Heart’s gone cold, your hands were tied

by

În orice stare de rău fizic m-aş afla îmi visez propria transformare. Nu pot să trag pilota caldă peste cap şi să aştept să încetez, să mă termin, să nu mai fiu. Cumva îmi creez noi realităţi viitoare ce-aşteaptă să mă-ncante în vre-un fel sau altul odată ce durerea se termină. 
 Azi lacrimile erau pentru tine şi pentru resemnarea ta calmă că nu poţi şi nu ştii cum să mă vindeci. Am învăţat că dacă nu spun ce şi cât de tare doare conditionez o transformare radicală. De la tine am învăţat. 
 Rimelul scurs pe-obraji în dungi întinse, negre, căciula albă ce m-a apărat de ploaie, pastila luată repede în farmacie şi aerul curat de ploaie rece amestecate repede acasă într-o ceaşca de cafea caldă. Ochii strânşi şi umezi. Atenţia când am nevoie eu de ea nu tu de mine. Muzică tare. Compot aromat cu bucăţele de mere şi gutui. 
 Aş vrea să îmi induc un vis frumos în care să mă plimb cu tine-n ploaia asta cu miros de iarnă. Nu reuşesc să-mi amintesc senzaţia interiorului tău cald de buzunar. Sau de-mi era bine sprijinită leneş la fiecare pas de tine. Sau să visez o joacă nebună printre rafturi ce vestesc crăciunul. O seară într-un bar gălăgios şi semintunecat cu halbe de vin fiert în faţă. Hipersensibilă şi incoerentă. Când tu ai concluzionat azi ‘independentă’, eu de fapt am auzit ‘singură’…


Foo Fighters – Let It Die
Asculta mai multe audio Muzica

În aşteptarea primei ninsori

by

(foto)

 Vine un timp în care aştepţi să renaşti în orice clipă. (P. Giddings)
 Am reuşit să mă ascund. De lume, de invidie, de intrigi şi exagerări copilăreşti. Mi-am păstrat zâmbetul fericit pentru nopţi cu lună plină, cu pahare de cola cu wiskey şi prieten cu glas moale şi complice. Mi-am păstrat îmbrăţişarea pentru seri calde în compania unui bărbat frumos întins pe canapeaua mea roşie şi pahare de vin roşu. Mi-am păstrat pasiunea pentru acel ceva dinăuntrul tău care îmi răspunde doar mie. M-am hotărât să trăiesc doar la adăpostul oamenilor care ştiu să mă iubească cum vreau eu şi care îmi acceptă modul de a-i iubi înapoi.
 Muzică bună, cărţi împrăştiate pe fotolii, cafele calde în căni termosensibile şi o aşteptare. Am apăsat butonul de standby pentru restul lucrurilor ce vor o rezolvare. Zâmbesc şi dansez în casă, în faţa unui pisic confuz. 
 Teoriile fantastice despre mine în minţile multora se prăbuşesc încet încet. Şi poate le revine imaginea mea clară la loc. S-a mai întâmplat!
 Poveştile sunt pline de inimi sfărâmate din iubire doar pentru că poveştile sunt pline de iubire.

