Sunt zile când cuvintele mă ocolesc pe cât mă asaltează senzaţiile. Sunt zile când nu pot vorbi pentru că nici un cuvânt pe care mi-l amintesc nu poate cuprinde ce simt. Şi puţini sunt cei care au învăţat sau au intuiţia să îmi accepte tăcerea fără să creadă că e o schimbare intenţionată. Şi în aceste stări întotdeauna găsesc oameni şi scrieri care pot spune mai bine şi mai frumos ce simt.
#1 Cândva am dedicat un Cub al Angelei şi am scris despre. Azi vreau să îl citez din nou şi să-l îndrept spre altcineva. Şi-mi pare bine că viaţa mi-a dat ocazia să îl mai pot dedica. L-aş dedica la nesfârşit.
Suflet prieten
Viaţa e mai frumoasă când ai lângă tine un suflet prieten. Îţi aminteşti? Tu ai ştiut să-mi asculţi tristeţea. Ai venit fără să te aştept. Mi-ai intrat în suflet fără să baţi la uşă, pentru că era deschis. M-ai cunoscut şi m-ai înţeles. Deja, e foarte mult. Acum eşti ca un drog. O zi fără ochii tăi e ca o zi fără cafeaua mea de dimineaţă. Adică fără ceva esenţial. Poate că ar trebui să le spunem celor dragi, atunci când e cazul, cât de mult îi iubim.
#2 Prea multe amintiri m-au copleşit din vremea când încă copilăream în găşti pestriţe şi frumoase. Claudel e vinovat si-i multumesc pentru “amintirea ce-mi iubeste nostim de mult”. A scris frumos si sincer si-a inviat in mintea mea nopti colorate si-agitate in internet cafe-urile pe care puneam stapanire. Multumesc.
#3 Închei incet cu un alt cub de aer al Angelei. Pentru ca starea mea de ieri azi s-a accentuat.
Surpriza cu care descoperim uneori bogăţia din sufletul unui om. Însingurarea nu este o soluţie. Dragostea trezeşte acelaşi sentiment. Ne e frică de noi uneori şi de alţii mereu. Frica inhibă lucrurile care, altfel, ar putea veni de la sine. Făcând slalom printre provocări, obosim, de cele mai multe ori fără ca sufletul nostru să găsească împlinire. Ne mirăm, descoperind cât de bine ne-am putea asemăna, de fapt. Însă exersând supravieţuirea, ne ascundem atât de bine, încât greu ne mai amintim cine am fost. (Frica de noi)