All late night conversations turn sexual!

by
(tumblr)

Am găsit titlul citind poemele lui Şerban.  
 Azi noapte două zile le-am transformat în două săptămâni. Uşor. Vreau să văd cât îţi ia să le transformi la loc în două zile.  
 Când întâmplător observi o pisică bând tacticoasă dintr-o cană imensă de lapte cu nesquik ai două senzaţii posibile: de uşoară enervare dacă aceea este cana ta de nesquik sau de veselie drăgăstoasă dacă aceea este pisica ta. Care ar putea fi senzaţia dacă şi cana şi pisica îţi aparţin? 
 Aseară ţi-am notat iubirea pentru mine cu 6. Mai ai o şansa la mărire. Pentru că e în aceeaşi perioadă o poţi consideră restanţă. Am uitat să fiu indulgentă la corectat.  
 Ark se pregăteşte de o expoziţie foto proprie şi personală. Îmi sunt dragi oamenii cu pasiuni.  
 Viaţa mea începe să ia un contur frumos. Răsar opţiuni şi variante, se conturează direcţii şi destinaţii, puterea invadează iarăşi colţuri nefolosite din mine.  
 Te-aş suna să-ţi spun că mi-e bine dar nu vei şti ce să-mi răspunzi.  

When was the last time you did something for the first time?

by
(tumblr)
When was the last time I did something for the first time?

Nu numai că mă vindec încet şi sigur pe sub pansamente gâdilătoare, nu numai că fac cruste vineţii la răni unse şi oblojite dar trece şi ce nu aveam. E bine că e ger şi iarnă. M-ascund sub şiruri de fulare groase şi pulovere pe gât. Până la vară mă cojesc, vindec şi exfoliez de tot răul. E clar că vara asta n-o să mă mai recunoască. 
  
 Ştiţi filmele americane cu femei nebune de 30 de ani ce trăiesc singure sau însoţite random de-un câine, o pisică, un raton, o marmotă, ce merg zilnic la un job nici prea prea nici foarte foarte, care zâmbesc cretin mergând pe stradă, cumpără de fiecare dată altceva dintr-un supermarket, au casa ornată comod şi colorat, lenevesc şi se leagănă în gânduri proprii dar par complet satisfacute şi fericite? Eu. Culmea, de obicei sunt comedii romantice. Tot eu. 
  
 Femei frumoase mă vizitează seara şi-mi bântuie camerele calde împrăştiind stare de bine. Fac cafele fierbinţi şi le bem din căni ce zâmbesc, facem planuri de fun şi schimb de cadouri. Îmi răscolesc cutiile cu farduri, îmi pufăie parfumurile şi mă susţin necondiţionat.  
  
 Frumos, calm şi comod. Cald, râs înfundat sau vesel, odihnă şi joacă. Siguranţă, apropiere şi sinceritate. Nu te mai încadrezi de mult în toate astea şi doar capitolul iubire nu anulează toate celelalte.  Nu acum.
  

