Cafea amară

M-am blocat tâmpit într-o bulă de nimic. Nu fac nimic, nu ştiu nimic, nu văd nimic, n-aud nimic şi parcă nici nu mi se cere nimic. E rău oricât de bine ar părea câteodată. Nimic înseamnă şi nimeni. Şi când nimeni e atât de prezent te bate gândul să accepţi pe oricine. Lucru rău. Orice e deasemenea rău.
M-am aşezat încet jos, puţin cu frică de vreun ecou. Mi-am strâns genunchii la piept şi mi-am pus bărbia pe ei.
Am zis că cel mai bine e s-aştept. Nu pe oricine ci pe tine. Şi nu orice ci exact ceva.

This entry was posted in Coffee.

5 comments on “Cafea amară

  1. Anonymous says:

    Liz,blinda Liz, stai tu acolo departe cu barbia pe genunchi iar eu parca ma dau in leagan citindu-te!
    Uneori cuvintele tale genereaza caderi de pietre teribile, dar mai bine sa nu stii nimic! :)

  2. Monica says:

    Did you wait for love, or settle for somebody to hold?
    Remember? :)

  3. Liz says:

    I guess I denied my own desire and I was too busy pleasing to ever be pleased. I forgot how to breathe or question anything, or ask why? Am I?
    I'd do it all again!

  4. Monica says:

    I see you do remember ;))
    In versurile scrise de tine m-am regasit si eu…

  5. Alice Mihalache says:

    Mi-am citit starea. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 − 5 =