“Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.”

Imunitate 0. Aruncăm răceli de la unul la altul. Ne preluam tusea și ne duelăm în nasuri roșii. ‘Am nasul roce!’ a decretat Janett acum mulți ani în urmă încercând să spună că are nasul roșu și rece. Și așa a rămas forever nasul ce simte toamna. Roce.

Paharul meu de cafea, azi dimineață, avea o felie de lapte pe el iar prăjitura de la birou se consumă numai cu Theraflu fierbinte. Printez bilete de avion cu numele meu dar nu cu destinația dorită. Aprob strănutând și-aș vrea să fiu în București acum. Pentru Flo și pentru Flo.

Oamenii se ceartă și se înjură online. Prietenii mei. Pe tema câinilor. A Roșiei. A TedX-ului. A BGG-ului. A naziștilor. Nu cu argumente. Cu jigniri. Nu de-acuma. De ceva ani chiar. Așa îmi trebuie dacă am prieteni mulți și din ambele tabere. Dar eu nu prea le știu tabăra că eu cu ei doar beau. Și mi-e deajuns că-s cu tine în aceeași tabără. De restul chiar nu-mi pasă. Să se porcească cât vor. O să beau în continuare cu plăcere cu ei. Din păcate.

Ah. Plec până la Milano. În interes de serviciu. Revin.

 Și, de undeva cândva, asta: “If we are the same person before and after we loved, that means we haven’t loved enough.”