Mi-e dor să scriu despre tine. Mi-e dor să scriu despre dorul de tine.
Astăzi am ancorat un steag alb. Am vorbit jumătate de noapte dezbătând dileme cu un om ce doar am impresia că există. Am visat cealaltă jumătate noi argumente de dezbătut aceleaşi dileme ale omului ce doar aveam impresia că există.
Mi-am petrecut dimineaţa împărţind cafeaua fierbinte cu el. Sentiment bun. Nu am nici cea mai vagă idee de ce. Geamuri larg deschise, soare de primăvară, discuţie lejeră despre lucruri grele ce schimbă vieţi. M-a convins că există.
Oamenii îmi inspiră scenarii. El mi-a inspirat următorul decor: un acoperiş occidental cu gazon şi două fotolii imense şi vechi, peticite, două beri lipite de lateralele fotoliilor şi primăvara asta, nu muzică ci doar zgomotul unui oraş, nu dezbateri de subiecte ci discuţii leneşe şi rare cu capul lăsat pe spătarul fotoliilor. Oricum spune multe şi când tace.
Acum mi-a revenit un dor mai vechi. Citind despre acelaşi dor dar în persoane diferite. Am nevoie de o îmbrăţişare azi.