I’m sorry but I ain’t gonna change my ways
you know I’ve tried but I’m still the same
I’ve got to do it my own way…
It’s too bad, but hey, that’s me!
What goes around comes around, you’ll see
that I can carry the burden of pain…
Am stare de tren. De compartiment aglomerat și 45 de minute întârziere. De sală de așteptare săracă și murdară cu scaune stricate și prize care nu funcționează. Trenurile sunt rele. Gările sunt rele. Mai bine cu mașina.
Urăsc azi tot ce-nseamna drum, ce-nseamna provizoriu, temporar, nu încă, mai așteaptă și cândva. Urăsc hotelurile oricât de-ncentru sunt amplasate, urăsc mai toate gările cu scări sau nu, cu tonomate de cafea sau săli de așteptare lipsă, cu farmacii ce nu-s non stop și voce seacă-n difuzoare. Nu trebuia să pleci chiar dacă ai plecat pe jos.
Și-apoi e doar o stare ce o putem modifica. Oricâtă libertate înseamnă o mașină în mintea ta, până atunci tot gările ne-apropie, tot trenurile ne ajută și tot la destinație ajungem cu tot cu întârziere.
…
Adorm la filme. Îmi este frig. Aștept degeaba. Doar răul fizic dă senzație c-ar fi permanent. Dar știu că o să vină noiembrie. Și pentru mine noiembrie va fi o lună frumoasă și puternică.
M-ai făcut să-mi fie dor de gara din Ghimeș :) Cu tot cu indivizii cu priviri suspecte, camionagiul din spatele gării care-și aștepta prostituata, de frigul de August-băcăuan, de sala de așteptare dezafectată, de cow-girl-chelnerița care nu răspundea decât dacă o întrebai în maghiară, de aerul de western din interiorul cârciumei și de lanțul de la pantalonii mei pe care care mi-aș fi dorit să știu să-l folosesc.
Aș spune că m-ai adus și alte doruri (din alte emisfere), dar, aș minți: dorurile alea nu mi le aduce nimeni, pentru că ele nu pleacă niciodată; ele sunt tot timpul cu mine.