Ssssst…

by
 A mai trecut o zi plină de-activităţi, momente frumoase şi veselie. Acum mă pot retrage în bârlog. Sau grotă, cum îmi numesc ‘vastul’ apartament. Concursul Rockfree nu a fost un succes cum se aşteptau organizatorii. Au fost cei înscrişi care nu şi-au făcut apariţia (!) şi au mai fost alţii înscrişi care au reuşit să-şi prezinte animalele de companie la un alt concurs, să vadă o piesă de teatru şi să ajungă şi la Rockfree la timp. Şi organizatorii prezenţi şi zâmbitori, cântând cu tastatura în mână în loc de chitară, pregătindu-se pentru o bătaie cruntă la cs după un meci tensionat şi aplaudat şi organizând şi jurizand şi Junior Knowledge. Şi eu. Care m-am pierdut pe holurile liceului căutând amfiteatrul şi strângând în mână biletul meu cu ‘admit one’. O piesă bună la care am aplaudat în picioare. Apoi m-am pierdut mângâind pisici pufoase în sala mare, unele mândre de atenţie altele speriate şi cu fundă roşie la gât. Şi după strigăte disperate “Liiiiiiz!!” ce-au răsunat cu ecou, am reuşit să găsesc sala în care se ţinea Rockfree. Eram o mână de oameni. Şi-am cântat melodiile ce ştiam că ne plac, am râs şi am glumit nebuni şi-am împărţit premiile prieteneşte între noi.
 Mă liniştesc şi respir. Aştept o veste bună de la IT Idea. Şi-atât. Mă odihnesc lenevind târziu în pat sau urmărind sezonul 5 din House prin aburi de cafea cu lapte.

Highschool Nostalgia

by
(foto)
Am terminat liceul acum 10 ani. Lucru care nu mă împiedică să mă bucur şi azi de senzaţia plăcută de-a hoinări pe holuri luminoase, de-a saluta respectuos profesorii şi a glumi chicotind cu prietenii. Broadcast Yourself! ediţia a doua a fost azi. Un concurs inspirat de YouTube. Organizat de my bff (îmi place când o spune House ironic) şi sponsorizat de al meu magazin ce nu mai există doar pentru a respecta tradiţia de anul trecut. Oameni ce-mi plac şi zâmbete frumoase. Am râs, am premiat, am chicotit, am împletit brăţări de aţă, am împărţit ciocolată şi iar am râs. Arăt ca un elev. Unii profesori mă scanau suspect. Din cauza privirii. Râdeam în gând încercând să îmi imaginez cum era când un profesor îmi inspira teamă. Un gardian amuzant şi politicos a insistat să-mi spună domnişoară dar pe un ton mult mai politicos după ce i-am zâmbit şi m-am prezentat. Mi-a subliniat chiar că a încercat un compliment. Şi caloriferele m-au primit şi pe mine, sala mare şi scările luminoase, culoarele întortocheate şi uşa bibliotecii, curtea şi câinele de la intrare, laboratoarele de info şi prietenii mei. O aniversare nereuşită dar o zi frumoasă. Sentiment de licean prelungit şi mâine cu Rockfree Contest.

Life in a bubble jungle

by
Seară moale şi gânduri calme amestecate în cana de cafea. Filme ce încă îmi guvernează gândurile. Whatever works, Blindness, Paris, Je t’aime şi Franklyn. Citesc o carte primită de la 5zambete cadou. Sau premiu, cum îl numeşte ea. Subiect banal dar scrisă într-un mod aparte. M-atrage. Mai am un pic. M-am luptat cu o migrenă şi cu un început de depresie ce spre seară au cedat în faţa liniştii, relaxării şi vocii ce-mi lipsea. Mă baricadasem cu ce îmi face bine şi nu aveau sorţi de izbândă. Baia parfumată, motanul fierbinte şi somnoros, cafeaua călduţă şi merele coapte şi-au făcut datoria. O transformare ciudată îşi cam face loc în mine. Încerc s-o vindec ca pe-o boală. Dacă aş spune că mâine mă duc într-un loc frumos să respir şi să visez, câţi oameni ar şti să mă găsească acolo? Dacă aş spune că vreau să ascult o melodie, câţi oameni ar şti ce melodie e aceea? Dacă aş spune că vreau să cumpăr o carte, câţi oameni m-ar lua de mână şi mi-ar indica-o pe raft? Dacă aş spune că vreau să mă mut în alt oraş, câţi oameni ar şti în ce oraş?

