  
 Never opened myself this way  





Metalica – Nothing Else Matters
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Un enn prelunng

by
Piedici şi-obstacole şi cât m-am săturat de ele. Încep să învăţ că nopţile pot fi verzi. Încep să învăţ că oamenii de care vrei să ai grijă sunt oamenii care vrei să aibă grijă de tine. Nu mai recunosc pe nimeni pentru că nimeni nu s-a schimbat. Nimeni n-a evoluat. Străini gălăgioşi şi superficiali.  
 Aştept liniştea primăverii cu soare deranjant şi bălţi de ocolit. Aştept să respirăm a noi, întinşi în iarbă.  
 Vorbind, ascultând şi răspunzând mi-am dat seama că urăsc femeile pe care nu le iubesc şi invers. Forţat exagerat.  
 Trei telefoane au bipait a texte o noapte caldă şi târzie. În sfârşit am ştiut cine sunt şi a cui. Fără să conteze cum. Chiar dacă-i temporară şi ameninţată senzaţia, îmi face bine şi mă lăfăi în ea.  
 Dimineţi de-un verde crud în care mă bucur de zâmbete virtuale pline de dalmaţieni, aromă de banane şi fluturări de gene. 

Am trăit sau poate doar mi-am imaginat… că

by
Am trăit momente faine şi-am strâns amintiri preţioase. Am trăit iubiri şi-ndragosteli dintre cele mai frumoase. Am iubit şi-am fost iubită. Port după mine o copilărie frumoasă şi-o adolescenţă rebelă şi frământată. Dar ultima perioadă mi-a dat lovituri cât pentru toată viaţa. Şi-am rămas cu răni mari, cu încrederea puternic zdruncinată în oameni, cu o dorinţă de-a fi doar eu şi cu mine. Şi asta am făcut de câteva luni. M-am ascuns. Ştiu că dacă aş dispărea şi din online măcar o minirevolta s-ar stârni şi nu vorbesc de cei ce vin aici pentru “calitatea” scrisului meu ci de oamenii care mi-au înţeles stările din ultima perioadă şi au păstrat contactul cu mine doar citindu-mă. M-au lăsat ascunsă dar cu siguranţa că supravieţuiesc.  
 Tot ce-am trăit până azi m-au făcut omul care scrie acum, omul care îşi doreşte ceva, care iubeşte într-un fel anume. Dar şi omul care nu mai vrea. Nimic din ce a primit. Pentru că nu era nimic din ce a cerut, vrut sau meritat.    
 … că mă îndrăgostesc mergând pe stradă şi că transform asta în cea mai frumoasă poveste de dragoste din viaţă mea dar şi în cel mai mare regret… 
 … că mă pierd în gara de nord… că mă pierd pe bune, să ajung într-un loc absolut necunoscut şi nefamiliar şi să nu ştiu ce să fac… 
 … că stiu cum e sa stau la masă lângă un bărbat şi soţia lui şi el să spună cu voce tare că ne iubeşte în egală măsură… 
 … că ştiu cum e să fiu iubită aşa cum vreau să fiu iubită… 
 … că sunt minţită şi iert, că sunt înşelată şi iert, că sunt umilită şi iert, că sunt lovită şi iert… 
 … că mă îndrăgostesc de femeia bărbatului pe care îl iubesc… 
 … că am uitat să vorbesc după ce n-am vorbit trei zile cu nimeni… 
 … că am trăit prea multe până acum… 
 … că vreau linişte şi oameni în care să mă retrag… 
 Ştiu cum e să ai o relaţie lungă şi stabilă cu iubitul din liceu, ştiu cum e să te îndrăgosteşti la prima vedere, ştiu cum e să iubeşti, să înşeli şi să părăseşti fără motiv, ştiu cum e să fii amanta unui bărbat însurat, ştiu cum e să porneşti iar de la 0, ştiu cum e să fii mireasă cu nuntă mare şi viitor roz, ştiu cum e să dai tot şi să sacrifici tot, ştiu cum e să-mi încalc principiile, ştiu cum e să fii condamnat pentru ceva ce n-ai făcut, ştiu cum e singură.  
 Multe doar mi le-am imaginat. Tot ce-am trăit până acum de fapt e ceea ce mi-am imaginat. Şi propoziţiile au sensuri diferite intenţionat. Mi-e ciudă pe cei care au spus că mă înţeleg. Mi-e ciudă pe cei care au spus că mă cunosc. Mi-e ciudă pe cei care m-au vrut la colecţie doar pentru că nu reuşeau să mă cunoască sau înţeleagă.  
Mi-e ciudă că dau dependenţă, mi-e ciudă că nimeni nu înţelege de ce, mi-e ciudă că cei respinşi mă urăsc şi n-o să recunoască că din cauza asta, mi-e ciudă că o să vă sune a laudă dar nu e.   
Ăştia sunt anii pe care pot să-i trăiesc efectiv. Ăştia sunt anii când sunt destul de matură să am voie, destul de matură să ştiu ce vreau, destul de matură să ştiu cum să obţin, destul de matură să ştiu cum să iubesc. Şi destul de matură să fiu trasă la răspundere pentru faptele mele. Şi mi-e bine aici unde sunt. Singură. Ghemuită doar în tine. Şi tine. Nu pentru că doar voi mă primiţi ci pentru că doar în voi vreau eu să trăiesc.  

