Mă întâlnesc cu oameni dragi pe stradă şi îmi spun râzând cel mai frumos posibil “eşti un om bun!” dovadă că m-au citit.
Mă pierd în zâmbetul tău dement şi-ţi şoptesc alintat să mă înveleşti. Ceream calm o pilotă nu tot corpul tău. Oftat celebru.
Am răcit plimbându-mă prin ploaie ceea ce nu-i decât frumos.
Împărăţia Lizului îşi schimbă oarecum adresa. Şi culoarea. Dar rămâne. Pierdem pe drum soba de teracotă şi câştigăm apropieri şi un birou de studiu.
Zâmbeşti bosumflat şi-mi spui că nu-ţi place să te trezesc în zori gata-mbracata.
Citesc Anais Nin, Henry şi June. E mai tare decât mă aşteptam. E tare doar pentru că e reală. În primul rând, pentru că e real totul.
Mă gândesc cu drag la o mansardă bucureşteană şi un curs de ‘portugheja’.
Cafeaua caldă este mult mai bună băuta toamna pe răcoare udă. Şi mersul cu maşina este mai plăcut. Şi muzica mai bine simţită. Şi fularul mai moale. Şi părul ud e mai rebel. Şi verdele mai verde.
Începe şcoala şi-mi cresc grijile pentru copil inconştient. Caiete, pregătiri, examene, tunsoare cuminte.
Aştept cadou o tuberoză. Nu ştiu încă de la cine.
Fac planuri măreţe şi neserioase. Trăiesc. Iubesc.