Jurnal cu date concrete şi incredibile

by
Post vesel şi optimist în ciuda faptului.
Împărăţia Lizului se-nchide. Pentru unii era Împărăţia Lizului (Dina i-a spus aşa, şi aşa a rămas ), alţii o numeau cafenea, unii “acasă”,  alţii “la Liz” şi alţii ceea ce era: “magazin”. Deşi trist momentul oarecum, nu am avut timp să-i conştientizez tristeţea. Ultimele două săptămâni a primit vizite peste vizite şi încurajări frumoase, comenzi cât pentru toată activitatea de până acum şi contracte de sponsorizare ce oricum erau în plan. O cameră de casă veche ce dădea în stradă cu geamuri mari şi luminoase, o sobă ce ne-a încălzit iarna, un filtru de cafea sau ceai de fructe şi două fotolii mari şi albastre. Pisici, peruşi, acvariu cu peşti coloraţi şi-un câine lup. Ultimele zile ale magazinului m-au făcut să-mi dau seama că ceea ce am câştigat cu el îmi rămâne oricum. Că nu pierd nimic. Azi calculatoarele funcţionau pe jos, fără birouri. Presa imprima tricouri şi cuterul tăia în disperare. Puf personaliza de zor premiile pentru Broadcast Yourself! şi Rockfree Contest de săptămâna viitoare. Într-un colţ, Adi şi Cip prinseseră cu săgeţile de la darts foi albe pe ce-a fost displayul de tricouri şi discutau fizică la nivel înalt gesticulând cu o cariocă neagră. G cerea zâmbitor şi convalescent număr de factură şi cont pentru op. Cafea cu lapte condensat în căni făcute de noi se plimbau din mână în mână. Pufuleţi şi sandvişuri calde. Toţi erau veseli şi optimişti şi îmi zâmbeau aparte mie. Erau acolo pentru mine. Cu fizica lor şi controversele, cu munca, zâmbetele şi muzica, cu premiile, concursurile şi planurile lor. Am încuiat şi am plecat spre casă zâmbind. Ce-mi era drag în magazinul ăla iau cu mine. Nu e sfârşitul. Magazinul a fost începutul. Şi încă este. Pentru veselia şi puterea regăsite în mine, pentru prietenii cei mai frumoşi şi destepţi, pentru câte am învăţat şi pentru cum ştiu să trăiesc de-acum încolo. Făcând şi simţind ceea ce-mi face bine. Iubind.

Despre trei ore-n capitală, nevoia mea de mine şi o mansardă.

by

(uncomfortably secure)
 

 Ce-ar fi într-o dimineaţă ceţoasă să conduc până la Bucureşti, să primesc mesajul frumos de la Dina “Pot.” şi să mă plimbe de braţ o oră jumate în ploaia şi frigul dimineţii că să mă facă să mă gândesc la dragoste şi oameni frumoşi? Şi-apoi să mergem în cea mai urâtă cafenea (doar din încercarea de a fi cea mai frumoasă) cu cele mai nesatisfăcătoare cafele şi clătite. Şi să conduc, apoi, obosită dar zâmbind tot drumul până la Galaţi? Ce-ar fi? Fost.
 
 
 Zile agitate şi oameni răi. Mă relaxez mutând obiecte în spaţiul vital. Înrămez fotografii şi cad în amintiri frumoase. Mi-e dor de tine, de dragoste-alintată şi de răsfăţ. Noaptea târziu neg amintirile urâte. Le resping ca şi cum nu ar fi ale mele. Citesc bloguri şi beau nectar de portocale roşii de Sicilia direct din cutie. Am nevoie de zile fără planuri de viitor. De zile eu cu mine şi-atât. Am nevoie de zile în care nimeni să nu aibă nevoie de mine. 
 
 Eu am un pod. Şi o mansardă. În casa unde am crescut. Şi, da, e ca în cărţi sau filme. Mansarda da pe-afară de amintiri şi pisici. Sunt zile, sau erau, când m-aşezam turceşte şi luam cutiile la rând să-mi vindec realitatea cu amintirile mele, ale alor mei sau ale cine ştie cui, care a depozitat în podul ăla imens diverse. Miroase a vechi şi plin de praf. Exact cum şi cât trebuie. Şi azi m-a vindecat. 
 