Soda

by
Cea mai bizară stare de mult timp încoace. În mine este linişte. În gânduri este nu foarte linişte dar laitmotiv şi listă clară de priorităţi. Tremur necontrolat şi nu mai pot mânca nimic. Jumate de bere m-a ţinut în viaţă. Frisoane, sudoare fină şi o ameţeală permanentă. Cumva plăcută. Da, sunt îndrăgostită. Nu, ăsta nu-i motivul. Mi-e rău într-un fel bine. Mi-e bine într-un fel rău. Habar n-am ce se întâmplă dar toate sunt simptome fizice. Mă transform, probabil.  
 Dacă îmi lipsea ceva ieri şi azi nu, aia e contul Erepublik. Na. Poţi tu să-i zici nu? Am încercat. Ca rezultat sunt ‘sitizan ov ză niu uord’.  
 Oare în ce mă transform? Ce vietate? De exemplu azi am cunoscut un arici. Eu am o istorie interesantă cu aricii. În facultate cea mai bună prietenă a mea era Ariciu’. Tot ea mi-a arătat primul specimen viu pe faleza Dunării, într-un boschete. Timpul a trecut şi am ajuns să locuiesc într-un bloc în grădina căruia locuiesc mai multe familii de arici pe lângă cele tz pisici şi o căţea obeză. Vara, pierd timpul urmărindu-i şi niciodată nu-i hrănesc deşi aş vrea. Nu ştiu cu ce şi parcă mă reţin să nu-i rănesc cumva. Mda. 
 Un fel de gripă fără gripă… cred. Nu doare nimic dar nici nu prea îmi simt nimic şi cam înaintez ţinându-mă de pereţi. Nu curge nasul şi nu am migrene. Am gust miros dar nu am poftă de nimic. Şi cel mai groaznic dintre simptome… cafeaua dă stare de greaţă. Nu, nu-s însărcinată, încetaţi! Sunt moale, alintată şi fără vlagă. Sunt high cumva fără consum de absolut nimic. Cola? Pomelo? Nesquik? 
 Şi tot ce mi-am dorit a fost o apă minerală… 

Sunt momente când imi doresc si eu sa dispar la fel de mult cât isi doresc unii si altii.

by
Smile and make me aware of it. Am schimbat replici clişeu. Mi-au ieşit cuvintele grele şi amestecate, gândurile confuze şi ideile departe tare de adevăr. Toate într-o conversaţie pe care am amestecat-o cu vin roşu, am împăturit-o într-o noapte de nesomn şi mi-a dat concluzia mai clară decât dimineaţa asta. E simplu pe cât e de complicat şi e complicat pe cât e de simplu. De două ori add poate te-a durut. Nu poate. Sigur. Deşi nu o să recunoşti. Îmi pare rău că eu am încetat de mult a mă lupta să dovedesc ceva sau a insista că nu vreau să dovedesc nimic. Sunt undeva la mijloc şi mi-e bine. Mi-e bine, vesel, linişte şi dragoste. Şi astea ţi-au fost oferite şi ţie. Nu de către mine (deşi insişti pe punctul ăsta) ci de către cine e în măsură să te facă să te simţi bine, veselă, liniştită şi/sau iubită. Sunt atât de rari oamenii care ştiu să ne facă să simţim toate astea grămadă încât mi se pare pierdere de timp şi energie să ne împiedicăm de amănunte imature. Dar deja, poate, e prea târziu şi ochii mei sclipesc a răutate dureroasă. Am plâns vorbind cu tine şi mi-a fost ciudă că am crezut că mă susţin pe mine sau pe noi în fiecare frază. Am sfârşit prin a te susţine pe tine pentru că noi avem exact ce ne dorim deja. Şi n-ai nevoie, ai să-mi spui. Deja tac. 
 ————————————————————– 
 Întâlnirea de ieri a fost atât de frumoasă pentru că Mihaela apare cu arome de vanilie, fructe uscate şi-un strop de rom dăruind cărţi despre dragoste şi Ina zâmbeşte sincer şi cald. Despre Florin am să zic doar Florin şi e de-ajuns pentru cine mă citeşte. 
 Despre cei care promit pe fb că vin şi nu vin doar un huuuă. Lung şi-n scârbă. Despre cei care au cont fb, dau accept şi add la eventuri şi friends dar înjură pe altă parte fb-ul un huuuă la fel de lung şi-n scârbă.  Despre cei care au spus  “maybe” o sa ajunga dar si-au luat masa in aceeasi cafenea la aceeasi ora doar asteptand sa ne observe, un huuaa strigat in sila.  Comportamente de 2 lei. Vechi.  
 Mi-e  sila de oameni falşi.  
 Si la urma privirea lui Ovidiu. .  Neschimbata, ca in  vremea in  care il iubeam. Am fugit. 
 ————————————————————— 