Continuous Ink Supply System

by
Pe sistemul “nu ştiu alţii cum sunt”, eu îmi aduc aminte perfect fiecare imprimantă pe care am avut-o de-a lungul timpului şi cât de lipită mi-a fost de suflet, cum printa ea proiectele mele de licenţă cu o viteză covârşitoare de 2 pagini/3 minute, cum scârţâia şi hâţâna tot biroul, cum mă umpleam de tuş negru din seringi pe care întotdeauna le pierdeam în locuri în care puteau doar să păteze, cum plângeam la moartea cartuşelor cu bureţel şi cum mă distrăm cu cele cu biluţe.
Eh, tehnologia a evoluat şi a luat tot fun-ul cu ea. Bine, era şi încă este soluţia de a înlocui cartuşul cu unul nou imediat ce se golea adică la două luni recumparai imprimanta (cam atât costau şi costă cartuşele noi), soluţie falimentară. Dacă o alegi bine, imprimanta îţi merge non stop, ieftin şi fără bătăi de cap.
Până acum vreo doi ani în urmă, cum unii dintre cititorii mei ştiu, am deţinut un minunat printshop slash magazin de cadouri personalizate. Ca să-l deschid a trebuit să mă documentez despre utilajele de care am nevoie şi mai ales să mă decid ce fel de imprimante am nevoie pentru fiecare gen de print pentru că foloseam hârtie specială ori foto ori de termotransfer. Aşa am luat contact prima oară cu CISS. Multă vreme am personalizat folosind cerneală de sublimare (un fel de cerneală care reacţiona la temperatură) şi cum cartuşe cu astfel de cerneală nu se fac/făceau mi-am luat un EPSON foto cu sistem CISS. Era şi este o minunăţie. L-am instalat singurică pe imprimanta… aaa, binenteles după ce am consumat cartuşele originale (apropo, ştiţi cât de mici sunt şi cât de mult costă?!?) în 6 culori. Apoi am instalat CISS-ul şi mă entuziasmam cum circulă cerneala colorată prin tubuleţele alea transparente. Ştiţi cum e în principiu? În loc să printezi cu nişte pătrăţele de cartuşe minuscule care te lasă la mijlocul fotografiei, legi (metaforic vorbind) imprimanta la nişte canistre imense de cerneală colorată pe care ai putea uita să le şi reumpli dacă n-ar fi transparente să vezi exact nivelul de tuş. La vremea aia credeam că este un sistem conceput doar pentru tipul special de cerneală folosit de mine. Acuma ştiu mai bine. Încă nu i-am găsit dezavantajele. Va anunţ eu… 
Intraţi aici dacă sunteţi la vânătoare de imprimante fiabile şi dacă tot nu sunteţi hotărâţi exact ce vi se potriveşte cel mai bine, găsiţi şi oameni care ştiu cum să vă sfătuiască.  
*advertorial

Musical mood – We are gods of the town

by

ROME – WIR GöTTER DER STADT

A submission so sweet, a silent pact sealed and it was in its shade that I buried myself, trembling like a thief… nothing concealed, not my hideous shame,  not the angst i felt… We are all weeping ’cause we can’t undo the lie not with a word, not with the blink of an eye. We are all weeping ’cause we can’t break away not without getting hurt and not without leading astray.
I’ll state my case, I won’t go down. You’ve lost your face, now you’re after mine…
Are you turning time over to lies?  Over to lies…
Swear never to frown upon the things we left behind… Now and again these walls are shaking, now and again these walls are breaking, now and again these walls are breaking us in two…
We are waving stealthy goodbyes for we know we have failed you. You would not ever break the ties nor the code, now, would you? I’ll rest my case, I won’t go down. You’ve lost your face, now you’re turning on mine. Are you handing time over to lies? Over to lies…
Swear never to drown the things we love… They’re all gone for we left those things behind.
Would you embrace what is left to me? Ever embrace what is left to be?
Would you embrace what is left of me now?

The onslaught of thoughts

by
   The index finger in front of closed lips is the most widely recognized gesture of silence…
   Ex silentio. Cu totul altceva.
   My inner silence is not about the absence of sound. 

  Argumente ce sună mult mai bine în engleză. Îmi caut echilibrul. Mă tratez cu tăcere. Lecţii calme despre Univers.  
    Mi-e dor de tine. Lumea e mai frumoasă şi mai caldă când eşti lipit de mine. Te caut prin camere care nu te-au văzut niciodată. Încă. Mi-e teamă că doar mi te-am imaginat şi mă surprinzi iubindu-mă în timp ce fac insigne în mijlocul camerei, pe jos. Big-endian şi little-endian. Învăţ. Apoi simt. Shiva. Prieteni ce doar mi se par a exista. Mi-e frig vindecabil doar de tine. Mâine dimineaţă te trezesc devreme. Flash back. Flash forward. Te îmbraci somnoros şi pleci zâmbind cu tot cu îmbrăţişarea mea. Pe drum mă suni cântând ‘let it snow’. Te-ntorci cu un pomelo îngheţat şi mă măsori aşa înfăşurată în pilota galbenă, desculţă-n hol. Un hol ce te-a iubit şi te-a urât în egală măsură. Te iubesc pe muzică neascultata. Mi-e drag când fugi de gălăgie şi agitaţie şi te ghemuiesti în mine. E aceaşi senzaţie ca atunci când îmbrăcăm acelaşi hanorac, în acelaşi timp. 
    Încep reconstruirea mea. Îmi dai bucăţi din tine acolo unde crezi că-i gol. Şi nu numai ca să mă întregeşti ci şi ca să mă recunoşti doar tu. 

