Azi, Ni imi povestea despre gogoși

I give you: Spifirici doua puncte, nu trei
Gogoșile, aceste surate îndepărtate ale turtelor făcute de bunica, nu mai sunt ce-au fost. Nici când erau ce erau, nu erau ce trebuiau să fie – adică turte. Dar erau bune, pentru că însemnau Bulevard, umbră și degete de zahăr de lins. Un soi de rebound, pe plan gurmand. Când și-o amintit tata că mă uitase dând din coadă la coadă, eram deja la jumatea drumului spre casă, înspre încolo, pe Bulevard. Mi-am primit lecție înțeleaptă: uitat rătăcit fiind, stai locului, să fii găsibil.
Dacă te caută cineva, o omis să adauge.
Eeeeu, eu de ce s-aștept, că doar mergeam spre casă.
Însă de-atunci, am așteptat. Am așteptat să cresc, să plec departe, să plec și mai departe, să mă iubească bărbatul pe care-l iubesc.
Always the bridesmaid, never the bride.
Always the godfather, never the god.
Aproape acolo, da’ nu chiar unde trebuie.
Ca un arc întins peste ce poate duce, toate s-au tras înapoi. Negare, renunțare, întoarcere la origini, involuții pe plan interuman. Îs două categorii mari de-a privi un om nou:
– senzația generală, pe care construiești, ca-ntr-un puzzle, omul, întrebându-te entuziast unde vine următoare bucată ce-ți nimerește în mâini și
– puzzle-ul, shiny, încropit dintr-o privire, unde, după entuziasmul inițial descoperi pete de cerneală, piese lipsă.
Dezamăgire.
Pași înapoi.
Suntem mai înțelepți când suntem mici.
Iar bucata de pâine aruncată gardianului de lapdog laptop e încă în formă de
gogoșipentrucurioși.
Ce să și fac, pesemne încă mestec gogoși cu nesaț, pentru că cine știe, într-o zi, o gogoașă se poate dovedi a fi turtă.
Și încă turtă de treaz.
Și turtă de hotărât.

(o mostra mica, dulce si publica din ce primesc eu mult, personal si privat)

4 comments on “Azi, Ni imi povestea despre gogoși

  1. . je crois encore says:

    Gogoșile supreme se numesc pancove și le pregătea aceeași bunică despre care scriam zilele trecute; din păcate, e una din rețetele la care nu am tras cu ochiul (era, de obicei, prea cald în bucătăria de vară). Se prea poate să se fi pierdut odată cu ea. Șiii mă mai întreb. Oare unde pe Bulevard erau gogoși?!

  2. Liz says:

    Asta nu stiu, ca e Bulevardul vostru si orasul vostru pe care le tineti ascunse de ochi straini dar le evocati in amintiri si povesti…
    Aveam si eu un bulevard cu o dugheana ce vindea gogosi dar ale voastre par cumva mai bune…
    De pancove n-am auzit. Dar nici Ni n-a auzit de friganele.
    Si gogosi pe bulevardul meu i-am servit cat sa-si linga degetele…

  3. Ni. says:

    Ei, poi nu știu de unde scoateți denumiri din astea. La mine se chemau turte sau pâine-dată-prin-ou-cu-zahăr-coaptă. Sau gogoși. Așa, cinstit. Gogoși cinstite.

    Nu pe Bulevard erau gogoșile. Înspre ele se mergea pe Bulevard și se cobora pâș-pâș pe trotuarul cu umbră până în față la Județean, Spital, unde se regăseau atât gogoși cât și covrigi calzi și buni.

    De asemenea, aprob gogoșile de la Poșta Galațiului. Când voi re-merge voi re-aproba.

  4. . je crois encore says:

    Aaaaa, Niiiii, păi așa zi! Acelea de la Județean le știu și eu! De atâta emoție a revocării m-ați făcur să scriu cu literă mare :). Îmi reneg firea, pfff.

    Ni, i-ai spui lui Liz despre planurile noastre de blog comun? Cel cu amintiri? Acolo s-ar putea desfăta cu toate amintirile, și poate ilustrăm și cu poze. Eu mai vechi, tu mai noi, că eu știi bine că mă feresc de orașul acela ca de ciumă.

    Și eu știu ce sunt acelea frigănele! Și bunica mea din BT pregătea :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × 5 =