Atinselea

by
Am primit o leapşa antică şi oleacă mov de la Mihaela, despre obiecte pe care mi-aş dori să le găsesc/admir/cumpăr dintr-un anticariat.
    Îmi plac lucrurile vechi şi încărcate de istorie, sunt o colecţionară de diverse obiecte şi am adunat în timp din familie sau din anticariate multe lucruri vechi şi frumoase, am moştenit pasiuni odată cu întregi colecţii de antiques şi cred că aş pierde ore întregi plimbându-mă prin antiques stores.
    Din familie am moştenit bijuterii frumoase, nu foarte valoroase dar vechi şi pe care le port cu drag cu gândul că bunica mea le-a purtat la un bal sau ‘o mama’ (e un apelativ la mine în familie pentru femeile/mătuşile mai bătrâne decât bunica mea, nu ştiu dacă se foloseşte sau e inventat la noi în familie “o mama” cu accent pe ultimul a) le-a primit cadou comandat special pentru ea. Am un tablou cu nud pictat pe catifea, am ceas de perete cu cuc şi contragreutăţi, am cutiuţe de lemn mai vechi decât triplul vârstei mele şi sticluţele cu dopuri de sticlă în care bunicii mei, orăşeni, îşi puneau flori la macerat în alcool să facă parfum fin.
   Am crescut într-o casă veche cu etaj şi pod, cu pian şi bibliotecă mare, cu poveşti şi istorie de casă boierească care avea camere pentru servitoare şi pârghii de sârmă pentru chemarea lor cu clopoţei.
    Am colecţii de plăci de vinil, colecţii de şerveţele (inscripţionate de la restaurante vestite în anii 70 sau 80), brichete vechi şi vederi, timbre şi bacnote. Astea sunt colecţiile de lucruri nefolositoare (mai puţin vinilurile), pe care le strâng doar de drag.
   Dintr-un anticariat mi-aş dori să-mi pot permite şi cumpăra un patefon funcţional sau gramofon. Nu ştiu exact diferenţa dar voi ştiţi la ce mă refer. Şi, binenteles, la fel ca Mihaela, un samovar care să împrăştie aburi de ceai aromat. Şi nu în ultimul rând, dar la fel de costisitor cred, un apothecary cabinet, un dulap cu multe multe sertare care să mă facă să gândesc ce s-a depozitat de-a lungul timpului în ele, să aibă urme în interior de la folositul sertarelor, să aibă unele sertare mirosind a carmol sau medicamente şi altele a flori de câmp uscate. Astea ar fi pe lângă ediţii vechi ale romanelor preferate, mai multe plăci de vinil, stilouri cu peniţă şi fără rezervor, pe care le bagi des în cerneală (să nu va spun de suportul de lemn pentru stilou, călimară şi sugativă-ştampilă pe care îl am)…
   Această minunată temă de articol, plecată de la o Doamnă anticar, evident, şi ajunsă la mine de la Mihaela, via Pinocchio se ia după bunul plac de aici.