   Shut your eyes, shut your mouth, and open your heart.






(foto)

* mi-a plăcut fotografia asta… desi nu sunt adepta protestelor generale, ideea asta imi place.

My inner path is not yet clear.

by

   Am pierdut iarna asta insigna cu Slipknot pe care o purtam pe geantă şi de care aveam agăţată păpuşa voodoo pe care ne-a adus-o Vera de la Cluj. Ce dor mi-a fost de Vera în perioada aia. Am pierdut insigna acum câteva săptămâni urcându-mă forţat într-un tren personal, la 2 noaptea, în gara sinistră din Buzău. Don’t even ask! O purtam cu drag pentru că ascult Slipknot. Era o parte din mine insigna aia şi nu încercam să demonstrez cuiva ceva cu ea. Reacţiile la vederea ei erau nenumărate şi bizare. ‘Aia e o pentagramă???’ Păi nu e, de vreme ce are 9 colţuri… şi dac-ar fi?? Ce?  O pentagrama… 
  Mi s-au explicat ceva legături cu diverşi diavoli şi satane… eh… eu cred că dacă aş diviniza ceva forţe malefice aş recunoaşte pentru că ştiu că cei ce-o fac o spun şi se mândresc cu asta. Oamenii religioşi ce cred şi propovăduiesc a lor religie sunt convinşi de ea şi o recunosc şi cred la fel ar face şi un om ce crede cu aceeaşi tărie în partea neagră a divinităţii (mi-am amintit de Californication şi de fata lui Hank, Becca, ea credea şi se mândrea cu a ei credinţă în Satana). 
  În fine, sunt o ignorantă la capitolul ăsta. Nu ştiu de ce cred unii cu tărie în Dumnezeu şi alţii cu tărie în Satană. Nu ştiu, nu am destule informaţii şi n-aş putea susţine un punct de vedere. Partea asta a spiritualitatii mă ocoleşte încă. Îmi plac simbolurile şi dacă-mi dai măcar o motivaţie frumoasă a simbolului eu îl adopt, îl port şi o să mă identific cu el. În aceeaşi măsură dacă simbolul în sine nu-mi place sau motivaţia nu e destul de clară îl resping sau îl evit. Dar, de asemenea, îmi pot creea simboluri şi semnificaţii proprii ce mi le leg de suflet şi le port cu drag fără să aibă legătură cu forţe-ntunecate şi răul din oameni sau din gândul lor.  
 Aseară m-am uitat la jumătate de film  Eat pray love. Atât am rezistat. Şi nu pentru că ar fi prost filmul ci pentru că pe mine mă răscolea fiecare replică. Probabil într-o altă etapă a vieţii mele filmul mi s-ar fi părut slab. Acum mă atingea şi ataca. L-am oprit la jumătate. Probabil o să-i văd cândva sfârşitul. Poate chiar în seara asta.  

It’s just pure mindless vandalism !!!

by
(tumblr)

