Here’s to a brilliant New Year! *2015*

Anul ăsta. 2014. Pfff…
Pentru mine a fost un an de relaxare și acomodare cu noua viață, noul oraș, noii prieteni, noul cățel. M-am relaxat și m-am acomodat. Dar nu m-am obișnuit cu distanța mare de ai mei (părinți și prieteni). Și sincer nici nu vreau să mă obișnuiesc pentru că e ca și cum i-aș uita. Vreau să-mi fie dor de ei în continuare și să mă bucur tare când pornesc la drum spre ei.
Da. M-am relaxat și m-am acomodat. E timpul pentru etapa următoare. E timpul pentru 2015.
Lumea zice că e o noapte absolut normală și că nimic nu se schimbă în noi sau în jurul nostru. Eu zic că e noaptea dintre ani și că noi îi dăm înțelesul pe care îl vrem, de care avem nevoie și pe care îl căutăm. Cum toate proiectele sau schimbările ni le propunem de luni, de la 1 sau din primăvară, așa și schimbarea/evoluția ne-o propunem de mâine, după revelion.
La un revelion m-am lăsat de fumat, la altul m-am îndrăgostit, la altul am încetat să mai iubesc, la altul am fugit departe, la altul am plâns în telefon, la cel de-acum doi ani m-am distrat cel mai tare. Nu-i chiar o noapte ca oricare alta ci e o noapte a dorințelor sincere, țipate din rărunchi sau zise-n gând. E o noapte de care avem nevoie. Unii pentru reset total, alții pentru bilanț și-asigurare, alții pentru-o băută și-o uitare. Toată lumea pentru speranță.
Din noaptea mea cu aromă de macaroons și gust de gin tonic, cu formă de tort și miros de vanilie, vă doresc un an fantastic și împlinit, plin de revelații și curaj, de oameni care vă iubesc și nu în ultimul rând de nebunie.
Trăiți frumos și iubiți sincer, creșteți oameni, pisici și neapărat (cel puțin) un câine, ajutați, dăruiți și jucați-vă, uitați încruntările și invidiile, prețuiți amintirile și iubirile trecute/prezente, aveți grijă de voi și bucurați-vă mult!
2014 over and out.
Mă duc să-mi fac părul ondulat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twelve − nine =