Moonless

by
(tumblr)

    Încă hibernez. Aştept să se încălzească puţin să pot mişuna.  
    Foarte clar e că nu ne plac oamenii nefericiţi. Îi acceptăm lângă noi doar cât să-i mângâiem finuţ pe umăr şi să le zicem “te-nţeleg… o să fie bine…” şi-apoi ne dorim să plece de lângă noi. Nu ne plac oamenii nefericiţi, nici cei sincer nefericiţi şi aplecaţi de mult prea multe grele şi urâte şi nici oamenii nefericiţi fără motiv anume sau poate chiar fals nefericiţi. Îi acceptăm şi căutăm pe cei superior depresivi, oamenii care se bat cu pumnii în piept că sunt neînţeleşi şi neacceptati, cei ce îşi cred nefericirea superioară universului în care noi, muritorii de rând, trăim. Apropierea acestora ni se pare că ne înnobilează şi pe noi cu aura misterioasă de geniu pustiu. Nu-i totdeauna aşa. Ne plac oamenii fericiţi, pur fericiţi şi zâmbitori şi ori de câte ori invidia ne permite, o să căutăm apropierea lor. Ne plac şi oamenii fals fericiţi, cei care, deşi se ştie cât de căzuţi sunt şi cât de greu le este, zâmbesc şi spun că totul este bine, glumesc şi joacă teatru vesel. Îi acceptăm chiar dacă ne falsifică imaginea gri a vieţii lor sau chiar dacă mint uneori cu neruşinare.  
    Paradoxul e că singurătatea te face trist şi nefericit. Şi nefericirea te lasă singur. Şi tot aşa. 

Playlist pentru mijlocul sufletului şi-al săptămânii

by
 Îmi ungi feliile subţiri de pandişpan vanilat cu muzică bună şi întinzi bine fiecare melodie în parte. Le aşezi cu grijă într-un gând frumos şi mi le serveşti clipind răutăcios.  

Guns N’ Roses – If the World
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Staind – Outside
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Slipknot-Vermilion
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Stone sour –  zzyzx rd
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Blink182 – I miss you
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Serj Tankian – Falling Stars
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

 N-am să uit de Scars On Broadway sau cum îmi sună mie telefonul. E muzică de ascultat, de învârtit în întuneric prin casă, de fredonat până uiţi de tine şi de simţit fiecare por cum învaţă să trăiască independent de corpul tău.
Enjoy!

Schimb de carţi #1/2011 în Galaţi

by

Duminică, pe 6, la ora 15, ne întâlnim la SDC. În Geenie, masa mare din mansardă.  
 Eu insist să apar la fiecare SDC pentru că acolo mi s-a pus prima oară în mână Anais Nin şi-am rămas cu o obsesie pentru jurnalele ei, la ultimul SDC mi-a fost recomandat serialul The Big Bang Theory pe care îl iubesc, acolo s-a vorbit despre filmul Man from Earth care mi-a plăcut mult şi fiecare întâlnire e frumoasă în felul ei. S-au mai întâmplat, random, beri nefiltrate, plăcinte cu mere şi scorţişoară, bancuri şi glume, discuţii despre muzica folk, discuţii despre generaţii, dragoste şi vârstă, cafele, sfaturi, zâmbete şi oameni faini. 
 Mi-aş putea imagina un Schimb de cărţi vesel la care să se-adune la aceeaşi masă Cornelia (Cluj), Miruna (Bucureşti) şi Sweet Hellen, încă în Galaţi. Ele organizau în trecut frumoasele întâlniri la care apăream cu drag. Cândva poate avem noroc de un SDC aşa. Şi dacă apare şi Cip, filmez toată întâlnirea.  
 Toată lumea este invitată. Toată lumea este aşteptată. Cu sau fără cărţi. Citiţi despre aici. Căutaţi-ne şi pe fb.  

What on Earth did I think about all the time before you?

by
And, by the way, I’m wearing the smile you gave me last night!

Mondenităţi. O cafea imensă şi nu prea caldă.  
 O zi la Cinema City. Am văzut Season of the Witch. Într-un fel mi-a plăcut, într-un fel mi s-a părut prea tras de păr. Aş fi omorât vrăjitoarea aia după 10 minute de film. Măcar aş fi încercat. Care de fapt nu era vrăjitoare, era un demon. Şi care vroia ceva ce noi credeam că nu vroia. Şi care omora eroii noştri prea sec. Plusul din film a fost Robert Sheehan. Reconfortant să-l vezi knight după ce două sezoane l-am iubit cum înjura în Misfits. Mi-a părut la fel de nemuritor în Middle Ages ca şi în timpurile noastre. 
 KFC hot wings şi fotografii făcute în cabinele de probă de la Newyorker. Drum cu ceaţă deasă până acasă.  
 Aşa (link / link) arată acasă sau grota cum prietenii mei apropiaţi ştiu că-mi numesc eu casa, in zece fotografii facute de Sweet Hellen. Şi această geantă îmi aparţine.