 Câteva zile pline şi-agitate mă mai aşteaptă, apoi concursuri şi priviri urâte  şi zâmbetele cele mai frumoase. Un pic de stres şi reorganizare, un punct banal şi o declaraţie nerostită. Şi-mi iau vacanţa sufletului meu. Acasă. Lenevind în cearşafuri parfumate ce le privesc acum întinse la uscat.
 

Atinselea

by

 Sau leapşa de la 5zambete.
 
 niciodată nu aş putea să:
 * să te uit/să nu te mai iubesc/să încetez să te caut în toţi şi toate
 * să renunţ la aroma cafelei, crescutul pisicilor sau cititul în cadă
 * să cred că există în viaţa mea un scop mai presus decât celui de a iubi total
 * să accept că nu pot visa/dori/avea
 * să uit ce-am trăit
 * să spun niciodată
(foto)

Puzzled

by

Mi-am propus:
 o nuanţă mai întunecată părului
 o baie clocotită cu spumă şi citit
 o seară sub plapuma călduroasă şi două comedii romantice
 linişte
 uitare
 Nu mi-am propus:
 o dupamiaza ascultând respiraţia somnului tău
 o pungă mare de turtă dulce prospăta şi aromată primită cadou
 o zi întreagă cu Korn
 stare complicată şi preţioasă
 regăsirea unei insigne vechi şi ruginite ca semn de-aniversare

Simple woman

by

  (foto)

Mi-e un frig vesel azi. Îmi miroase a iarnă rece şi parfumată. A vanilie şi turtă dulce. A 6 dimineaţa pe străduţe intime şi printre baruri cu aburi de cafea dulce şi scaune înalte. Îmi miroase a Viena. Pentru că Viena mi-o amintesc cel mai bine înainte de zorii zilei cum am cunoscut-o prima oară.
 Azi am voie să mă visez din nou acolo. Cu tine. Şi mi-e uşor să-mi amintesc iarna trecută când m-ai ameninţat frumos şi moale că laşi Dorian Grey-ul neterminat şi neintimidati de zăpadă o să fugim, tu cu mine oriunde… poate Viena, mi-ai răspuns…
 Ce joacă şi ce râsete. Miraţi că lumea nu ne priveşte suspect ne minunam de clădiri la fel cum ne minunam unul de altul când îmi încălzeai nasul rece de obrazul tău cald. Şi liniile de tramvai ce mi se păreau înguste. Şi ce fel tresăream când îţi auzeam engleza perfectă. Şi domnul acela ciudat ce ne-a primit în barul cald din piaţa pietruită, prea devreme că să deschidă dar înduplecat de veselia noastră. Cât de natural poţi comanda o cafea pentru mine şi un capucino pentru tine nedesprinzandu-ţi nici o clipă ochii de zâmbetul meu tâmp. Şi cum aveai o manie să îmi aranjezi fularul în jurul gâtului exact când încercam să îţi arăt ce m-a uimit în noi şi noi peisaje vieneze descoperite.
 Te păstrez râzând şi strângându-mă în braţe pe-o bancă rece, într-un parc pustiu şi superb la prima lumina a zorilor. Şi ştiu că mă păstrezi spunându-ţi te iubesc cu zahăr pudră pe buze şi cu o clătită aromată în mână. Visul a adăugat plimbarea cu trăsura, magazinul de ţesături indiene deschis şi suvenirul cu clădirea primăriei şi fulgi de zăpadă nespart. Amintirea păstrează dragostea mea veselă pentru tine oriunde… şi pe străzile Vienei, la 6 dimineaţa.


Stone Sour – Simple Woman
Asculta mai multe audio Muzica