Ce noroc, ce mare nenoroc…


Aberez din cauza unui virus necunoscut. E vinovat de mormane de şerveţele umede şi căni de ceai fierbinte. Plonjez dintr-o dimensiune într-alta ajungând până la una delirantă în care mi-am imaginat lovitura de stat pusă la cale de ceaiul cald şi ciocolata fierbinte să detroneze berea rece şi lemonadele răcoritoare ce ne-au înveselit câteva luni. Căzute pe front au fost pungile de cuburi de gheaţă de la congelator şi dozatorul de apa rece al frigiderului meu. Ca supremă armă au folosit ploaia. Un pliculeţ de fervex mi se pare viclean şi dictator. Mă lupt să supravieţuiesc cu un biet paracetamol. Învechit. Citesc mult şi respir greu. Măcar motanul meu m-a iubit mai mult azi. Pe vreme de război. Privirea mi-e înceţoşată din ochii umezi de răceală. Văd numai amintiri frumoase. Prezentul gri şi plin de nori nu. Mă uit pe poze vechi din magazin cu voi îmbrăcaţi în haine groase. Toamna trecută. Ploi şi cântece la chitară. Râsete cu gura până la urechi. Nu-mi vine să cred că le-am trăit. Că v-am trăit. Neputincioasă. Pilotă caldă mirosind a tine şi-un şerveţel parfumat strâns în pumn. Ascult Iris. O să fie bine, îmi şopteşti. Până şi puterea de a te crede a căzut pradă răcelii. Mă opresc puţin forţată din luptat. Mă odihnesc. Aştept să vină vremea mea.

iris-baby
Asculta mai multe audio Muzica


Iris – Vis pierdut
Asculta mai multe audio Muzica


iris-sa nu crezi nimic
Asculta mai multe audio Muzica

This entry was posted in Coffee.

5 comments on “Ce noroc, ce mare nenoroc…

  1. 5zambete says:

    insanatosire grabnica! vreau Lizul vesel si vioi inapoi :)
    >:D<

  2. killer says:

    sunt anti-fervex. paracetamolul la putere. as bea si eu ceai cu tine. >:D<>:D< si sa te faci bine

  3. Liz says:

    5 zambete, ai revenit si eu nu te pot imbratisa decat cu riscul de a transmite ceva virusi… vesel si vioi sunt sub raceala…
    killer, tu bea un ceai fierbinte-n cinstea mea si a nasului meu rosu… o sa stranut de doua ori si o sa-mi treaca…
    Va multumesc, ma chinui sa ma insanatosesc…

  4. Boddah says:

    la cat mai putine cani de ceai fierbinte si la cat mai putine servetele umede.
    insanatosire grabnica:)

  5. Flo says:

    “Vis pierdut” e slabiciunea mea de la Iris, chiar si-acum, dupa supararea lui Cristi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 + 8 =