Tot mai multe bloguri suferă de insomnie. Laitmotiv de la luna plină. Şi eu m-am trezit conştient de 4 ori azinoapte. Şi-o dată inconştient. Exact când ţi-am cerut să mă iei în braţe. Tot mai puţine bloguri actualizate zilnic. Mulţi se sătura de scris. Mulţi se satură de atacuri. Mulţi sunt dezamăgiţi de online. Mulţi tac de frică (?). Puţini mai scriu fin şi sincer, povestesc filme, cărţi şi întâmplări. Puţini mai cred în blogurile lor, în comentariile inexistente sau în zalisturi propovăduite şi clasamente neexplicate. Cred că sunt mulţi şi cei care se satură de citit lucruri sensibile şi postări calde. Sau reci. Dar e la fel şi-n realitate. Cerem divertisment în stare pură şi dătătoare de adrenalină. Exagerăm. Şi evităm stări de bine date de muzică, de poezie sau de dragoste. Acum ne excităm virtual sau chimic, râdem de fum şi nu de bancuri, jucăm online pe bani nu cărţi de joc sau cartonaşe pe masa din sufragerie, iubim în ferestre de mess şi ne cuplăm pe facebook.  
 Eh… Eu am să fac în continuare brăţări din noduri de aţă colorată, dreamcatchere cu pene şi mărgele şi am să scriu aici cum fac de prea mult timp ca să mă pot opri.  
 La vară, în sfârşit, o să-ţi iubesc gestul inconştient de a-mi dezgoli umărul şi-a-mi săruta prelungirea tatuată fin fără măcar să îţi iei ochii de la display-ul laptopului. La pensiunea aia de la cazane unde se tolăneau pisicile în hamace.  
 Mă bălăcesc în cafele prea dulci şi-mi pare rău că simt că nu mai simt.  
  
 ‘Misfits … is filled with unattractive and very annoying characters and is essentially Skins meets Heroes. So why do we find it so strangely compelling?’ recomand Misfits. L-am savurat 3 seri la rând şi-acum aştept seria următoare. 

  

E de la luna plină

by
 Până şi eu m-am săturat de postări cu gânduri negre deşi încă mă simt aşa. M-am plictisit citindu-mă în nuanţe de gri închis. Nu am încă idee de unde aş putea să colorez totul, din nou,  în cremul cafelei cu lapte, să fac să fie soare şi frumos. Poate un strop de verde din ochii pisicii negre ce-mi bântuie biroul şi-mi disturbă webchaturile călcând apăsat pe tastatură sau muşcând cablul camerei video. Sau poate-ar trebui să-mi caut ceva puteri în luna plină de azi. Cineva îmi spune să mă retrag în muzică, altcineva îmi spune să mă sprijin de el. O soră mică şi zâmbitoare vine şi mă consolează speriată şi cărând după ea saci de încredere forţată în mine. E vital sentimentul că aparţin cuiva. Eu aparţin în primul rând ei. Apoi ţie. Dar voi ştiţi asta. 
 Încerci şi te consumi ca să mă vindeci. Mă urmăreşti prin casă şi faci grăbit, înaintea mea, ce vreau eu să fac. Şi nu mă laşi. Şi ştii că mă enervez şi-apoi zâmbesc de fiecare dată. Îmi înmânezi amuzat felicitări cu femei frumoase în sânii goi. Îmi dai apoi motive cuminţi să fiu mândră de tine. Din când în când te enervezi pe presupusa neputinţă de-a mă vindecă. Zâmbesc şi îţi iubesc suspansul.  
 De azi am început să fac planuri. E de la luna plină sau de la punga de lapte praf dulce de la tine. 
  

The supreme form of camouflage

by
I will, no longer, neither reflect, nor absorb light. I will cease to be, I will pass out of (our) existence or (your) notice. Slowly. Dematerialize… dissolve… fade… evanesce… evaporate… melt… sink… vanish… drop out of your sight.
 Mă voi camufla murdar într-un zâmbet comun. Îţi voi trimite poze cu mine alergând pisici albe în grădini îngheţate dintre blocuri. Îţi voi da senzaţia de care ai nevoie şi voi spera că nu vei căuta niciodată de-acum încolo realitatea. Pentru că realitatea s-a schimbat. În timp ce tu dormeai. 

Cafea amară

by
M-am blocat tâmpit într-o bulă de nimic. Nu fac nimic, nu ştiu nimic, nu văd nimic, n-aud nimic şi parcă nici nu mi se cere nimic. E rău oricât de bine ar părea câteodată. Nimic înseamnă şi nimeni. Şi când nimeni e atât de prezent te bate gândul să accepţi pe oricine. Lucru rău. Orice e deasemenea rău.
M-am aşezat încet jos, puţin cu frică de vreun ecou. Mi-am strâns genunchii la piept şi mi-am pus bărbia pe ei.
Am zis că cel mai bine e s-aştept. Nu pe oricine ci pe tine. Şi nu orice ci exact ceva.