Atât

O zi calmă. Caldă. Am învăţat că dacă ai două calculatoare pe acelaşi birou poţi da copy pe unul şi paste pe celălalt şi spera să funcţioneze. Ieri am fost asaltată: Când e IBG-ul… când? unde? ce bine! Dar sunt genul care au un blog pentru când se plictisesc şi ar fi total lame să anunţe şi ei întâlnirea. De venit, viiin. Întotdeauna. Dar e greu. Şi-apoi nu vor să se creadă despre ei că merg la astfel de întruniri. Mai bine să păstreze elementul surpriză. Dacă vor vrea vor veni, dacă nu, nu. Şi vin mereu. La întâlnirea trecută au fost 19 oameni. Doi au anunţat întâlnirea: organizatorul (eu) şi blogul lui phakiru care anunţa toate evenimentele ce se întâmplă prin Galaţi. Mulţumesc. După IBG, 3 oameni au scris despre. Şi totuşi, dacă îi întrebi pe toţi cei ce au fost prezenţi a fost nebunie curată, distracţie şi socializare maximă. Chiar dacă nu veniţi (deşi veţi veni) măcar anunţaţi întâlnirea. Acum aştept ambiţia din unii şi alţii să nu îi lase să apară doar pentru că i-am atins. I-am atins, cred, pe toţi.
Schimbând tonul, chiar de vom fi trei oameni sau douăzeci, o să ne simţim bine, o să primim steguleţe cu IBG #9 şi blogrolluri pe hârtie, o să ne plângem că SDC-ul e abia luna viitoare şi o să bem bere.

Muzică, multă muzică. Vreau, ascult şi cânt. Aşteptăm clătite. Azi îmi plimb nepotul prin parcuri. Iarăşi ajung în parcul Eminescu şi mă întind pe iarbă în timp ce el adună conuri.
Am primit un premiu virtual, o diplomă de la un alt blogger. Îi mulţumesc pe aceasta cale.

Dina, viermişori din păr, vodkă cu cola, covrigi calzi şi gogoşi spirală.

*Acest template avea la sfârşitul postului însemnarea Leia Mais, care în portugheză înseamnă “citeşte mai mult”. Binenteles că toată lumea mă întreba cine e Leia Mais. Nu mai este. Gata. Citeşte atât cât este, nu citi mai mult.

This entry was posted in Coffee.

5 comments on “Atât

  1. 5zambete says:

    te referi la diploma de la mine?
    cu mare drag >:D<

  2. rrimuna says:

    Oh, şi eu vin. Deci duminică la spicu la 4, ziceai. Mhm. Şi o să anunţ şi eu. Chiar, să mă sărbătoriţi, sâmbătă fac un an de blogăreală, iei. Nu mai plângeţi după SdC, septembrie e aproape, din păcate.

  3. Liz says:

    O sa te sarbatorim zgomotos si vesel pentru fiecare bere cu care faci cinste intr-o asa zi speciala… :D
    …pregatim cadouri…

  4. Iulia Mihai says:

    M bucur ca exista asa ceva in Galati, as veni si eu…
    Fain eveniment.

  5. Liz says:

    Iulia, esti invitata si asteptata cu mare drag…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eleven − 7 =